Așa cum îți povestesc, copilăria fericită a lui Călinel a luat sfârșit când avea doar cinci ani. Într-o zi, de parcă pe lume sa oprit timpul, părinţii lui nau mai venit să-l ia de la grădiniță. Toţi ceilalţi copilaşi erau deja plecaţi, iar el stătea la masă, desenânduși pe hârtie pe sine, mama și tata. Învățătoarea îl privea din când în când și, dintro dată, iși ștergea obrajii cu mâna, parcă încercând să-l mângâie. Apoi a venit lângă el, la ridicat în braţe, la strâns tare și ia zis:
Orice sar întâmpla, nu te teme, Călinel. Trebuie să fii curajos de acum înainte. Mai înțeles, micuțule?
Vreau să merg la mama, a răspuns el tremurând.
În curând vor veni mătușa și unchiul. Vei merge cu ei, căci acolo vor fi mulţi alţi copilaşi. Nu plânge, ia adăugat ea, în timp ce îi lipsea faţa umedă de pe obraz.
Apoi la condus spre mașină. Când isa întrebat când îl vor duce la mamă, i sa spus că mama și tata sunt departe și azi nu pot să vină să-l ia. Lau așezat pe Călinel întro cameră comună, alături de alţi băieţei ca el. Zilele au trecut, iar părinţii nu au apărut nici mâine, nici poimâine. Micuțul plângea mult noaptea, iar febra ia crescut.
Doar mătușa, îmbrăcată în halat alb, ia vorbit serios după ce sa însănătoșit. Părinţii tăi sunt acum sus, în ceruri, și nu pot coborî. Însă ei te veghează mereu, toţi ştiu de tine. De aceea trebuie să fii cuminte și să nu te îmbolnăveşti, să nu îi supăraţi, ia explicat ea.
Călinel nu a crezut. Sa uitat în sus și na văzut decât păsări și nori. A hotărât că trebuie să le găsească pe altă cale. A început să cerceteze curtea în timpul plimbărilor. La un moment a descoperit o mică gaură în spatele unui tufiș; gardul era încrustat cu sârme de fier, dar a reuşit să se strecoare pe jumătate. A început să sape încet, pământul era ușor, cu nisip. În curând, între sârme a apărut un deschizătură mai largă. Călinel a trecut prin ea şi a scăpat de azilul la care ceilalţi băieţi se referă cu dispreţ.
Totuşi, nu ştia unde e oraşul, şi sa rătăcit. Trebuia neapărat să-şi găsească casa, dar toate casele păreau la fel. Întro zi, la intersecţia unui drum, a zărit o femeie care semăna cu mama lui: rochie cu buline, păr blond prins întrun coc netezit.
Mămă! a strigat el, dar ea nu la auzit.
A alergat spre ea, sa agățat de braţ. Femeia sa aplecat, sa uitat în el cu atenţie.
Nu, nu e mama mea, ia şoptit.
—
Nina, o fată din satul nostru, sa îndrăgostit la douăzeci de ani şi a rămas cu Vitaliu. Sau întâlnit întâmplător pe o pistă de dans de vară. El a venit spre ea, puţin ruşinat, şi a invitat-o la un vals. Au vorbit fără cusur şi, de atunci, nu sau despărțit. După trei luni sau căsătorit, trăind ca-ntrun basm. Trei ani mai târziu, Nina a aflat că nu poate avea copii. Vitaliu nu a suportat, iar ea a început să meargă la sanatoriul de la Băile Felix pentru investigaţii şi tratamente. La un moment au acceptat că nu vor avea un copil. Vitaliu ia spus că ar putea adopta un micuț din Casa de Copii.
Nina, însă, ia propus să se despartă; erau încă tineri, pe cale de să treacă de treizeci. Vroia ca Vitaliu să se căsătorească cu altă femeie care să-l facă fericit, iar ea să rămână singură. Vitaliu a refuzat să o lase. Aşa că Nina a pus pe masă un plan: ia mărturisit că nu îl iubeşte mai mult și că are un alt bărbat. Vitaliu nu a crezut, dar în noaptea următoare Nina nu a mai venit acasă. Sa întors dimineaţa, mirosind de vin şi parfum masculin. Când Vitaliu a întrebat ce se întâmplă, ea a spus doar că are un iubit. El a acceptat divorţul.
—
Când Călinel a strigat pe Nina, ea era deja în al doilea lună de divorţ. Se simţea singură, îi era dor de Vitaliu şi se îngrijora ce face el. Dar atunci un băiat necunoscut ia strigat mama!, şi inima Ninei a sărit din piept.
Ce sa întâmplat, micuţului? Te-ai rătăcit? a întrebat ea cu blândeţe.
Caut pe mama și pe tata. Misau zis că sunt în cer, dar eu nu cred, a plâns Călinel.
