Jurnal personal Irina
Nu mă mărit, dar nici cu băiatul ăsta frumos. E adevărat, e cumsecade, însă nu e pentru mine.
Aseară iar au venit mama cu concubinul ei și încă un bărbat, deja mirosind a alcool m-am retras departe, după noptieră, într-un colț.
Nu mai am unde să mă ascund, afară ninge deja. M-am săturat de tot. La vară termin clasa a IX-a și plec la Chișinău. Vreau să intru la Colegiul Pedagogic, să devin învățătoare. Chiar dacă orașul e la doar zece kilometri, n-o să mai stau acasă, ci la internat.
Mama și musafirii s-au așezat în bucătărie. Am auzit țipătul sticlei când turnau băutura, apoi mirosul de tobă a umplut casa. Am înghițit în sec.
Stai puțin! a răsunat vocea mamei.
Ce te tot ferești?
Sunteți doi…
De parcă e prima dată cu doi râse cu glas gros Ion, concubinul mamei.
Un zgomot de veselă spartă. Mașina de făcut gălăgie, râset, respirație grea. M-am lipit și mai tare de perete. Dintr-o dată s-a făcut liniște.
Auzi, Vasile, fata doarme, a zis Ion.
Ai zis că-i fată bună, dar mie ceva nu-mi convine…
Hai, că are o fată…
Care fată?
Irina, deja e mare. Sigur s-a ascuns în cameră.
Adu-o aici, chicotește Vasile.
Irina, unde ești? Ion intră în cameră, mă vede, îmi zâmbește strâmb. Hai, vino cu noi!
E bine și aici.
Ce te rușinezi? Ion încearcă să mă ia în brațe.
Am pus mâna pe vază de pe noptieră și i-am trântit-o peste cap.
S-a spart sticla cu zgomot. Am scăpat și am fugit din cameră.
Prinde-o! urlă Ion.
Ajung la ușă, aproape să ies. N-am avut timp să mă încalț, am ieșit afară doar în șosete, pantaloni scurți și tricou.
Au țâșnit și bărbații după mine. Strada satului era pustie, ningea și era seară. Unde să alerg? Din urmă se auzeau țipete. La poarta acelei case mari pe lângă care fugeam, m-a ajuns lătratul câinelui. Cineva a strigat spre câine.
Am bătut repede în poartă. Mi-a deschis un bărbat la vreo patruzeci de ani.
Vă rog, ajutați-mă! i-am spus aproape șoptit, privindu-l rugător.
Intră! m-a luat de mână, trăgându-mă în verandă.
Oleg, cine e acolo? a ieșit în prag o femeie.
Uite, a arătat spre mine. Fugărită de niște bărbați.
Repede în casă! m-a apucat femeia de braț. Înăuntru ne povestești tot.
Irina, ieși frumos! am auzit de afară vocea lui Ion.
Oleg, nu te băga! a strigat doamna. Intră!
Țipete de pe stradă, câinele și el agitat. Doamna ia telefonul:
Trebuie să sun la poliție.
Polina, nu. Rezolv eu. Sunt de-ai locului, din ce văd.
Cum vrei să rezolvi?
Pe cale bună. Tu ocupă-te de fată!
Oleg ia o sacoșă, deschide frigiderul. Pune o sticlă și niște kaizer.
În curte mângâie câinele, ies împreună afară. Ion vine direct la Oleg:
Dă-i pe Irina!
Poftiți, și plecați!
Ce e aici? frunzărește sacoșa, zâmbește, îi face semn lui Vasile. Hai, Vasile!
***
Da! Eu sunt Polina, zice doamna, pune apă la fiert pentru ceai. Stai, povestește, cine ești și ce-a fost.
Irina mă cheamă, zic, tremurând. Locuiesc pe strada asta, dar la marginea satului.
Ești fata Chirei?
Da.
Noi suntem de curând pe aici, dar de mama ta deja știm…
Am lăsat capul în jos și am început să plâng.
Gata, nu mai plânge!
