La ieșirea de la metrou, lângă litera “M”, o femeie vindea cățeluși. Pe o bucată de carton era scrisă rasa și prețul. Și căutăm “stăpâni de încredere”. În trecut, când nu exista OLX, așa se făcea comerțul.
Alergam să prind metroul și am zărit trei mutrișoare drăguțe și urecheate, care își scoteau capetele dintr-un coșuleț.
După patru ore, mă întorceam acasă, ieșeam din metrou și am văzut aceeași femeie, dar cu un singur cățel rămas. Se părea că reușise să vândă doi.
M-am apropiat să mă uit, deși nu intenționam să cumpăr un cățel.
Lângă femeie stătea un băiețel de vreo 12 ani, cu niște bancnote mototolite în mână. Alături, un bărbat cu ochelari negri, în costum și cu un ceas scump. Părea grăbit.
– Ofer mai mult decât el, – i-a spus bărbatul femeii care vindea cățelul, arătând cu capul spre băiat. – De două ori mai mult. E pentru copilul meu. Am uitat să-i cumpăr cadou…
Am înțeles că amândoi își doreau cățelul, iar dacă ar fi fost o licitație, câinele ar fi ajuns cu siguranță la bărbat.
Băiatul și-a băgat mâinile în buzunare, scoțând tot ce avea acolo, iar acolo erau mulți bani mărunți:
– Am spart pușculița. Asta e tot ce am. Părinții mi-au permis, doar că nu m-au putut ajuta cu bani, nu au. Am mai împrumutat și de la prieteni. Deci, asta e toată suma…
Femeia vânzătoare s-a uitat la bărbatul cu ochelari și a spus:
– Îmi pare rău, dar îl voi da băiatului. E important pentru mine să ajungă în mâini bune. Văd că băiatul va iubi foarte mult cățelul. Este gata să dea totul pentru el chiar și astăzi…
Și i-a întins cățelul unui băiat absolut fericit. Acesta l-a luat în brațe atât de delicat, parcă temându-se să nu-l rănească, iar cățelul tremura, probabil de frică sau de emoții. Fericirea este și ea un stres.
– Oh, dar banii, banii! – se agita băiatul, încercând să ofere ce promisese, cu o mână îmbrățișând noul prieten și cu cealaltă căutând în buzunar.
– Nu e nevoie de bani, cumpără-i câinelui tot ce are nevoie, mâncare bună, o lesă…
– Cum așa? E adevărat? Nu îi luați? – băiatul era pe punctul de a plânge. Și-a pus cățelul în haina sa, ca să-l încălzească, și a devenit evident că cei doi seamănă puțin.
– Nu îi voi lua. Aveți grijă unul de altul, – a zâmbit femeia și le-a făcut cu mâna de rămas bun.
– E minunat că nu ați luat banii de la băiat, – i-am spus, observând scena.
– Nu am luat bani de la nimeni, – a răspuns femeia. – Scriu un preț ca să văd dacă persoana e dispusă, în principiu, să cheltuiască pentru un câine, dacă are resurse.
Mă mut definitiv din acest oraș și nu vreau ca puii câinelui meu drag să ajungă pe stradă din cauza unor stăpâni care își dau seama prea târziu că nu sunt pregătiți să întrețină un suflet în plus. Am dat cățelușii celor care… nu vor trăda.
