„M-ai trădat? Nu m-ai așteptat?” – exclamă Alexandru cu resentimente și furie, când Diana închise ușa amintirilor despre trecut.
Sună soneria. Diana merse să deschidă. Deschise – și încremeni.
Pe prag stătea Alexandru – fostul ei, cu care se despărțise acum doi ani.
În mâinile lui Alexandru era un buchet luxos de trandafiri și o sticlă de vin.
„Bună, iubito!” – exclamă el vesel. „Eu sunt!”
„Văd,” Diana se încruntă. „De ce ai venit?”
„Poate mă lași să intru mai întâi?” – tonul oaspetelui neașteptat era calm, dar misterios.
„Bine, intră.”
Alexandru intră, se așeză pe un genunchi, scoase din buzunarul interior o cutie roșie și i-o întinse Dianei.
„Căsătorește-te cu mine!”
Pentru un moment, Diana rămase cu gura căscată.
Câteva secunde mai târziu, își reveni și întrebă surprinsă:
„Vorbești serios?”
„Desigur. Te iubesc.”
„Dar sora ta? Pe ea o iubeai mai mult.”
„Irina s-a căsătorit. Nu mai trebuie să am grijă de ea. Sunt liber.”
„Și dacă divorțează? O să ai din nou grijă de ea?”
„Sper că va fi bine. Deci, ce zici?”
„Nu.”
„De ce?”
„În primul rând, nu te iubesc.”
„Așa doar ți se pare. Ne-a fost bine împreună,” Alexandru o privi atent pe Diana, „și va fi și mai bine. Îți promit.”
„Promisiunile tale nu valorează nimic,” Diana zâmbi. „Și apoi, au trecut doi ani. Chiar crezi că sunt încă singură?”
„Nu ești singură? Cu cine?”
„Contează? Am pe cineva și mă voi căsători cu el.”
„Ți-a făcut deja o cerere în căsătorie?”
„Nu e treaba ta.”
„Înțeleg. Nu a făcut-o,” constată Alexandru mulțumit. „Și nici nu o va face, crede-mă. Bărbații din ziua de azi nu se grăbesc să meargă la oficiul stării civile cu oricine.”
„Deci eu sunt ‘oricine’?” Diana zâmbi. „Atunci de ce ai venit?”
„Nu mă lua la rost pentru cuvinte. Și oricum, nu mi-ai răspuns. Vrei să te căsătorești cu mine?”
„Ți-am răspuns deja! Dar, ca de obicei, nu ai ascultat. Du-te acasă, Alexandru. Prietenul meu vine în curând. Va fi stânjenitor.”
„Deci e adevărat?” – strigă fostul ei. „M-ai trădat? Nu m-ai așteptat?”
„Alexandru, ești normal? Ne-am despărțit! Nu mai ești nimic pentru mine! Chiar ai crezut că după despărțire o să devin călugăriță? Sau că o să sufăr până la sfârșitul vieții? Nici nu mă mai gândesc la tine. Acum pleacă! M-ai obosit!”
„Voi pleca,” – în vocea lui Alexandru se simțeau resentimente, furie și chiar o notă de amenințare, – „dar vei regreta! Și foarte curând!”
„Pleacă, pleacă,” – Diana deschise ușa, – „și, te rog, nu te mai întoarce!”
S-au despărțit după aproape cinci ani împreună.
Motivul despărțirii a fost iubirea nelimitată – sau, cum o numise Diana odată, „iresponsabilă” – a lui Alexandru față de sora sa, Irina.
Dar să ne întoarcem la început…
Diana s-a căsătorit cu Alexandru când avea 26 de ani.
În acel moment, era deja stabilă: o diplomă universitară, un loc de muncă bun cu un salariu decent, un apartament cu trei camere.
Alexandru avea și el un apartament – unul cu o singură cameră. Îl cumpărase singur. Pentru Diana, acesta era un semn că bărbatul era serios, știa să câștige bani și să îi cheltuiască cu înțelepciune.
Ea însăși încercase ani de zile să economisească pentru un avans, dar nu reușise prea bine.
Apartamentul cu trei camere îi fusese lăsat moștenire de tatăl ei decedat. Chiar înainte de nuntă.
Au discutat toate aspectele vieții lor comune, inclusiv finanțele. Totul mergea bine până când Irina a rămas însărcinată și s-a mutat în apartamentul lui Alexandru.
Diana, respectând înțelegerea lor, a început să economisească exact atât cât Alexandru cheltuia pentru sora lui. Acest lucru a dus la certuri, care au dus în cele din urmă la divorț.
Mai târziu, Diana și-a cumpărat o mașină și a început o viață nouă. Alexandru s-a mutat înapoi în apartamentul său cu o cameră.
Acum, când Irina divorțase, Alexandru începea din nou de la zero.
„Săracul Alexandru, totul de la capăt,” se gândi Diana.
Și nu greșea.
