La 55 de ani m-am îndrăgostit de un bărbat cu 15 ani mai tânăr, doar ca să aflu un adevăr șocant povestea zilei
Cum m-am apucat să cred iară în începuturi, un singur moment a reușit să dărâme totul din temelii.
Deși am trăit zeci de ani aici, sufrageria mea părea, brusc, de-a dreptul străină.
Aveam 55 de ani și stăteam în fața unui geamantan deschis, întrebându-mă cum naiba am ajuns aici.
Cum am ajuns, Doamne iartă-mă, în punctul acesta? am murmurat privind cana ciobită pe care scria Mereu și pe vecie, înainte s-o pun deoparte.
Am alunecat cu mâna pe canapea.
Adio cafele de duminică și certuri despre toppingurile la pizza.
Amintirile mi se roteau în cap, ca muștele la magiun, fără chef să iasă pe fereastră.
Dormitorul se simțea și mai gol. Partea cealaltă a patului mă privea ca o bunică supărată.
Nu te uita urât la mine, am bombănit. Nu-i doar vina mea.
Împachetatul s-a transformat treptat într-o vânătoare după lucruri care chiar mai contau. Laptopul a rămas gloaba de pe masă, ca un far.
Tu măcar ai rămas, i-am șoptit, mângâindu-l ușor.
Încă nu terminasem romanul la care lucram de doi ani, dar era dovada că nu mă pierdusem de tot.
Apoi a sunat un mesaj de la Lenuța:
Retreat creativ. Insulă caldă. Un nou început. Vin.
Evident, vinul!, mi-am dat ochii peste cap.
Lenuța avea darul să transforme orice necaz într-o oportunitate cât de cât ispititoare.
Ideea părea nebunească, dar oare nu tocmai de asta aveam nevoie?
Am aruncat o privire la confirmarea de bilet de avion. Vocea critică din capul meu nu-mi dădea pace.
Și dacă nu mă prinde? Și dacă nu mă integrez? Și dacă mă înec și mă papa rechinii de Marea Neagră?
Dar apoi mi-a venit alt gând.
Și dacă totuși îmi place?
Am tras adânc aer în piept și am închis geamantanul.
Ei, hai la fugă, mi-am zis.
Dar nu fugeam de fapt. Mergeam spre ceva nou.
Insula m-a întâmpinat cu un vânticel cald și zgomotul valurilor bătând nervos țărmul.
Am închis ochii o clipă, trăgând aer sărat adânc în piept.
Asta era exact ce-mi trebuia.
N-a durat mult liniștea, însă. Ajunsă la retreat, oceanul de liniște a fost înlocuit de gălăgie și râsete.
Tineri între 20 și 30 de ani lăfăiți pe beanbags colorate, cu cocktailuri în pahare mai acoperite de umbreluțe decât de lichid.
Asta sigur nu-i mănăstire, am pufnit eu.
Un grup lângă piscină hăhăia de zburau țiparii din copaci. Am oftat.
Retreat creativ, da? Lenuța
N-apuc să mă apăr, că apare și ea, cu pălăria pusă strâmb și-o margarită într-o mână.
Tinca! sare ea, de parcă ieri nu mai vorbiserăm. Ai ajuns!
Deja regret, i-am răspuns printre dinți, dar cu un zâmbet pe buze.
Of, hai lasă, a făcut Lenuța, făcând semn cu palma. Aici se întâmplă magia! Îți promit că n-o să regreți.
Eu speram la ceva mai liniștit, i-am zis ridicând din sprânceană.
Povești! Trebuie să cunoști oameni, să prinzi energie! Apropo, și m-a tras de mână să-ți prezint pe cineva.
Nici n-apuc să respir, că mă trage după ea prin mulțimea aia pestriță.
Mă simțeam ca o mamă surmenată la serbare, încercând să nu mă împiedic de papuci tolăniți peste tot.
Ne oprim în fața unui tip de parcă tocmai scăpase dintr-un serial TV.
