El m-a părăsit cu trei copii și părinți în vârstă – a plecat în Spania cu amanta lui.
Nu am reușit să-l opresc.
Totul a început de ziua mea.
Pe atunci locuiam la țară, iar banii îmi erau puțini, dar vitrinele magazinelor din oraș erau pline de lucruri frumoase, care îmi luau ochii.
Îmi picaseră ochii, în mod deosebit, pe o pereche de sandale.
Stăteam și mă uitam la ele, visând cum ar arăta pe piciorul meu, cum aș umbla pe strada principală și toți s-ar uita după mine…
Atunci cineva m-a atins ușor cu cotul.
M-am întors – în fața mea era un bărbat care zâmbea.
– Frumoase, nu-i așa? – a făcut el semn spre sandale.
– Da… – am murmurat, uitându-mă încă la vitrină.
– Haideți să bem o cafea. Dacă vă cumpăr aceste sandale, veți veni la o întâlnire?
Știam că, în ochii lui, par amuzantă și naivă, dar nu-mi păsa atunci.
– Da, voi veni, – am răspuns.
Îmi doream un cadou. Voiam să mă simt specială măcar pentru o seară.
Ne-am așezat la cafenea, el mi-a comandat o prăjitură și i-am povestit despre mine.
I-am spus că părinții mei au murit.
Era adevărat.
Tatăl meu chiar murise, dar mama…
Pe mama o „înmormântasem” în mintea mea încă din copilărie, pentru că m-a abandonat când eram copil.
I-am povestit astfel încât să stârnesc milă.
Și am reușit.
Așa a început totul.
Veneam tot mai des în oraș și ne întâlneam.
Iancu – așa se numea el – m-a adus la el, m-a copleșit cu atenție.
La început au fost sandalele, apoi rochii, bijuterii, parfumuri frumoase.
Dar nu pentru cadouri am ajuns să-i fiu amantă.
Îl iubeam.
Credeam că și el mă iubește.
Dar eram naivă.
Am făcut greșeala de a rămâne însărcinată.
Și eram pregătită să aud orice:
— Trebuie să ne despărțim.
— Descurcă-te singură.
— Fă avort.
Dar el a spus altceva:
— Te vei muta la mine. Vom crește copilul împreună.
Nu-mi venea să cred cât de norocoasă sunt.
Mama mi-a distrus viața
Ne-am căsătorit.
Eram convinsă că destinul, în sfârșit, mi-a oferit o oportunitate.
Dar într-o zi a bătut cineva la ușă.
Am deschis – și aproape am leșinat.
În prag stătea mama mea.
Cu o pungă de varză murată, ca și cum ne-am fi văzut ieri.
Se pare că cineva dintre vecini i-a spus unde locuiesc acum.
Venise să se împace.
Și Iancu a aflat adevărul.
A aflat că am mințit.
Și în acel moment, dragostea lui pentru mine s-a evaporat.
A țipat la mine, m-a numit provincială hoață, m-a întrebat dacă și tatăl meu va ieși din mormânt, de vreme ce sunt atât de ușor să „elimin” oamenii din viața mea.
Și ne-a dat afară.
Pe mine, pe mama și varza ei.
Am avut încredere în el din nou – și am greșit iarăși.
M-am întors la casa bunicilor.
Am alungat-o pe mama.
Și am rămas singură cu copilul.
Dar Iancu a venit în cele din urmă.
— Să ne întoarcem unul la altul, – a spus el. – Avem un fiu împreună.
Iar eu am crezut.
Naivă, am decis că dragostea va învinge totul.
Dar el nu m-a mutat înapoi în apartamentul său.
Am locuit într-o casă veche a părinților lui – bătrâni care aveau nevoie de îngrijire.
Am acceptat.
Am făcut totul pentru el, pentru părinții lui, pentru fiul nostru.
Apoi am rămas din nou însărcinată.
Într-o zi ne-am certat și el mi-a amintit cu furie:
— Să nu uiți că ești aici doar musafiră!
Aceste cuvinte m-au străpuns ca un cuțit.
Și totuși am rămas.
Am crezut că dragostea va rezista încercărilor.
Când s-a născut al doilea copil, a spus că banii au devenit o problemă, că afacerea lui a dat faliment.
Acum eram egali: eu nu aveam nimic, el – nici atât.
Apoi s-a născut al treilea.
Credeam că acum nimic nu se va schimba, că vom rămâne împreună în ciuda tuturor.
El a muncit din ce în ce mai mult. Pleca devreme, se întorcea târziu.
Eu credeam că muncește pentru noi.
Nu am observat cum totul se destramă.
Spania – bilet spre o viață nouă… dar nu pentru mine.
Într-o zi, mi-a spus:
— Nu mai suport. Aici nu este viitor. Plec în străinătate.
L-am crezut.
Era epuizat, deprimat, obosit.
Am fost chiar de acord – să plece, să încerce să câștige bani.
Dar apoi, întâmplător, am aflat adevărul.
La aeroport pentru cursa Spania erau două bilete.
Unul pe numele lui.
Cel de-al doilea – pe numele unei femei cu care avea o relație de mulți ani.
Am înțeles totul.
Dar nu am reușit să-l opresc.
A plecat.
Iar eu am rămas.
Cu trei copii.
Cu părinții lui, care nu-mi erau deloc străini.
Cu o casă goală și un suflet plin de durere.
Nu știu cum să trăiesc mai departe.
Sper doar că într-o zi va înceta să mă doară atât de tare.