Hai, locuiesc aproape. Îţi dau nişte prăjituri gustoase, vrei? a zis ea, luândul de mână şi ducândul la casă. Ajuns acolo, Călinel a înghiţit prăjituri cu ceai de coacăze, pe care Nina le cumpărase pe drum. Ia povestit tot ce isa întâmplat. Se vedea că nu mâncase dulci de mult; alţi băieţi mai mari îi luau dulciurile şi îl jigniseră, uneori chiar îl loveau.
Nina ia arătat milă şi a întrebat: Vrei să rămâi cu mine, Călinel? Când vei creşte, vei înţelege totul, iar întro zi vei întâlni părinţii tăi. Dar nu e încă momentul. Călinel a acceptat.
Nina a sunat la casa de copii și a anunţat că a găsit pe Călinel. La adus, a vorbit cu educatorii să fie mai atenţi cu copiii. A început să-l viziteze zilnic, dar nu-l putea lua acasă. Avea un apartament în Chișinău, un job la o firmă de IT, dar nu avea soţ. O femeie singură nu putea adopta un copil în acea perioadă. Sa căită că divorţul a fost o greşeală, dar nu ştia cum să-l recupereze pe Vitaliu.
Atunci a încheiat cu un coleg, Stan, o căsătorie de conveniență. El tocmai se despărțise, era cunoscut de toate femeile, dar era și un bun specialist. Isa promis să-i ofere o adeverinţă de la serviciu. Stan a ezitat, apoi a acceptat, dar a cerut să fie plătit pentru tot. Nina îl plăcea de mult, dar nu îşi dorea să fie cu altcineva. A acceptat invitaţia la cină cu lumânări, deşi ia rănit mândria.
Întro seară, când a mers să-l vadă pe Călinel, a găsit la el un liviu sub ochi, bătătură primită de la băieţii mai mari pentru că a vorbit. Educatorii, în loc să-l ajute, au vorbit cu Nina despre discuţia lor, şi a înţeles că băiatul se va confrunta cu greutăţi.
A doua zi, Nina a acceptat propunerea lui Stan. Sâmbătă a pregătit cina, a purtat o rochie roșie, a aprins lumânări şi a aşteptat invitatul. Inima îi era grea, dar trebuia să o salveze pe Călinel, a promis să-l protejeze.
Uşa sa deschis; Nina a deschis cu greu, şi spre surprinderea ei, pe prag a apărut fostul ei soţ, Vitaliu.
Vreau să vorbim, Nini. Îţi spun: te urmăresc tot timpul. Niciodată nu am văzut pe altcineva să intre în casa ta, a spus el.
În acelaşi moment, liftul sa deschis şi a coborât Stan, cu un buchet de trandafiri şi o sticlă de şampanie în cealaltă mână.
Ninică, uite-mă!, a exclamat Vitaliu, roşu ca o roșie, cu pumnii strânşi. Dar fără să spună altceva, sa întors şi a coborât repede prin scară. Nina la strigat să se oprească, să-i explice tot, dar el a sărit în tramvai şi a plecat.
Nina a rămas în lacrimi şi la alungat pe Stan. Inima ia rămas sfâşiată, gândinduse ce se va întâmpla cu Călinel.
—
Doi ani au trecut. Călinel stătea mândru pe linia de plecări alături de colegii din clasa întâi. Purta un costum școlar și o cămașă albă, iar în mână avea un buchet mare de flori pentru învățătoarea. Lau adus la școală părinţii lui și sora mai mică, Marinca, care se juca în braţele tatălui. Mama lui era Nina, tata Vitaliu și un alt copil adoptat în familia lor.
Se pare că Stan nu a fost deloc un ticălos. Sa întâlnit cu Vitaliu și ia explicat totul. A doua zi, Vitaliu a venit la biroul Ninei şi a încurajat-o să meargă la oficiul stării civile să se căsătorească, pentru a-l lua pe Călinel înapoi în familie.
Astăzi încă vizitează casa de copii, dă cadouri și dulciuri copiilor. Au adus pe Marinca acasă imediat ce a ajuns acolo.
Mămă, tătă, promit că o să învăț bine, a spus Călinel în șoaptă, privind spre cer. Să nu vă supăraţi că am alţi părinţi. Îi iubesc, dar ei nu vor fi pentru totdeauna, până o să le întâlnesc pe voi din nou.
El ştia că părinţii lui au murit întrun accident de maşină; a fost la mormântul lor. Sa duse duminică la școala duminicală de la Biserica Sfântului Gheorghe și a înţeles ce înseamnă cerul.
Nina la început nu a vrut să-l înțeleagă pe Vitaliu, dar destinul a luat altă cale și a recăsătorit cu el. Și toţi au rămas fericiţi în povestea lor!
