Radu, pisicile astea au trăit aici cu mult înainte să ne cunoaștem noi doi. De ce ar trebui să le dau afară? a întrebat Ana, cu un glas înghețat. Ceea ce-mi ceri tu se numește trădare…
Ana trăiește într-un orășel din Moldova, ascuns într-o mare de verdeață. Vara, străzile se pierd sub umbrele copacilor, iar florile răsar de primăvara până toamna târziu, umplând aerul cu mirosuri dulci. Într-un astfel de loc, gândurile zboară ușor spre viață, fericire și lucrurile cu adevărat importante
Mama Anei nu mai este de mult timp, iar pe micuța Ancuța a crescut-o mătușa ei de gradul doi Nina Ion. Viața personală a Ninei nu și-a găsit drum: pentru o fată modestă, ce șchiopătează ușor, nu s-a găsit bărbatul care s-o iubească pe deplin. Dar toată tandrețea și-a dăruit-o nepoatei. Ana o iubește din suflet, îi este recunoscătoare și o strigă simplu mama Nina.
Mama Nin, salut! Am ajuns acasă, răsuna glasul vesel după școală, după plimbări, apoi după facultate.
Fetița mea dragă! Cum a fost azi?
Ana a învățat să citească devreme. Mama Nina îi citea mereu cu voce tare mai ales cărți despre animale, păsări și insecte. Serile cu povești au devenit ritualul lor.
Când Ana avea vreo 12 ani, a adus într-o zi acasă un pisoiaș care plângea.
Mama Nin, e vai de el. Mic, părăsit, nimeni nu-l vrea, vocea îi tremura de lacrimi.
Ancuța, hai să-l luăm la noi, Nina Ion a strâns-o la piept.
Așa a apărut Neagra în casă. Câțiva ani mai târziu, chiar mama Nina a mai adus o ghemotoc.
Îți vine să crezi, Anișoara? Cineva a lăsat o cutie plină cu pui de pisică la ușa biroului. Eu cu fetele i-am împărțit, povestea obosită la ușă.
Mama Nin, acum avem două pisici! Vai ce bine!
Ana a primit cu bucurie noul membru. Neagra a privit la început cu indiferență, apoi a venit, a adulmecat micuța, a apucat-o cu grijă de ceafă și a sărit cu ea pe canapea. Acolo a început să o spele ca pe propriul pui.
Anii au trecut. Ana și-a asumat tot mai mult din grijile casei făcea curat, gătea, mergea la cumpărături. Știa ce medicamente ia mama Nina, ținea minte numele tuturor medicilor și o însoțea de fiecare dată la doctor. Se simțeau bine doar ele două citeau, discutau filme și spectacole, vorbeau despre orice.
Când Radu a apărut în viața Anei, cunoscut la o expoziție, ea n-a ascuns nimic. Mama Nina a simțit din prima o umbră de teamă: băiatul părea puțin fals. Dar a suprimat sentimentul, dând vina pe grija de mamă.
Cel mai important era fericirea fetei. Ana și Radu și-au închiriat un apartament și au început să locuiască împreună.
De-atunci, Ana o vizitează pe mama Nina de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta. Sâmbăta îl cheamă și pe Radu, dar el găsește mereu un motiv să refuze.
Ani, nu vezi că în casa aia sunt tot timpul pisici Miroase, lasă păr, boluri peste tot. Cum ai trăit acolo?
Radu strâmbă din nas, dar Ana râde încercând să întoarcă totul în glumă.
Radule, habar n-ai câtă bucurie aduc!
Da ce bucurie?
Sunt amuzante! Aleargă, se zbârlesc în joacă, torc, fugăresc papuci și jucării. Și când se tolănesc pe piept, torc așa de tare!
Nu-mi plac, Ana. Nu te supăra, răspundea posomorât. Numai cu treburi de femei pe-acolo, curățenie, vorbăraie Mai bine rămân acasă. Fă ceva bun de mâncare, o să-mi fie dor de tine.
Cu timpul, sănătatea mamei Nina s-a înrăutățit. Ana venea aproape zilnic după muncă. I-a propus lui Radu să se mute la apartamentul mătușii, dar el a refuzat categoric, iar Ana se frângea între cei dragi.
Munca era din ce în ce mai multă: spăla zilnic, ștergea podelele cu clor, mirosul de boală și bătrânețe tot mai puternic. Ana era neliniștită, știa că sfârșitul se apropie…
Mama Nina s-a stins liniștit, la răsărit. În acea noapte, Ana a stat cu ea. Au șoptit mult, fata i-a citit dintr-o carte, apoi a adormit cu veioza aprinsă.
Păsările de afară au trezit-o. S-a întins, s-a spălat repede și, intrând în cameră:
Mama Nin… of, mamă dragă…
A pus imediat mâna pe telefon.
Radu, a murit mama… vocea ei plină de durere l-a cutremurat.
Golul din sufletul Anei, după înmormântare, era copleșitor. Singurul om al ei nu mai era. În acea dimineață găsise, lângă pat, un plic. Era testamentul și o scrisoare.
Draga mea Ancuța,
Știu cât de greu îți este. Acum nu mai are cine să te strângă în brațe sau să te sărute. Mama ta a plecat când erai mică. N-ai avut tată. Am rămas doar eu.