Bronzat, cu un zâmbet relaxat și o cămașă de in alb, descheiată tacticos, cât să pară misterios, nu ridicol.
Tinca, el e Radu, îl prezintă ea, cu mare entuziasm.
Încântat, Tinca, rostește el cu o voce de briză de mare.
Încântarea e de partea mea, am îngăimat, încercând să nu se vadă bâlbâiala de la emoții.
Lenuța strălucea, ca și cum tocmai reușise să căsătorească două capete încoronate.
Și el e scriitor. I-am zis de cartea ta și abia aștepta să te întâlnească.
Mi-au năvălit dintr-odată fiori. Oh, nu-i gata încă
Nu contează, a zis Radu. Faptul că ai muncit doi ani la ea e minunat. Chiar mi-ar plăcea să povestim.
Lenuța a făcut cu ochiul și s-a îndepărtat.
Vorbiți voi. Aduc eu alte margarituri!
Eram gata să-i zic vreo două, dar peste câteva minute, nu știu dacă de la farmecul lui Radu sau de la mirosul de briză, am acceptat să ieșim la plimbare.
Dă-mi două minute, i-am zis, surprinzându-mă.
În cameră am răscolit geamantanul și am scos o rochie de vară. De ce nu? Dacă tot e să fiu târâtă, măcar să fiu frumoasă.
Când am revenit, Radu deja mă aștepta.
Gata?
Am dat din cap, încercând să par cât se poate de calmă, deși stomacul meu dansa de emoții.
Condu-mă, i-am zis.
Mi-a arătat locuri de pe insulă despre care nici nu visam.
O plajă ascunsă, un leagăn legat de un palmier, o potecă secretă către o stâncă de unde vedeai tot litoralul comori neștiute de niciun ghid turistic.
Ai un har, am râs eu.
La ce? a întrebat el trântindu-se pe nisip.
La a face un om să uite că n-are ce căuta aici.
A zâmbit și mai larg.
Poate că n-ești chiar atât de în afara locului pe cât crezi.
Am râs mai mult decât în tot anul.
Mi-a povestit despre aventurile lui, despre dragostea pentru literatură fix ce-mi plăcea și mie.
Adevărul e că interesul lui pentru cartea mea era sincer, și când a glumit că o să pună autograful meu pe perete, m-am simțit caldă pe dinăuntru, ca după vinul bun de casa bunicii din Ghindărești.
Dar, sub glume, o mică neliniște mă zgândărea.
Era prea perfect el.
A doua zi dimineață eram plină de avânt.
Azi începe, mi-am zis, deschizând laptopul.
Degetele mi-au zburat pe tastatură.
Dar, când a apărut ecranul, m-am blocat.
Folderul cu romanul doi ani de nopți albe dispăruse.
Am căutat pe tot hardul, poate-l mutasem aiurea.
Nimic.
Ce neobrăzare, am zis eu șoptit.
Laptopul era acolo, dar toată munca mea s-a evaporat ca zăpada la soare în aprilie.
Să nu intri în panică, mi-am ordonat.
Știam, totuși, că nu-l salvasem niciunde altundeva.
Am ieșit val-vârtej pe hol către Lenuța.
Pe drum, am auzit două voci șoptind.
Am tras cu urechea.
Trebuie doar să-l livrăm editurii potrivite, a spus vocea lui Radu.
Sângele mi s-a răcit.
Era chiar el.
Din ochi, am văzut-o și pe Lenuța, aplecată spre el cu glas mieros:
Manuscrisul ei e senzațional, zicea ea. Îl scoatem pe numele meu. Nu va ști niciodată ce-a fost.
M-a apucat un gol și nervii mi-au sărit pe cravată, nici nu știu de unde.
Radu, omul care mă făcea să râd și în care abia începusem să am încredere, era complice.
Nu le-am mai dat ocazia să mă vadă. Am dat bir cu fugiții în cameră și am îndesat hainele în geamantanul prost împachetat.
