În această casă regulile altora nu mai au putere.
Ușa se lovește zgomotos și, din hol, aud glasul soacrei care strigă la soț:
Ma scos pe da din casa mea!
Mâinile îmi tremură când învârt cheia în broască. Inima îmi bate așa de tare, parcă vrea să sară afară. Dar nu am unde să mă retrag apăr spațiul meu, familia mea, stabilitatea mea.
Totul începe acum trei luni. Nicoleta, soacra mea, mă sună pe Andrei târziu seara, în jurul orei zece. În voce îi răzdește îngrijorarea: vorbește de niște dificultăți cu locuința. Eu stau la chiuveta din bucătărie și înțeleg doar fragmente din discuția lor.
Mamă, vino, sigur, îi răspunde soțul, fără să mă privească. Vei locui la noi câteva zile, până se rezolvă totul.
El pune telefonul deoparte și îmi aruncă un zâmbet rușinat.
Mioara, mama vine să stea puțin. Renovarea ei a luat mult timp muncitorii au dat greș.
Șterg mâinile pe prosop. În piept simt o înțepătură, dar încerc să rămân calmă.
Desigur, dragă. Cât va dura lucrarea?
Aproximativ douătrei săptămâni, maxim.
A doua zi Nicoleta sosește cu trei valize uriașe. Văzând bagajul, înțeleg imediat că nu e vorba de o vizită scurtă. Soacra sară să-l îmbrățișeze pe fiul ei cu o căldură de parcă nu sau văzut în ani. Eu primesc doar o privire rapidă, de sus în jos.
Mioara îmi spune ea, cu un ton rece. Sper că nu te voi deranja prea mult.
Ce să spuneţi! Suntem bucuroși să vă avem! încerc să fiu primitoare.
Primele zile trec relativ liniștite. Soacra critică mâncarea mea eu tac. Își mută lucrurile în dulapuri în felul ei eu îndur. Îmi dă sfaturi la călcarea cămășilor lui Andrei deși el nu se plânge niciodată de felul în care eu am grijă de haine.
Netea ştii că Andrei nu suportă morcovul în supă?
Și el mereu lăuda supa de legume pentru gust și aromă în cei cinci ani de căsnicie
De ce încă nu aveţi copii? continuă ea cu încăpățânare. Andrei are deja treizecidoi de ani! E timpul să gândiţi la moştenitori!
Această întrebare ne doare: de un an încercăm să avem un copil, fără succes, și mergem la investigații împreună Cum să îi explicăm soacrei?
Săptămâna promisă trece, trei săptămâni. Întreb cu grijă pe Nicoleta cum evoluează lucrările:
Ah, aceşti meșteri oftează ea profund. Totul e dărâmat: trebuie să schimbe toti conductele și să refacă cablajul Mai durează încă o lună, sigur
Mă uit spre Andrei, sperând la un sprijin sau măcar la o explicație dar el își întoarce privirea în altă parte.
Între timp, soacra se instalează tot mai comod în casa noastră: a ocupat camera de oaspeţi cu toate lucrurile ei; oalele ei apar lângă ale mele pe aragaz; prosoapele și halatul au migrat în baie; ea dictează lista de cumpărături și decide singură ce să se uite la televizor sau când să deschidă ferestrele pentru aerisire.
Netea nu ştie să ţină casa în ordine se plânge la cină, ridicând glasul spre Andrei. La vârsta mea am crescut trei copii și am menţinut casa ca un ceas!
Mamă Mioara e o gospodină excelentă încearcă Andrei să se apere, fără prea mult entuziasm.
Îl aperi pentru că îl iubeşti Dar eu văd praf peste săptămâni! Lenjeria e marecată! Nici o masă decentă la prânz!
Strâng pumnii sub masă, copleşită de neputinţă şi furie Lucrez la fel de mult ca el, iar când vin acasă epuizată, încerc să creez un cămin primitor pentru amândoi Şi toate eforturile mele par să nu însemne nimic pentru nimeni
După două luni răbdarea îmi dă vina:
Andrei spune-mi sincer: când pleacă mama ta? Renovarea nu poate dura la infinit!
Andrei se bâlbâie:
Mio înţelegi Au apărut probleme serioase Casa e veche, poate chiar o vor dărui…
Ce?! Şi nu mii spui nimic?!
Nu voiam să te supăr Până mama rămâne aici nu e nimic grav, nu? Apartamentul e spaţios, toţi avem loc…
Nu e vorba de suprafeţe! Ea îşi impune voinţa peste tot! Critică fiecare mişcare a mea!
Mă simt ca o floare în vânt, încercând să țin totul la un loc, în timp ce normele și regulile încep să se destrame sub greutatea unei prezenţe nedorite.
