La catedra de medicină militară preda o doamnă doctor pe nume Codruța Popescu. Timp de mulți ani, a lucrat ca pediatru în Spitalul de Copii din Chișinău. Într-o zi, Codruța le-a povestit studenților ei ceva deosebit: copiii ei au trecut prin toate bolile copilăriei, deși chiar ea era medic și făcea totul ca la carte. Și nu doar atât micuții ei tot timpul mai prindeau câte un virus nou, lucru ce o epuiza, fiindcă mereu trebuia să-i îngrijească. Cu toate astea, băiețelul și fetița Codruței erau vioi și plini de energie.
Evident, Codruța respecta toate regulile de igienă: când ajungea acasă din spital, intra direct la duș, își schimba haina, se spăla bine pe mâini dar copiii tot se îmbolnăveau fix de aceleași boli pentru care ea trata micuții din spital. Și, culmea, răceau chiar mai repede dacă avusese de-a face cu cazuri grave, deosebit de dificile. Nici vitaminele, nici întăririle nu dădeau roade așa că mama-doctor ajunsese să se simtă copleșită și aproape fără speranță.
Într-o zi, după o gardă deosebit de grea, Codruța s-a simțit sleită de puteri. Și-a dat seama că îi era frică să intre în casă, temându-se că din nou copiii vor răci. Așa că, dusă de val, a decis să facă ceva altfel și s-a dus la cinema-ul Patria, unde rula un film cu aventuri Indiana Jones. După film, cu un sentiment amestecat de vinovăție și entuziasm, a mers acasă. Surprinzător, copiii nu au pățit nimic râdeau și se jucau ca de obicei.
Altădată, Codruța a trecut pe la o bună prietenă, unde au stat la taclale la un ceai cu biscuiți și s-au amuzat copios povestind bancuri. Și tot așa copiii au rămas sănătoși și veseli.
De atunci, Codruța și-a făcut un obicei din a nu merge direct acasă după fiecare zi grea la muncă, oricât de obosită era și oricâte treburi o așteptau. Și-a descoperit un colț preferat: parcul Ștefan cel Mare din Chișinău, unde mirosea a flori și se auzea susurul apei din fântânițe. Rămânea acolo câteva minute, se plimba, se odihnea pe o bancă, lăsând grijile deoparte. Abia apoi mergea acasă și, ca prin minune, copiii ei nu s-au mai îmbolnăvit deloc.
Atunci, Codruța a priceput că nu doar microbii se iau acasă, ci și energia și starea cu care ajungi lângă familie. A realizat că, fără să vrea, aducea acasă toată povara și stresul zilei, iar copiii simțeau asta și erau afectați, chiar dacă nu le spunea nimic. De aceea, schimbarea atmosferei înainte de a ajunge acasă a contat enorm. Din acel moment, în familia Codruței a domnit sănătatea și voia bună.
Morala poveștii? Nu te grăbi să ajungi acasă la cei dragi după o zi grea și apăsătoare. Ia-ți timp pentru tine, schimbă peisajul, găsește un moment care să-ți aducă bucurie. Astfel, când ajungi lângă ai tăi, le vei aduce nu doar prezența ta, ci și liniștea și dragostea de care au nevoie. Uneori, sufletul omului are nevoie să se spele de grijile de peste zi, nu doar mâinile.
