Astăzi, în jurnalul meu, îmi rememorez scena de acum câteva luni, pe care încă o simt atât de proaspătă. El m-a privit de jos în sus. Pentru prima dată în toți acești ani fără aroganță. Ochii lui erau plini de teamă, furie și disperarea de a găsi o ieșire. Altădată, în momente ca acestea, reușea să mă preseze. Acum nu mai avea putere.
Ce vrei de la mine? a spus cu vocea stinsă. Bani? Spune suma. O rezolvăm. Ne putem înțelege, dacă vrei.
Am lăsat o pauză scurtă. Nu teatrală ci calculată. Așa cum facem când închidem bilanțul fiscal și semnăm ultimul document.
Încă nu pricepi, Ion am spus calm. Nu-mi trebuie banii tăi.
A clipit. Gestul l-a zdruncinat mai tare decât orice țipăt.
Atunci ce? Răzbunare? Vrei să mă distrugi? vocea lui s-a ridicat din nou.
Nu. Vreau să-mi iau înapoi ce mi se cuvine. Și să pun punct.
M-am ridicat, m-am dus la dulap și am scos o mapă subțire, cenușie, fără vreun titlu. Aceea care stătea tot timpul pe fundul raftului sub contracte vechi și declarații de taxe. Nu o deschisese niciodată. Pentru el, era doar prostii de contabilitate ale Elenei.
Am pus mapa pe masă și am deschis-o.
Aici am arătat primul document sunt contractele de împrumut. Personale. Ai luat bani de la firmă. Mult. Pe numele tău. Temporar, cum îți place să spui.
Am întors pagina.
Aici sunt procesele-verbale pentru verificare. Toate datoriile recunoscute.
Încă un act.
Și aici e acordul suplimentar. Dacă iei bunuri unilateral, datoria devine imediat exigibilă.
S-a albit la față. Pistruii de pe nas pe care odinioară îi găseam drăgălași acum îi ieșeau dureros în evidență.
Tu ai falsificat toate astea?
Nu am dat din cap. Le-ai semnat tu. În momente diferite. În stări diferite. Uneori beat. Alteori pe fugă, plecând la întâlniri care începeau după ora nouă seara.
A sărit în picioare.
Asta-i șantaj!
E contabilitate, Ion m-am uitat direct la el. Tu niciodată n-ai înțeles diferența.
A început să se plimbe prin bucătărie, trecând mâna prin părul lui.
Mihaela nu știa nimic Ești doar tu! Tu ai plănuit tot!
Mihaela știa destul am răspuns. Știa că ești aproape liber și că aproape totul este trecut pe numele tău. Pentru ea era de ajuns.
M-am așezat din nou, de data aceasta chiar în fața lui.
Ai de ales am continuat. Prima variantă: mergem în instanță. Donația se anulează. Urmează controale. ANAF. Procuratura. Reputația ta. Noul tău început. Totul pe minus.
Și a doua? a șoptit el.
E mai simplă. Semnăm un acord. Iesi din business de bunăvoie. Îmi cedezi partea ta. Fără scandal.
A râs. Scurt. Istoric.
Și crezi c-o să rămân cu mâinile goale?
Nu am spus sincer. Îți las ce mi-ai oferit tu mie. Mașina. Și timp să-ți aduni lucrurile.
M-a privit mult. În ochii lui era totul: ură, încercare de milă și amintirea începutului nostru în biroul mic, cu computerul vechi.
Te-am iubit a murmurat.
Nu mi-am ferit privirea.
Am iubit omul, nu schema. Nu trădarea. Omul acela nu mai există demult.
S-a lăsat în scaun. Nu demonstrativ ci sincer obosit.
Dă-mi timp să mă gândesc
Ai o zi am spus. Mâine la zece vine notarul.
A încuviințat. Lent. Fără vlagă.
A doua zi a venit exact la timp. Fața adâncită, ochii roșii. Mihaela nu a mai sunat. Sau poate a sunat el nu a răspuns.
A semnat în tăcere. Mâna îi tremura.
Când totul s-a terminat, notarul a plecat și am rămas singuri.
Tu ai câștigat zise abătut.
Nu. Doar am ieșit dintr-un joc pe care îl jucam de mult singură.
A luat cheile și s-a oprit în hol.
Credeam că ești slabă
Zâmbetul meu a fost abia perceptibil.
Asta-a fost cea mai mare greșeală a ta.
Ușa s-a închis în tăcere. Fără zgomot.
Șase luni mai târziu, firma era pe un alt nivel. Am schimbat echipa, am renunțat la vechile scheme, am pus totul în ordine. Afacerea a devenit mai curată și mai solidă.
Ion a încercat să o ia de la capăt. După câte se zvonea, fără succes. Mihaela a plecat repede fără bani nu mai era interesată.
Câteodată îi vedeam numele în știri. Tot mai rar. Tot mai vag.
Fișierul Rezerve l-am șters. Nu mai era nevoie.
Uneori, cea mai bună răzbunare nu e lovitura.
Ci calculul rece, făcut cu mult timp înainte de final.
