Vlad, pisicile acestea trăiesc aici de pe vremea când nici măcar nu ne cunoşteam. De ce ar trebui acum să le dau afară? am întrebat cu o răceală pe care nici eu nu mi-o recunoşteam în glas. Ceea ce îmi ceri tu, se numeşte trădare
Jurnal personal, 13 aprilie
Privesc pe geam. Soarele scaldă străzile orăşelului meu mic, ascuns printre castani bătrâni şi tei aromitori. Vara, copacii fac umbră drumurilor, iar florile multicolore de pe străzi înfloresc devreme şi ţin până toamna târziu, parfumul lor dulce amestecându-se cu mirosul de iarbă tăiată proaspăt. O asemenea linişte favorizează visarea la viaţă, la fericire, la ce înseamnă, de fapt, esenţialul
Pe mama am pierdut-o devreme. M-a crescut mătuşa mea, Nadejda Maria, sora mamei, care pentru mine a însemnat mereu mama Nadya. Viaţa nu i-a dat şansa la dragoste: pentru o femeie blândă, cam şchioapă, niciodată nu s-a găsit omul care să o preţuiască. Toată duioşia ei s-a revărsat asupra mea. Eu am iubit-o nespus şi îi spuneam simplu mama Nadya.
Când veneam acasă, indiferent că veneam obosită de la şcoală, liceu sau vreo plimbare prin parc, în hol răsuna mereu:
Mamă Nadya, am ajuns! glasul meu cristalin îi aducea zâmbetul pe chip.
Scumpa mea! Cum ţi-a fost ziua?
Am învăţat să citesc repede, pentru că mama Nadya avea grijă să-mi citească mereu seara cărţi despre animale, despre păsări, despre insecte. Acele seri cu cărţi, ceai şi pisici m-au format. Era ritualul nostru.
Aveam vreo doisprezece ani când am găsit, plângând pe o bancă, un ghemotoc de pisicuţă:
Mamă Nadya, uită-te la ea! E mică, lefteră, abandonată, nu are unde să se ducă m-am bâlbâit cu ochii plini de lacrimi.
Hai să o păstrăm, Ancuţa, mi-a spus şi m-a luat strâns în braţe.
Astfel, a apărut la noi acasă Miţa. Câţiva ani mai târziu, mama Nadya aduce şi ea un sufleţel:
Nu o să-ţi vină să crezi, Anca, au aruncat o cutie cu pisoi la uşa noastră de la serviciu. Ceilalţi i-au împărţit, eu am luat-o pe asta mică.
Avem două pisicuţe! Ce minunat! am sărit eu, bucuroasă.
Miţa a privit întâi nepăsătoare, apoi a luat-o cu grijă pe cea mică, şi a sărit cu ea pe pat, unde a început să o cureţe, ca şi cum ar fi fost puiul ei.
Timpul a trecut. Eu luam tot mai mult pe umerii mei: curăţenie, cumpărături, gătit. Aveam grijă să nu lipsească nimic mamei Nadya, ştiam toate tratamentele şi era firesc să o însoţesc la doctor. Ne simţeam bine împreună, citeam serile, discutam filme, vorbeam despre orice.
Când a apărut Vlad în viaţa mea, m-am lăsat purtată de valul iubirii. Ne cunoscuserăm la vernisaj. I-am povestit mamei Nadya despre el, fără să ascund nimic. S-a uitat la el atent prima dată când l-a cunoscut şi am simţit o umbră de grijă poate era doar teamă să nu pierd dragostea ei. Dar a încercat să-şi alunge suspiciunile, convingându-se că exagerează, poate că era doar geloasă pe timpul pe care îl împărţeam.
Pentru fericirea mea, m-a lăsat să zbor în lumea mea nouă. Eu şi Vlad ne-am mutat cu chirie în apartament şi ne-am început viaţa în doi.
Mergeam la mama Nadya de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta. Sâmbăta îl chemam şi pe Vlad, dar inventa mereu ceva să nu vină.
Anca, dar acolo sunt pisicile acelea Înţelege-mă, mă deranjează mirosul, părul, mâncarea lor. Cum ai rezistat tu acolo atâta timp?
Vlad ridica din sprâncene, oftează. Eu încercam să glumesc:
Vlad, nici nu-ţi dai seama de câtă bucurie sunt în stare să dea!
Ce bucurie, să mă enerveze şi să lase păr peste tot?!?
Dar când se joacă, se dă peste cap, toarce, sau fuge cu şosetele mele, nu ţi-s drăguţe? Iar noaptea, când se culcă pe pieptul meu, parcă sunt micile termofore calde
Eu nu le iubesc. Să nu te superi. Stai acolo cu mama ta, cu pisicile voastre. Eu stau liniştit acasă, doar să-mi găteşti ceva bun. O să-mi fie dor, gata
Lui mama Nadya i s-a agravat starea. Mă duceam aproape zilnic după serviciu. I-am propus lui Vlad să ne mutăm la ea, dar a refuzat şi mă simţeam sfâşiată între cei doi oameni dragi mie.