Asta trebuia să fie un nou început, am șoptit amar.
Ochii mi se umezeau, dar nu i-am lăsat să verse nici o lacrimă.
Lacrimile să fie pentru cei care mai cred în a doua șansă eu nu mai credeam.
Când am plecat de pe insulă, soarele părea că face mișto de mine.
Nu m-am uitat înapoi.
N-aveam nevoie.
După luni bune, la o librărie plină de lume, atmosfera bubuia de voci.
Stăteam la pupitru, cu romanul meu tipărit în față, încercând să nu par prea emoționată.
Vă mulțumesc tuturor că ați venit, am zis, și vocea mi-a fost clară, deși înăuntru eram taifun.
Cartea asta e rodul anilor de muncă și al unui drum pe care nu-l prevedeai nici într-un vis urât.
Aplauzele au fost calde, dar sufletul mă durea.
Cartea era mândria mea, dar drumul până acolo, vai de el
Rana trădării dăinuia încă.
Când coada pentru autografe s-a subțiat și ultimii oameni au ieșit, m-am așezat ruptă într-un colț.
Atunci am văzut-o un bilețel împăturit pe masă.
Îmi datorezi un autograf. Cafeneaua de la colț, dacă ai timp.
Scrisul era de neconfundat.
Inima mi-a sărit o bătaie.
Radu.
M-am uitat lung la bilet, măcinată de curiozitate, ciudă și altceva nedefinit.
Voiam să-l fac ghem și să-l arunc la coș.
Dar, am tras aer, mi-am luat paltonul și m-am dus la cafeanea.
L-am zărit imediat.
Ai curaj să-mi lași așa bilet, am zis așezându-mă.
Curaj sau disperare? a spus el cu un zâmbet șui.
N-am fost sigur că vii.
Nici eu n-am fost sigură, am recunoscut.
Tinca, trebuie să-ți explic tot. Ce s-a întâmplat pe insulă…
La început n-am înțeles adevăratele intenții ale Lenuței.
Mi-a spus că totul e spre binele tău.
Dar când am realizat ce pune la cale, am luat stick-ul USB cu romanul tău și ți l-am trimis.
Tac.
Când Lenuța m-a băgat în poveste, zicea că nu o să publici niciodată romanul singură, continuă Radu.
Spunea că nu ai încredere în talentul tău și-ai nevoie de un șoc ca să ieși la lumină.
Îmi ziceam că-ți fac un bine.
Un bine? am trântit eu printre dinți.
Ai furat munca mea când eram cu spatele.
La-nceput n-am realizat. Când m-am prins, am salvat manuscrisul și am vrut să te caut, dar plecaseși deja.
Deci ce-am auzit nu era ce părea?
Exact. Tinca, când am ales, tot de partea ta am fost.
Am lăsat tăcerea să plutească peste noi, așteptând să mă apuce din nou revolta.
Dar n-a mai venit.
Lenuța și manipulațiile ei erau deja istorie, cartea mea apăruse așa cum visam.
Știi, a fost mereu geloasă pe tine, a spus Radu încet.
Chiar din facultate simțea că îi iei tot ce are bun.
Acum a găsit ocazia, dar ne-a tras pe amândoi în belea.
Și-acum?
A dispărut. S-a rupt de toți cunoscuții mei. N-a suportat consecințele când am refuzat să-i susțin minciuna.
Ai ales bine.
Contează?
Contează.
Asta înseamnă că-mi dai o a doua șansă?
Un singur rendez-vous! am ridicat degetul. Să nu-l ratezi.
S-a luminat la față.
Făcut!
Pe când plecam din cafenea, mi-am dat seama că zâmbesc.
Dintr-un rendez-vous a ieșit al doilea. Și tot așa.
La un moment dat, m-am îndrăgostit iarăși. De data asta, nu mai eram singură.
Ceea ce a început cu o trădare, a devenit o poveste cu iertare, încredere și, ei bine, ceva dragoste pe bune.
