Când eram la școală, am făcut o mulțime de prostii. Totuși, acestă perioadă rămâne una dintre cele mai frumoase din viața fiecăruia. Câte amintiri, descoperiri și dezamăgiri! Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când am terminat liceul. Fiindcă eu am fost cea mai inițiativă și am menținut legătura cu majoritatea colegilor, m-am ocupat singură de organizarea reuniunii noastre.
Clasa noastră era mică, astfel că împărțirea invitațiilor n-a fost complicată. Unii au promis că vor veni, alții au refuzat pentru că erau plecați în străinătate, dar majoritatea au fost de acord. Singurul cu care nu reușeam să iau legătura era Andrei. Acesta dispăruse imediat după absolvire și nimeni nu știa ce s-a ales de el.
La școală eu și Andrei eram buni prieteni și stăteam împreună în bancă. Mă ajuta la teme, pentru că învăța bine, dar asta nu l-a scutit de ironii. Adevărul este că Andrei s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său nu era prezent, iar mama sa câștiga puțin, astfel că băiatul purta adesea haine uzate și avea un ghiozdan vechi. Pentru mine, aceste lucruri nu contau, dar pentru ceilalți erau precum un semn provocator.
Andrei nu răspundea niciodată la provocări și nu se implica în conflicte. Singura persoană care îl apăra eram eu. Nu-i de mirare că el nu comunica cu alți colegi, iar comunicarea noastră s-a întrerupt brusc.
Când aproape că renunțasem la ideea de a-l revedea pe vechiul meu prieten, s-a întâmplat un miracol. Am întâlnit-o întâmplător pe mama lui Andrei. Vasilița Petrovna arăta bine, așa că nu am recunoscut-o imediat. Am stat de vorbă și mi-a mărturisit că Andrei locuiește în alt oraș. Când i-am spus despre reuniune, mi-a dat numărul lui de telefon. L-am sunat în aceeași seară.
Andrei mi-a recunoscut vocea imediat și părea bucuros să mă audă. Am vorbit mult despre viețile noastre și școală. Când i-am spus motivul apelului meu, spre surprinderea mea, a acceptat să vină. Se pare că anii au șters toate supărările din memorie.
În ziua stabilită, ne-am întâlnit într-un restaurant cunoscut din orașul nostru. Mulți s-au schimbat, dar erau și cei care rămăseseră la fel. Colegii povesteau despre viețile și realizările lor, lăudându-se cine a reușit mai bine în viață. Cei mai mulți aveau deja familii și copii, dar erau și câțiva care nu se grăbeau.
Începusem să mă îngrijorez că Andrei nu va veni și chiar atunci, Andrei a intrat în restaurant. Nu l-am recunoscut imediat: înalt, chipeș, într-un costum elegant. Răspândea încredere și farmec. Toate fetele rămăseseră cu gurile căscate. Trebuie să menționez că toată seara s-a comportat impecabil. Când a fost întrebat despre viața sa, a răspuns modest că îi ajung banii de pâine. Andrei nu a stat mult cu noi, deoarece avea o altă întâlnire. Ne-a cerut scuze politicos și a plecat.
La finalul reuniunii, am cerut nota de plată. Ospătărița a anunțat în fața tuturor că ospățul a fost oferit de restaurant. Un act de generozitate impresionant, având în vedere suma considerabilă pe care o datoram. Am vrut să aflu motivul acestui cadou, iar atunci ospătărița ne-a surprins pe toți cu adevărul:
“Ați fost la masă cu Andrei Olegovici, proprietarul nostru. El a zis să nu luați bani pentru ospăț.”
Bravo, Andrei! A reușit să le arate colegilor săi după atât de mulți ani cine a devenit.
