Ecaterina cânta de bucurie, și pe bună dreptate! În sfârșit are apartamentul ei, cu totul al ei, fără nicio proprietară acră care să-i stingă lumina la ora unsprezece, care să-i stea în ceafă și să închidă gazul când fierbea supa. Fără să-i interzică să-și folosească uscătorul de păr sau placa, ca să nu rămână fără curent, fetițo.
Nici baie adevărată n-avea voie doar un duș pe zi, și trebuie să aleagă dimineața sau seara oricum, tanti Florica stătea cu urechea lipită de ușă și ciocănea, cerând să dea apa mai încet. Un an a stat sub tirania doamnei Florica, care se credea mentorul și povățuitorul Ecaterinei. Cum a făcut 18 ani, le-a cerut părinților să o lase la cămin studențesc.
Dar și acolo era grea viața: ploșnițe și gândaci, astea erau nimic în comparație cu tigăile dispărute de pe aragaz cât ai întors spatele, sau cu colegele care veneau cu băieți. Un an a rezistat, după care a plecat în chirie. Părintele ei a văzut mizeria de nedescris din cămin când a venit într-o vizită și nici nu a vrut să mai audă de rămânere. Alți cinci ani, Ecaterina a locuit la tanti Marioara, o bătrânică simpatică, cu obiceiuri ciudate, dar bună la suflet.
Apoi, după terminarea facultății, a început să lucreze și a rămas tot la tanti Marioara, strângând bani pentru avansul la un apartament visul ei era să aibă, oricât de micuț, ceva al EI. În vreme ce alte fete alergau la întâlniri și își topeau banii pe haine de marcă și genți scumpe, Ecaterina muncea și punea deoparte fiecare leu.
Până și tanti Marioara îi zicea să mai ia o pauză, să nu muncească până la epuizare, dar EA, cu încăpățânare, mergea pe drumul ei.
Într-o zi au venit părinții. Tata, fâstâcit, i-a spus că s-au hotărât să o ajute: ei, mama, dar și bunica Parasca. Bunica Parasca era o rudă mai îndepărtată din partea tatălui, nu-și făcuse familie niciodată, predase la școală până la 85 de ani și avea un caracter sever, certându-se cu toți din neam. Singurul de care mai asculta puțin era tatăl Ecaterinei. Pe mama ei o îndrăgea mult, fiind și ea tot profesoară.
Într-o zi, bunica Parasca l-a rugat pe tatăl Ecaterinei, pe când veniseră de la țară cu provizii, să o ajute să-și găsească un loc la un cămin de bătrâni. Tata n-a zis nimic atunci, doar ce a mers cu mama și au aranjat ca bunica să ocupe camera Ecaterinei din apartamentul ei. Oricum, fiica stătea în alt oraș.
Bunica Parasca, chiar și la vârsta ei înaintată, era lucidă. I-a spus nepotului să nu se învinovățească, că ea știe că poate strica reputația bună formată în ani. Dar părinții au insistat că e mai bine așa vor fi și ei mai liniștiți. Au pisica Tor și papagalul Gusti, care de fiecare dată trebuiau plasați la prieteni când plecau. Iar bunica îi va supraveghea, iar ei vor fi mai liberi.
Nu mai trebuie să cheltuiască pe mâncare sau benzină. Când tata merge la pescuit, mama nu se va mai plictisi singură. Bunica Parasca a mai cântărit situația și, bucuroasă, a acceptat, simțindu-se, totuși, o parte din familie.
A trăit câțiva ani buni cu oameni dragi, mulțumită de dragostea primită, și s-a stins liniștit, lăsând toată averea nepotului său, tatăl Ecaterinei. Iar Ecaterinei i-a înmânat un colier moștenit din generație în generație, pe care bunica Parasca nu a vrut să-l vândă niciodată, oricât i-a fost de greu.
Ecaterina l-a primit cu drag și de câte ori îl privea, își amintea de blândețea bunicii. Tata i-a propus să vândă apartamentul bunicii și din banii aceia să-i cumpere Ecaterinei un apartament acolo unde lucrează și trăiește. Așa a ajuns să aibă Ecaterina o locuință a ei, cu două camere, într-un oraș care îi devenise drag.
Femeia care a vândut apartamentul i-a spus că lasă energie bună în casă, iar Ecaterina a început cu entuziasm renovările, fiind ajutată mereu de părinți. Ea venea cu idei noi, iar tata le punea răbdător în practică. În cele din urmă, apartamentul s-a transformat; iar mama a vrut să-și renoveze și ea casa, cu promisiunea că Ecaterina va proiecta designul.
Ecaterina s-a obișnuit repede cu orașul la început străin și a ajuns să-l iubească. La serviciu, a cunoscut-o pe Ilinca, o fată cu care a devenit prietenă apropiată. Ilinca venea adesea în vizită.
Într-o zi, Ecaterina i-a povestit cum, când era mică, se urca pe acoperiș cu vecina și prietena ei, Anișoara, ca să stea la soare. Ce fain! De ce nu… – zice Ilinca. Au râs amândouă și s-au înțeles din priviri.