A venit aproape și m-a strâns la piept. Gestul ăsta mi-a pătruns adânc. Am îmbrățișat-o și am izbucnit în lacrimi.
Hai, gata! Bem un ceai cald.
Intră Oleg:
I-am scos afară.
Și cu frumușica, ce facem? zâmbește Polina.
Vorbim mâine, acum să bem ceai și s-o băgăm la baie!
Vrei să mănânci? Polina îmi pune ceai și mă privește cu blândețe. Cred că vrei.
Pe masă apar sandwichuri, niște cozonac.
Mănâncă, mănâncă! râde și Oleg, văzând cum mă uit la mâncare.
Nu m-au întrebat nimic în plus. Nici nu mi-au dat prea multă atenție, simțind că mă rușinez.
După cină, Polina m-a dus la baie:
Spală-te, îmbracă halatul ăsta!
***
Tot ce-mi doream era să nu fiu alungată pe stradă. Ce plăcut era în baie caldă, când afară e ger. Dar ei mă așteptau, nu puteam să stau prea mult.
Când am ieșit, soții stăteau pe canapea. Am zâmbit timid:
Vă mulțumesc!
Uite, Irina, a început Polina. Din ce văd, nimeni nu te caută. Nici tu nu vrei să te întorci acasă.
Am dat capul și mai jos.
Mâine dimineață plecăm devreme…
Înțeleg, am șoptit.
O să rămâi singură. Nu deschizi la nimeni! În curte Jack nu lasă pe nimeni să intre. Te-ai lămurit?
Da! am răspuns plină de emoție.
Poți să faci și un borș până ne întoarcem, zâmbește Oleg. Știi?
Știu! am sărit eu, teamă să nu mă alunge. Gătesc bine. Și pot face curat.
Dacă ai chef, poți să faci ordine jos, aprobă Polina.
***
M-am trezit odată cu ei, stăteam liniștită în pat, încă temătoare să nu mă gonească. Am auzit mașina în curte, apoi s-a făcut liniște.
M-am ridicat, m-am spălat pe față. În bucătărie fierbea ceainicul, pe masă pâine, kaizer, brânză. Pe blatul din bucătărie niște coaste de porc.
Am mâncat. Am strâns masa. Am șters totul, am spălat podeaua.
Am văzut aspiratorul pe hol. L-am pornit și am început să dau cu el.
Abia îl opresc
Și ce înseamnă asta? aud o voce din spate.
M-am întors brusc. Un băiat înalt, arătos, vreo optsprezece ani, privire curioasă.
Fac curat, am bâiguit. Dar voi cine sunteți?
Interesant… se uită lung, își scoate telefonul:
Mamă, am ajuns. Cine e fata?
Dragule, să stea fata asta la noi o vreme.
Nicio problemă.
Bagă telefonul în buzunar, mă cercetează rapid și se duce la bucătărie.
Să vă fac ceai? întreb.
Mă descurc.
***
Pun aspiratorul la loc, încep să șterg praful, ascultând fiecare sunet de la bucătărie.
Băiatul mănâncă, apoi intră la baie.
Iese spălat, mirosind a loțiune.
Hei, Oleg, mai adu și tu o sticlă! se aude de afară.
Ce-i asta? se apropie de fereastră.
Să nu le deschizi! zic speriată.
Se uită curios la mine, zâmbește ciudat și iese spre ușă.
M-am repezit la geam la gard erau Ion cu Vasile, țipând. M-a cuprins frica.
Fiul gazdelor iese. Cei doi îi sar în față. Parcă au căzut amândoi în zăpadă.
Băiatul le spune ceva. Ambii se ridică și pleacă rușinați spre casa mamei mele.
***
Revine băiatul. Se uită la mine care am înghețat în mijlocul camerei. Vine aproape:
Te-ai speriat?
Fără să mă pot stăpâni, m-am agățat de pieptul lui și am început să plâng.
Cum te cheamă? m-a întrebat.
Irina.
