LIDUȚA
Sergiu Vasile s-a uitat atent la pantalonii și la cămașa scoase din dulap și, iritat, le-a trântit la loc pe fotoliu. Cum să ieși în lume așa?! Pantalonii sunt boțiți, nu mai știi pe unde era dungă, și țin pe șolduri ca o cârpă, ca să nu mai spun că de când a slăbit vreo cinci kile, îi atârnă ca pe gard. Iar cămașa, ce să mai zic, de la albastru s-a făcut o culoare de apă de ploaie, manșetele toce și gulerul nu mai stă rușinos! Liduța nu l-ar fi lăsat nici la magazinul satului cu așa cămașă, dar acum el merge la universitate să predea la profesori cu ea! Nu-l interesase niciodată cu adevărat hainele, dar mereu arăta om la patru ace. Nu ca acum!
Nici nu-și dădea seama când schimbau hainele, când apăreau costume noi, sacouri, cravate, șepci sau pantofi șic îi ajungea să bage mâna în dulap sau să-i spună Liduței că a doua zi trebuie să fie la patru ace și gata Eh, Liduță, Liduță, ce-ai făcut, fată? Ce ţi-a fost în cap?! Nu se aștepta la așa trădare din partea ei. Era și mai tânără cu zece ani, nici nu se plângea de sănătate, iar acum, nici de data asta nu părea ceva grav. A stat cu febră trei zile și-un tuse nesuferit s-a prins de ea. De capul ei nu se ducea la doctor, bea ceaiuri cu iarbă, dar trebuia să-și facă fișa medicală la școală, fiindcă începea anul nou. Și s-a dus cu colegele la policlinică.
Bagatelă părea, și policlinica niște ruine, dar direct de acolo Liduța a ajuns la spital și totul a început să curgă ca-ntr-un coșmar, și până la Anul Nou s-a sfârșit. Sergiu Vasile știa rațional ce s-a întâmplat, dar a prins ciudă pe amărâta aia de policlinică, ca și cum ea i-ar fi omorât-o pe Liduța, deși, de fapt, acolo s-a tras semnalul de alarmă. Dar așa, ca un copil, simțea că dacă de la ei a pornit, ei-s răspunzători.
El și Liduța s-au cunoscut pe când era el doctorand anul doi și ținea seminarii de analiză la studenți, iar Liduța, studentă în anul întâi, a nimerit la grupa lui. Parcă nici nu-i venea să creadă ce l-a tras la ea! Mereu-i plăcuseră fetele săritoare, vesele, zgomotoase, iar ea parcă era copilă cu obrajii roșii de frig, pistrui și degetele cu unghiuțele roase și pete de cerneală. Și la degetele ei s-a topit el!
L-a înduioșat atât de tare, că nici n-a simțit cum s-a atașat, a început să o conducă acasă, apărea pe la ei și frământau împreună cu bunica Liduței colțunași, și după aceea deja trebuiau să se ia. Și oricât timp trecuse, și chiar dacă Liduța s-a făcut cât două, nu mai purta cozi, fuma două pachete pe zi și a ajuns directoare-adjunctă la liceul de mate, Sergiu Vasile tot la mâinile ei de copil și unghiile roase se gândea, și nimeni nu-i mai trebuia.
Asta nu înseamnă că viața lor a fost idilică. Patruzeci de ani împreună, multe s-au întâmplat. Și el a avut păcate față de Liduța, ba chiar două mai serioase, cu plecat de-acasă. Dar nici Liduța nu s-a lăsat, căci trei ani s-a întâlnit cu directorul uzinei care patrona liceul. Dar aveau două fete, și ancorele astea au ținut barca lor și-n cele mai mari furtuni.
Și mai era și nedrept: au pornit saraci, stăteau unul peste altul, apoi au apărut fetele și viața a însemnat numai fugă între școala de muzică, de arte, liceu, patinoar și copii care mereu răceau. Iar acum, când stau într-un apartament cât un palat, fetele au viața lor și-și aduc copiii la arătat doar la vreo sărbătoare, și ar putea trăi la bucurie, tocmai acum Liduța îl lasă baltă… Și nici instrucțiuni nu i-a lăsat ce să facă fără ea!
Sergiu Vasile atât de mult nu se așteptase la așa ceva, încât nici nu a realizat de la început ce s-a întâmplat, iar la pomenire s-a comportat mai degrabă ca la aniversare, nu ca la înmormântare, ceea ce au observat unii de acolo și au crezut că nu suferă și nu merită compasiune. Dar greșeau. El a realizat cu adevărat ce s-a întâmplat abia vreo trei luni mai târziu, când a venit primăvara. Și-atunci s-a stins, s-a posomorât, a slăbit tare și nu mai rezista deloc singur acasă.
Să stea cu fetele nici nu se punea problema: una umbla cu ecologiștii ba să salveze delfinii, ba să monitorizeze păsările migratoare, cealaltă trăia cu soțul, scufundată în copil și tata nu mai avea loc în construcția lor de viață. Și-a început Sergiu Vasile să bată pe la prieteni.