Numai să nu ne încuiem acolo, odată am stat până seara pentru că nea Marin, îngrijitorul, care era cam surd, a închis ușa și a pus lacătul. Am tot țipat, dar nu ne-a auzit, noroc că tata a simțit și a venit mai devreme acasă. Ai pățit ceva? întreabă Ilinca. Nu, tata mă răsfăța, mama era mai severă, el mă acoperea. Ce norocoasă! Eu luam bătaie, și eu eram năzbâtioasă. Uite, poate vorbim cu îngrijitorul, luăm cheia și stăm liniștite la soare.
Nea Marin a ezitat, că nu e regulamentar, să nu pățească ceva fetele, dar până la urmă a cedat cu rugăminți: Fără nebunii! Doar stați și atâta. Și așa am petrecut multe duminici pe acoperiș în liniște.
Țin minte o zi când, gata să coborâm, am auzit o ușă scârțâind. Ne-am ascuns după o streașină și am observat o doamnă în vârstă, îmbrăcată curat, care mânca liniștit un sandviș. Cine sunteți? am întrebat, în cor. Eu… Eu sunt doamna Iulia. Am recunoscut-o. Sunteți fosta proprietară a apartamentului?
Da, tu ești fata drăguță care a cumpărat apartamentul, a răspuns și i-au dat lacrimile.
Ne-a povestit povestea ei: și-a crescut singură băiatul, Mihăiță, care era bolnăvicios. Tot sacrificiul pentru el. El s-a ținut de școală, apoi facultate, master… a urcat în carieră, dar cu fetele nu prea îi mergea.
Acum cinci ani, Mihăiță s-a căsătorit cu Andreea. Andreea era harnică, a luat casa în primire, făcea tot. Încet-încet, Iulia s-a și retras, crezând că la bătrânețe va avea liniște. Dar n-a fost să fie. Au venit și copiii întâi Darius, apoi Vlad, apoi Maria. Când s-a născut cea mică, nora și fiul au rugat-o pe Iulia să-și vândă garsoniera, că oricum stă cu ei.
Așa a început calvarul: Andreea s-a întors la muncă, iar copiii au rămas cu bunica. Doar că Iulia s-a îmbolnăvit, iar medicii i-au prescris odihnă și liniște, dar unde să le găsească? Andreea voia să educe ea copiii, de la Iulia voia doar mâncare, îngrijire, plimbare și ordine, fără să se bage la educație, fără nicio opinie.
Seara, după ce toată lumea era sătulă, copiii spălați și culcați, Iulia avea, în sfârșit, o clipă pentru ea. Mișcarea e sănătate, mamă!, îi spunea Mihăiță când ea îi zicea că nu mai poate să țină totul sub control.
Într-o vară, părinții au plecat la mare, lăsându-i copiii. Iulia a zis că merge la o prietenă la țară, dar de fapt se plimba prin oraș și mergea la muzee.
Și unde dormiți noaptea?, am întrebat amândouă. Ei, vara stau pe bancă, lângă râu. Azi am venit la fosta casă, mi-am amintit că Mihăiță se ascundea des pe acoperiș și mi-a trecut prin cap să dorm acolo…
Ne-am indignat: Doamne ferește! Am chemat-o la mine acasă, i-am arătat apartamentul renovat și a exclamat: Ce mă bucur! Ce păcat că m-a convins Mihăiță să vând… dar, mă rog.
Ilinca a întrebat-o: Și banii, ce s-a întâmplat cu ei? Iulia i-a dat copiilor, Mihăiță a promis că-i va pune jumătate la bancă, dar, desigur, n-a mai primit nimic. Puteți cumpăra o garsonieră, încă se găsesc la prețuri bune, i-a spus Ilinca, hotărâtă să o ajute. Noi te ajutăm cu totul, i-am zis.
Într-o lună, Iulia și-a cumpărat o garsonieră în același bloc. Nu știe nimeni ce i-a spus Ilinca lui Mihăiță la serviciu, dar până la urmă acesta a acceptat situația. Andreea n-a mai vrut să audă de soacră, dar copiii au început să vină pe rând la bunica lor, și până la urmă și Andreea s-a împăcat. Au dat copiii la grădiniță, și Iulia și-a găsit pacea.
Am început să ne vizităm des, să mergem împreună la muzee, la vernisaje, să trăim și pentru noi. Eu, când ajung bătrână, nici să nu-mi zică să stau la copii. Mai bine stau singură, la casa mea, să nu ajung să dorm pe bănci! a spus razand Ilinca.
Adevărat, am spus și eu. Bună dimineața, dragii mei! Mulțumesc că sunteți cu mine. Vă îmbrățișez cu drag!
Ce am învățat din toate astea? Că uneori, cel mai frumos dar este un acoperiș al tău, liniștea ta, și oamenii buni aproape. Să știi când să pui piciorul în prag pentru fericirea ta și a celor dragi.
