Pe la bătrânețe, copiii și-au amintit că au și ei mamă, dar eu niciodată n-am să uit cum s-au purtat cu mine
Când soțul meu a plecat la o femeie mai tânără, copiii au fost de partea lui el era om de vază, director la o fabrică mare din Chișinău. Ani la rând n-au mai dat niciun semn de viață, iar eu am rămas singură cuc. Doar de curând, după ce fostul soț s-a dus, s-a aflat că toată averea a rămas la soția cea tânără.
Atunci și-au adus aminte copiii de mine. Acum vin pe la mine mai des, dar eu știu bine de ce De curând, fiica mea a început să bată apropouri, că ar fi cazul să mă gândesc la testament. Niciunul nu bănuiește însă ce surpriză le pregătesc. Dar vor afla totul după ce n-oi mai fi.
Pe la bătrânețe, copiii mi-au bătut iar la ușă, dar eu tot nu pot uita cum m-au lăsat baltă
Anii au trecut și m-am simțit ca și cum aș fi dispărută de pe fața pământului. Copiii mei tot timpul m-au văzut de parcă eram o străină, ca și cum am fi vorbit limbi diferite.
Atunci când m-am despărțit de tatăl lor, comunicarea s-a rupt complet. Ei l-au ales pe el important, respectat, director la o fabrică, cu nume mare în oraș.
Și la drept vorbind, era mai avantajos să fie cu el. Eu? Am rămas singură. Femeie părăsită, mamă uitată.
Copiii m-au uitat repede, iar eu doar din vorbele cunoștințelor mai aflam că sunt veseli cu tatăl lor și soția tinerică a acestuia. Plecau împreună prin România pe la Constanța la mare, ieșeau în restaurante de lux, își făceau planuri comune.
Eu stăteam într-un apartament gol din Bălți. Orice veste de-a lor mă înțepa ca o ciobitură de sticlă aruncată-n suflet.
La un moment dat, mi-am dat seama că trebuie să trăiesc și eu pentru mine. Am plecat la muncă în Italia. Pentru prima oară după mult timp, am simțit ce înseamnă libertatea.
Pe la bătrânețe, copiii și-au adus aminte că au mamă, dar eu nu pot uita cum m-au tratat
După mulți ani de muncă, am strâns suficienți bani ca să-mi schimb viața. M-am întors acasă, am renovat apartamentul, mi-am luat mobilier nou, un televizor mare și am pus niște bani deoparte pentru zilele bătrâneții.
Între timp, copiii mei au făcut și ei familii. Am auzit pe la rude că le merge bine: nunți fastuoase, copii, sărbători multe. Apoi, dintr-odată, vestea cumplită fostul soț a murit de infarct. Toată averea a rămas la noua soție, nimic la copii.
Feciorul și fiica mea au rămas cu buza umflată. Deodată, au început să-și amintească de mine, cu o căldură neașteptată.
Au venit pe la mine cu atenții mărunte: ciocolată, fructe, întrebări de complezență. Îi primeam cu zâmbet, dar în suflet știam care le este interesul.
Acum am 72 de ani. Sunt sănătoasă, în putere și mulțumită cu viața mea. Dar de curând, fiica a început iar cu șoapte: să mă gândesc bine la testament, că, deh, nimeni nu-i veșnic. Nu după mult timp, a venit și nepoata, proaspăt măritată de-un an.
Bunica, nu te simți singură aici în apartamentul ăsta mare? m-a întrebat, sincer curioasă.
Nu, dragă, mă simt tare bine la mine acasă, i-am răspuns.
Pe la bătrânețe, copiii și-au amintit de mama lor, dar eu nu am cum să uit
Dar totuși, apartamentul e mare… Nu-i greu să faci curățenie? Nu vrei să venim eu cu soțul meu să stăm cu tine? Îți ținem de urât, iar noi scăpăm de chirie la oraș.
Am zâmbit. Era clar ce gândesc.
Da cine a zis că n-o să plătiți nimic? am răspuns eu calm. Pentru voi, vă fac un preț bun la chirie.
Nepoata a rămas puțin pe gânduri. Se vedea că nu se aștepta la așa ceva. Probabil credea c-o să le las totul pe gratis. Dar eu am alt plan.
Acum câțiva ani deja am făcut testament, clar și răspicat: apartamentul meu să fie vândut după ce nu voi mai fi, iar banii donați unui fond pentru copiii bolnavi.
Când a aflat fiica, a răbufnit. A sunat, a țipat că nu e drept, că-i las pe nepoți fără viitor. Și fiul a început cu rugăminți subtile, că el m-ar lua să stau la el, la casă. Dar dragostea asta apărută dintr-odată nu mă mai atinge.
Spune drept: tu, în locul meu, ai fi primit nepoata să stea la tine în casă?