Dar nici nu se poate spune că era musafir: venea dis-de-dimineață, mânca pe săturate, ațipea în fotoliu, bea ceai cu biscuiți, adormea cu firimituri pe cămașă și masă, și stătea până când nu-i mai era rușine să stea, apoi pleca acasă, ca a doua zi să vină iar.
Acasă abia se atingea de mâncare, deși patruzeci de ani el a fost bucătarul casei. Nu-i venea să gătească doar pentru el. Și pe dinafară se stricase, se uscase parcă și se făcuse bătrân și jerpelit, de prietenii au început să-și facă griji și să-și pună-n gând să-l însure din nou.
Și uite că azi iar merge cu o Anca Constantin la teatru. N-are să iasă nimic din asta. Nici cu Liduța nu mergea la teatru decât rar, pentru ea. I se păreau false poveștile de pe scenă, sau plicticoase ori neavenite. Dar Liduța se uita cu ochii mari, aduna programul la toate evenimentele, și-i povestea acasă iar și iar piesa văzută, nu putea să-i refuze bucuria asta.
Acum însă, prietenii convinși că-i fac un bine, tot îi bagă bilete și el se târâie cu doamne necunoscute prin lapoviță la spectacole peste care stă chircit, cu spatele înțepenit, trei ceasuri în fotolii prăfuite, sufocat de parfumul străinelor, și cu dor doar să ajungă în pat, care încă miroase a Liduța, sau poate i se pare. Dar cum să supere prietenii?! Și la mod logic știe că nu poți trăi singur, nu el, dar nici nu-i clar de ce să-și mai continue viața.
Anca Constantin de azi era destul de tânără și prezentabilă. Sergiu Vasile chiar s-a gândit că zece ani în urmă era taman genul care-i plăcea. Era cu cincisprezece ani mai tânără ca el, delicată, aranjată, deșteaptă, cu vorbă bună.
În prezența ei s-a simțit și mai bătrân. Dar ea clar îi arăta că-i place și îi propunea idei pentru weekend.
Și spectacolul a fost cât de cât. Pe scurt, fără pauze interminabile. După piesă, trebuia, evident, să o invite la o cafenea, fiindcă la bufetul teatrului nu a mers. Dar și aici s-a nimerit bine pentru el: Anca i-a spus că locuiește aproape de teatru, și că tocmai a gătit o friptură cu o tartă simpatică și ar fi încântată să împartă masa. Improvizația era clar pregătită, dar Sergiu Vasile tânjea după un pic de liniște de acasă și nici nu s-a prefăcut că refuză, ci a mers bucuros.
Și aici Anca a fost de minune. În apartamentul micuț și ordonat, mirosea a scorțișoară și vanilie, ea însăși s-a schimbat rapid într-un trening elegant, părând încă mai tinerică, lucra repede pe la bucătărie, aducea bunătăți gătite de ea, și vorbea cu farmec. Sergiu Vasile a simțit chiar că n-ar fi rău să rămână acolo, în căsuța aia cu miros de prăjituri, să înceapă o viață nouă, să-l lase trecutul în pace.
A plecat spre casă aproape de dimineață, dar decisese deja că a doua zi cu Anca merge la expoziție la Muzeul Colecțiilor Particulare, apoi la cumpărături să-și schimbe hainele de om părăsit, iar sâmbătă erau așteptați la masa de prânz la Anca. De fapt, ea ar fi vrut să meargă la vila ei la țară, dar fiica ei a rugat-o să ia nepoata de la școală, așa că sâmbătă vor mânca împreună cu fata acasă, iar la vilă merg abia duminică.
Sâmbătă de dimineață Sergiu Vasile a fugit la frizerie, arăta deodată cu cinci ani mai tânăr, și parcă tot mai aproape de tinerețe, în noua cămașă în carouri de fițe și blugii de velur. A cumpărat flori și ciocolată pentru nepoată și s-a dus la Anca.
De la intrare mirosea a rață friptă și a coptură, și Sergiu Vasile s-a surprins fredonând ceva vesel și zâmbind către oglinda din liftul vechi.
Anca l-a întâmpinat de parcă s-ar fi întors de pe front și l-a dus direct în bucătărie la masă.
Dar unde-i nepoata? a întrebat Sergiu Vasile.
O chem acum, e bosumflată rău, nu voia să iasă din dormitor.
Cât timp el a pus florile în vază, a desfăcut vinul și sucul, a tăiat pâinea și s-a așezat la masă, Anca a adus-o:
Sergiu Vasile, fă cunoștință cu nepoata mea, Liduța!
A văzut niște ochi mari și limpezi, obraji trandafirii și câțiva pistrui pe nasul cârn. Liduța se uita cu neîncredere la el, rosându-și o unghie de la degetul mare, cu emoție. Numai să nu mor chiar aici, a gândit Sergiu Vasile și a ieșit repede…