Fata mea, te-am iubit atât de mult! Să nu uiți niciodată. Ori de câte ori vei fi tristă sau fericită, eu sunt aproape.
Apartamentul e acum al tău. Era deja, dar acum e cu adevărat pentru tine. O fată trebuie să aibă un cuib al ei, fie cât de vechi.
Ancuța, am un singur lucru să-ți cer să ai grijă de bătrânelele mele. Neagra și Pufa, doar tu le-ai mai rămas.
Și să fii fericită! Te iubesc.
Mama Nina
Ana plângea și recitea scrisoarea la nesfârșit. Mângâia pisicile, le lua în brațe, le vorbea blând. Erau la fel de familie cu ea ca mama Nina.
A decis să se mute în apartamentul mătușii. Trebuia să facă ordine, să își organizeze noua viață și să aibă grijă de pisici.
Radu a refuzat să se mute cu ea.
Ana, hai să stăm puțin separați. Nu pot cu pisicile alea. Și, sincer, încă miroase a bătrânețe… ochii lui albaștri s-au întunecat.
Anei i-a fost tare greu, dar dorul de mama Nina acoperea orice altă durere.
Timpul a trecut. Ana a început să-și revină. Se juca cu pisicile, recitea cărțile preferate, schimba draperiile, spăla covorașele. Radu venea din ce în ce mai rar. Și, ușor-ușor, lui Ana i s-a făcut mai bine.
Într-o zi, cineva a sunat la ușă.
Radu? Salut! Intră, a zâmbit.
Ancuța, mi-a fost dor de tine! Ce bine e la tine, nu mai miroase! Le-ai dat afară?
Ana s-a tras brusc.
Ce înseamnă le-ai dat afară?
Pisicile bătrânei! Miros, lasă păr, boluri peste tot…
Radu a intrat în sufragerie.
Chiar au rămas aici?
Neagra se juca liniștită cu coada, iar Pufa se spăla tacticoasă.
Radu, pisicile astea au trăit aici de dinainte să ne cunoaștem. De ce să le dau afară? a zis Ana, rece.
Ana, nu fi naivă. Apartamentul e minunat! Faci un renov modern, iei mobilă nouă, scapi de pisici!
Privea insistent în ochii ei. Ana n-a clipit.
Radu, ceea ce-mi ceri e trădare.
Nu e trădare, ci logică! N-o să le arunc în stradă, găsim un adăpost, dau eu bani pentru întreținerea lor acolo. S-a terminat problema!
Dai tu bani? Nu înțelegi nimic. N-am cum să le dau. Ele au nevoie de mine, eu de ele. Sunt familia mea!
Ana, gândește-te la viitor: carieră, căsătorie, copii. Timpul trece…
Hotărăște-te. Eu cu pisici nu locuiesc. Ori noi, ori ele.
Radu era convins că îi va înmuia inima. Dar Ana nu arată nici încântare, nici ezitare doar oboseală și distanță. Tăcerea ei începea să-l neliniștească.
Pentru el erau doar niște pisici bătrâne, inutile, povară. El nu pricepea că pentru Ana erau ultima legătură vie cu mama Nina, cu copilăria și casa sufletului ei.
Atunci Ana a știut: nu poate trăi sub presiune, cu ultimatumuri și calcule reci. Dragostea nu suportă șantajul.
Cum să faci copii cu omul care cere să dai deoparte ce-ai crescut împreună cu mama?
Radu, te rog să pleci. Am nevoie de liniște. Nici nu mi-am revenit după moartea mamei Nina, iar tu mă pui la zid. Pleacă.
Plec! Dar să știi că nu o să alerg după tine. Mai gândește-te, poate te răzgândești!
A trântit ușa cu așa putere că a vibra borcanele din bufet. Pisicile s-au speriat pe canapea, iar inima Anei s-a strâns.
Era greu, dar și neașteptat de ușor. S-a așezat pe pat, a strâns în brațe pisicile bătrâne, și-a îngropat fața în blana lor caldă:
Fetițele mele dragi! N-am să vă dau niciodată nimănui! Sunteți ale mele, sunteți familia mea. Mama Nina, mă auzi? Nu o să vă las!
Câteva zile mai târziu, venind de la muncă, Ana l-a văzut pe Radu sub geam. Se uita spre apartamentul pisicilor, poate așteptând un semn.
Când a văzut-o, a făcut un pas spre ea. Dar Ana, ridicând mâna, a trecut liniștită:
Nu, Radu, nu! Eu rămân aici, cu pisicile! a zis și a intrat în scară.
Ușa s-a închis definitiv între o fată cu inimă caldă și un tânăr rece.
Pisicile au trăit cât le-a fost dat. Fiecare pas al lor, fiecare tors, fiecare fir de blană îi aminteau de mama Nina, de copilăria și tinerețea cea luminoasă.
Pentru că familia nu înseamnă doar legături de sânge. Familie e cine-ți stă aproape sufletului. Cine te iubește necondiționat, te primește, îți e aproape orice-ar fi.
Și nu există loc pentru trădare. Unde-i iubire adevărată, e doar devotament și înțelegere.
Curat e unde nu se aruncă nepăsare. E cald unde sufletul încălzește.
Și atunci când, aproape, îți toarce liniștit un mic reactor de iubire, casa devine cu adevărat acasă.