Eu sunt Ruslan. Gata, nu mai plânge. Nu vor mai veni niciodată.
***
Ruslan a urcat la el în cameră și nu a mai ieșit până seara. Am făcut borș, m-am așezat la bucătărie și am rămas pe gânduri.
Normal că doream să rămân aici, cu acești oameni buni, dar știam că e deja prea mult.
Se întorc gazdele. Polina se uită mirată la ordine, Oleg apreciază borșul cu un zâmbet larg.
Cred că plec acasă… am spus. Vă mulțumesc pentru tot!
Irina, stai cu noi măcar câteva zile!
Mulțumesc, Polina, dar trebuie să plec am repetat.
Am făcut un pas spre ușă și m-am oprit. De ieri umblam în casa asta cu halatul lor și papucii lor.
Hai cu mine! gazda m-a luat de umăr și m-a dus în sufragerie.
A deschis dulapul, a scos blugi, un pulover, o geacă sport groasă.
Îmbracă! Suntem aproape de aceeași înălțime.
Nu trebuie, nu se cade…
Nu poți pleca așa, hai, îmbracă! Nu mă zgârcesc.
M-am îmbrăcat, m-am uitat pe furiș în oglindă. Nu am avut niciodată haine așa frumoase.
În hol mi-a pus o căciulă și ghete de iarnă.
Poartă-le cu sănătate, Irina!
Mulțumesc, Polina!
***
Viața a reintrat pe făgașul ei. Nu chiar ca înainte. Mama s-a angajat la fermă. Concubinul a dispărut cu prietenul și el.
A venit primăvara. Într-o zi, stăteam la lecții acasă când cineva a bătut la poartă. M-am uitat pe fereastră era Ruslan. Mi-a făcut semn din cap. Să ies!
Am ieșit cu sufletul la gură.
Salut! zâmbește Ruslan.
Bună!
Mama te cheamă.
***
Și uite-mă din nou în casa unde am fost atât de fericită.
Salut, Irina! m-a întâmpinat Polina în prag, îmbrățișându-mă.
Bună ziua, Polina!
Hai înăuntru, hai să bem ceai!
Polina m-a așezat, mi-a pus ceai, s-a așezat la masă.
Am o rugăminte pentru tine. Noi plecăm o lună în Turcia, zâmbet visător. Ruslan nu prea stă pe acasă, n-ai vrea să ai grijă de casă? Să hrănești pe Jack și pe motan, să uzi florile. Am cu duiumul.
Sigur, Polina!
Perfect, scoate banii. Uite două mii de lei moldovenești.
Polina, nu trebuia…
Ia-i! Nu ne facem mai săraci. Hai cu mine, îți explic tot!
Am notat unde sunt ghivecele, mâncarea pisicii, carnea lui Jack. După, Polina a strigat:
Ruslane! a ieșit fiul imediat. Arată-i Irinei pe Jack!
Hai! Ruslan mi-a pus mâna pe umăr.
Am ieșit cu câinele la plimbare.
Ruslan mi-a povestit de facultate, de karate, de afacerile cu tata.
Eu mă gândeam la altceva. Simțeam bine că între mine și Ruslan e o prăpastie, așa cum era între mama mea și părinții lui. Sunt buni, dar nu e basm, e viață adevărată.
Peste două luni dau examenele la colegiu, le voi lua sigur. Vreau să muncesc, să mă descurc, să devin om. Mă voi mărita, dar nu cu băiatul ăsta frumos cu toate calitățile lui. Nu e pentru mine.
Sunt recunoscătoare Polinei pentru haine și pentru cei două mii de lei. Am cu ce să mă descurc o vreme la oraș.
O intuiție profundă mi-a șoptit că tocmai acum, chiar acum, s-a sfârșit copilăria grea. De aici începe viața mea de adult și ea grea, unde totul va depinde de mine.
Ne-am întors la vilă. Am mângâiat pe Jack, am zâmbit lui Ruslan și m-am întors acasă. Mâine începe munca mea în casa lor. Doar munca și atât.
