Ajunge la a șaptesprezecea aniversare a vieții sale, având trei copii în grijă. Soția lui a murit în urmă cu treizeci de ani, iar el nu s-a mai căsătorit niciodată. Nu a găsit pe nimeni, nu i-a fost noroc, și pentru toate motivele pe care le poate enumera, nu are rost să le aducă în discuție. Nu a avut timp de gândit. Cei doi băieți Mihai și Andrei cresc ca niște agitați și luptători. Îl mută dintr-o școală în alta, până când un profesor de fizică de seamă, domnul Dragoș, observă în ei un talent evident. Dintr-o dată, toate certurile și conflictele se sting.
Fetița, Smaranda, are și ea probleme de comunicare cu colegii. Psihologul școlii îi recomandă să o ducă la un psihiatru. În același timp, la școala lor apare un nou profesor de literatură, domnul Vasile, care pune la cale un club de scriitori începători. Smaranda se apucă să scrie de dimineață până seara; poveștile ei apar mai întâi în ziarul școlii, apoi în toate cluburile literare din oraș.
În scurt timp, băieții primesc burse la unul dintre universitățile prestigioase din București, la facultatea de fizică-matematică, iar Smaranda continuă studiile la Facultatea de Litere din Iași. Atunci el rămâne singur. Își simte tăcerea în jur nu e niciun lup ce urlă. Se apucă de pescuit, de grădinărit și de creșterea porcilor pe terenul mare de lângă râul Bahlui, din apropierea casei lui din comuna Bălănești. Începe să câștige destul de bine, dar descoperă că inginerul de la uzina locală primește mult mai puțin.
Își amintește că poate să-și ajute copiii încă o dată să le cumpere mașini mici, să-i ajute cu cheltuielile de buzunar și să le asigure haine decente. Totuși timpul îi scade și mai mult, căci totul se învârte în jurul gospodăriei și al comerțului cu produse din curte. Îi place, totuși. Trec încă zece ani și se apropie aniversarea șaptezeci de ani. Se pregătește să sărbătorească în singurătate.
Băieții și-au format deja familii și lucrează la un proiect supersecret pentru Ministerul Apărării, așa că nu pot să se întoarcă în weekend. Smaranda călătorește des la simpozioane de scriitori și jurnaliști. Nu vrea să-i deranjeze cu invitații. Așa voi fi singur, își spune el. Nicio sărbătoare nu e nevoie, doar eu și o sticlă de whisky. Îi voi spune soției ce copii au devenit.
În dimineața aceea, se trezește devreme să aibă grijă de purcile de crescătorie. Încă se scaldă în lumina slabă, când, ieșind din casă pe poiana luminată încă de stele, zărește ceva ciudat în mijlocul ierbii. Un obiect alungit, învelit în preș de pânză.
Ce-i asta?, își exclame el, când brusc încep să clipească câteva proiectorii puternice. Lumina dezvăluie nu doar obiectul, ci și oamenii care apar din spatele casei: fiii lui, soțiile lor și nepoții, câțiva rude. Alături de ei este și Smaranda, însoțită de un bărbat înalt, cu ochelari groși, cu lentile de protecție. În mâini țin baloane și suflă prin tuburi; alții apasă pe butoane de la sprayuri de aer comprimat care scârțâie. Strigă în cor: La mulți ani, tată!.
Uita complet de obiectul ciudat. Îi împiedică fiii să intre în casă, unde soțiile lor încep să așeze masa. Stai, tată, stai, spune Smaranda, vrei să-ți leg ochii?.
Bine, de ce nu, răspunde el. Ea îi înfășoară o bucată groasă de pânză pe cap și, rotinduse câteva ori, îl împinge spre ceva. Ce ne pregătiți?, întreabă el, curioz.
Un cadou, răspunde unul dintre fiii lui. Sper să fie ieftin, spune el, puțin îngrijorat. Nu-mi trebuie nimic.
Nu te stresa, tată, spune altul. E doar o mică atenție, semn de recunoștință. Smaranda îi dezleagă bandana și începe muzica din difuzoare, cu toba bătând puternic. El rămâne în fața obiectului învelit, iar copiii îl înconjoară și smulg pânza.
În lumina reflectoarelor strălucește un Dacia 1300, roșu, cu accente clasice. El aproape că le pierde cunoștința de uimire și se clatină, dar este prins și așezat pe un scaun. Repetă cu voce tremurată: Doamne, Doamne, Doamne.
Calmeazăte, tată, stropeste Smaranda apă pe fața lui. Întotdeauna ai visat la această mașină.
Dar e extrem de scumpă, murmura el.
Mai scumpă decât banii, răspunde unul din băieți. Hai, deschide portiera, vrem să facem poze.
El încearcă să intre, dar găsește în interior o cutie de carton. Ce e asta?, întreabă el. Deschide, îi spune Smaranda. Scoate cutia, iar din interior îi privesc doi ochi mici. Scoate un pui de pisică pufos, cu blană galbenă, și îl strânge la piept:
Un adevărat pisoi thailandez! Exact ca cel pe care-l avea mama voastră, Bombo. Vă amintiți când erați mici și îl iubeați atât de mult?.
Desigur, tată, răspund copiii.
Nu urcă în mașină. Merge în sus, la etaj, în camera lui, și arată foto cu soția, Maria, pisoiului. Lacrimile îi curg pe obraji: Văd, Maria, văd? Am reușit. Nu a uitat nimic Văd?. Copiii nu îl lasă să stea singur prea mult. Masa de jos e deja pusă, încep toasturile. Smaranda îi șoptește la ureche că este în a patra lună de sarcină și că soțul ei, Radu, a venit să stea cu ei. Ea va locui aici, căci lucra la cartea nouă oriunde s-ar afla, iar el, Radu, va merge la părinții lui în New York pentru a-și aranja nunta la biserica din Botoșani.
E în regulă, tată?, întreabă ea.
E ca un vis, răspunde el și o sărută pe frunte.
Ziua se desfășoară între discuții, gustări, pahare și amintiri. Toată lumea este fericită. Seara merge la mormântul Mariei și stă să vorbească cu ea. Viața începe să aibă din nou sens, mai ales cu acea mașină. Se gândește să cumpere haine noi, să stea în Dacia și să meargă în orașul Târgu Mureș.
Pe pat doarme micuțul pisoi thailandez. Tomis, îl numește el și repetă: Tomis. Pisoiul oftează și se întinde pe lungimea corpului său. Bărbatul se întinde, mângâind burta pufoasă, și adoarme.
Dimineața trebuie să se trezească devreme, să hrănească porcii, să îngrijească grădina și să continue pescuitul. În camera de jos, Smaranda și Radu dorm. Băieții și familiile lor pleacă și din nou domnește liniștea. Tomis îl urmă pe stăpânul său, cade în hrănitoarea porcilor, se încurcă în plasele de pe barcă și încearcă să mănânce pește de râu. Bărbatul râde și-i vorbește alintului:
Se pare că tinerețea a revenit, spune el și îi mângâie spatele. Tomis toarce și, cu lăbuțele, îi mușcă ușor mâna. Hai, hoțule!, exclamă el și izbucnește în râs.
Aceasta nu e o poveste fără rost. E un memento pentru toți cei care mai pot veni la părinții lor: nu aștepta mâine. Pornește imediat!
