La bătrânețe, copiii și-au adus aminte că au o mamă, dar eu nu voi uita niciodată cum au procedat cu mine
Când bărbatul meu s-a îndrăgostit de o femeie mai tânără și-a luat cu el și copiii el era un om respectat, director la o fabrică mare din Chișinău. Mulți ani nici n-au pomenit de mine, iar eu am rămas singură ca o corabie fără ancoră pe Nistru. De curând, fostul meu soț s-a stins din viață, și abia atunci s-a aflat că și-a lăsat întreaga avere noii sale soții.
Dintr-odată, copiii și-au adus aminte de existența mea. Acum mă vizitează pe la sfârșit de săptămână, dar eu știu de ce au început să vină Deunăzi, fiica mea Ana a început să dea de înțeles: Mamă dragă, ar trebui să te gândești la viitor, la testament… Nici unul nu bănuiește ce surpriză le-am pregătit eu. Toți vor afla doar după ce nu voi mai fi.
Anii au trecut peste mine ca niște nori grei, iar eu am rămas de parcă uitată în marginea lumii. Copiii mă priveau de departe, străini, parcă am vorbi în altă limbă. După divorț, s-a rupt totul între noi. Ei au rămas de partea tatălui până la urmă, avea influență și bani.
Și, să fiu sinceră, era mai avantajos să fie cu el. Eu? Eu am rămas o femeie neluată-n seamă, soție abandonată și mamă părăsită.
Despre mine nu se mai auzea nimic, doar din întâmplare mai auzeam de la vecini că se distrează cu tata și noua lui soție. Mergeau împreună în stațiuni la Sovata și la mare la Constanța, petreceau prin restaurante cu mâncare scumpă, se bucurau de viață.
Eu locuiam singură în apartamentul din sectorul Botanica. Fiecare noutate despre ei mă înțepa ca un ciob de sticlă rece.
Într-o zi am hotărât să trăiesc doar pentru mine. M-am dus la lucru la Roma auzisem că femeile ca mine pot avea noroc la bătrânele din Italia. Pentru prima dată după mulți ani, am simțit că am aripi.
Când m-am întors acasă, am dres apartamentul din temelii, am cumpărat mobilă nouă, electrocasnice bune și am pus ceva lei la ciorap, pentru zilele mele de liniște.
Copiii au avut grijă și de viețile lor: nunți fastuoase, nepoți mulți, sărbători în familie. Și-apoi, brusc, aud că fostul meu soț a rămas fără suflare, l-a răpus o inimă obosită. Toată averea lui s-a dus la tânăra lui soție.
Fiul meu Ștefan și fiica Ana au rămas cu buza umflată. Dulcea lor amărăciune s-a transformat dintr-odată în afecțiune pentru mine.
Au început să treacă pe la mine cu daruri firave: prăjituri de la magazin, fructe exotice, întrebări false despre sănătate. Eu îi primeam cu zâmbetul pe față, dar în inimă știam că fiecare are interesul său.
Acuma am 72 de ani. Mă simt puternică și senină. Totuși, de curând, Ana a început să vorbească în pilde: Mamă, poate ar fi timpul să te gândești la ce va fi după tine… Nu a trecut mult, și mi-a bătut la ușă nepoata cea mare, Dorina, proaspăt căsătorită:
Bunica, nu te simți singură aici, în apartamentul mare? m-a întrebat cu ochii mari, ca și cum chiar o interesa.
Nu, mi-e drag acasă și încă mă simt bine, scumpa mea, i-am răspuns.
Dar e atât de mult de curățat, bunică Nu vrei să ne mutăm noi cu tine? Ție să-ți fie mai vesel, iar pe noi ne scapă de chiria de pe str. Alba Iulia…
Am surâs cu subînțeles. Se vedea clar calculele lor.
Și cine ți-a spus că nu va trebui să plătiți? am răspuns calm. Poate vă fac o reducere la chirie, să vă fie mai ușor.
Dorina s-a încurcat; ochii ei nu se așteptau la un refuz politicos. Însă eu am avut grijă de demult: testamentul e scris clar, să se știe apartamentul va fi vândut după moartea mea și toți banii trimiși spre sprijinul copiilor bolnavi din Moldova.
Când Ana a auzit, a răbufnit. M-a sunat să țipe că-s nedreaptă, că le răpesc nepoților viitorul, iar fiul meu, Ștefan, a venit cu propunerea să mă îngrijească el, dacă-i las apartamentul.
Felul lor brusc de iubire nu m-a convins.
Dacă ați fi în locul meu, ați da nepoatei cheile de la apartament? Sau ați lăsa visele să plutească printre pereții amintirilor, ca într-un vis ciudat de vară, din care te trezești răscolit de foșnetul frunzelor, dar liber?