Munca acasă devenise un chin: spălat, curăţenie, dezinfecţie zilnică. Mirosul de boală şi bătrâneţe nu mai slăbea din locuinţă. Simţeam frica de final, dar mă resemnam
Mama Nadya s-a stins la răsărit de soare, liniştit. Peste noapte am stat de vorbă mult. I-am citit o carte şi am lăsat veioza aprinsă. M-am culcat pe canapea. M-au trezit păsările care ciripeau afară. Am intrat în cameră:
Mamă Nadya mamă
Am sunat la Vlad:
Vlad, mama nu mai este am spus printre suspine.
Dupa înmormântare, am simţit golul în suflet ca pe o rană. Niciun alt om pe lume nu-mi era atât de drag. Dimineaţa aceea, când am găsit-o fără suflare, pe podea lângă pat era un plic. Testamentul şi o scrisoare:
Draga mea Ancuţa,
Ştiu cât de greu îţi este acum. Nu mai e cine să te ţină strâns în braţe, să te sărute pe frunte. Mama ta s-a stins când erai mică, tata n-a fost niciodată acolo. Numai eu
Fetiţa mea, te iubesc nespus! Ţine minte acest lucru. Oricând îţi va fi greu sau vei fi fericită, eu voi fi aproape de sufletul tău.
Casa asta e a ta, a fost mereu, dar acum e cu adevărat a ta. Să ai un acoperiş, oricât de mic sau vechi, să ştii că e casa ta.
O rugăminte am doar: ai grijă de bătrânele mele. Pe Miţa şi pe Cupca, doar tu mai eşti familia lor.
Fii fericită! Te iubesc.
A ta, mama Nadya
Am plâns ore-n şir. Ţineam pisicile aproape, şoptindu-le cuvinte calde. Erau fiinţele care mi-o păstrau vie pe mama Nadya.
Am decis să mă mut la ea, să pun totul la punct, să am grijă de pisici şi să încerc să respir din nou.
Vlad a refuzat să mă urmeze.
Anca, mai bine stăm despărţiţi o vreme. Nu pot cu pisicile tale. Oricum, încă persistă un miros de bătrâneţe ochii lui căpătaseră o nuanţă rece.
Atunci m-a durut, însă durerea pierderii încă acoperea tot.
Cu timpul, am început să-mi revin. Am schimbat perdelele, am curăţat covoarele, am făcut ordine, am jucat cu pisicile şi am recitit cărţile preferate. Vlad venea din ce în ce mai rar. Şi am început să mă simt mai uşoară.
Într-o seară, a sunat la uşă.
Vlad? Bine ai venit, intră! am zis cu un zâmbet protocolar.
Anca, mi-a fost dor! a sărit să mă îmbrăţişeze. Vai, ce frumos e aici! Şi nu mai miroase! Te-ai descotorosit în sfârşit de pisici?
M-am dat câţiva paşi înapoi.
Cum adică m-am descotorosit?
Adică, pisicile astea ale bătrânei. Nu-ţi mai amintesc ce miros era înainte, ce par, ce mizerie?
Vlad a mers direct în sufragerie.
Ce-i asta? Tot aici sunt?
Miţa dormea la soare, iar Cupca se spăla tacticos. L-am privit în ochi:
Vlad, pisicile acestea trăiesc aici cu mult înaintea ta. De ce trebuie să le dau afară? am rostit cu glas tăios.
Anca, nu mai fi copilă. Apartamentul e perfect, trebuie doar renovat, mobilă nouă, scăpăm de pisici!
Se apropie, privindu-mă insistent.
Vlad, ce-mi ceri tu se numeşte trădare.
Anca, nu e trădare, e raţiune. Nu îţi spun să le laşi pe drumuri, le ducem la un adăpost, dau eu bani pentru întreţinere. Mă ocup eu! Dar să nu mai stea aici!
Bani? Nu poţi înţelege că nu pot să le las? Au nevoie de mine, la fel de mult cât am şi eu nevoie de ele. Sunt tot ce mai am din familie!
Gândeşte-te la viitorul tău! Carieră, căsătorie, copii. Nu poţi trăi cu animalele astea! Ori eu, ori ele.
Vlad părea sigur pe el, ca şi cum decizia ar fi una simplă. Dar eu nu mai simţeam deloc încrederea lui, doar un gol rece. În ochii mei nu era nici aprindere, nici teamă doar oboseala unei presiuni prea mari.
El nu înţelegea că pentru mine pisicile acestea erau puntea vie cu mama Nadya, cu trecutul, cu copilăria, cu tot ce a fost acasă.
Brusc, am priceput limpede: nu pot trăi cu pretenţii, cu termeni şi condiţii. Dragostea adevărată nu cunoaşte ultimatumuri.
Cum să întemeiez familie cu cineva care cere să renunţ la sufletele pe care le-am salvat împreună cu mama Nadya?
Vlad, te rog, pleacă. Am nevoie de timp să mă refac. Vreau să fiu singură. Încă nu mi-am revenit după ce am pierdut-o pe mama Nadya, iar tu îmi pui astfel de condiţii Te rog. Pleacă.
Plec! Şi să nu crezi că o să alerg după tine! Caută-ţi alt bărbat!
A trântit uşa, cristalul din vitrină a început să vibreze, pisicile s-au speriat. Mie, sufletul mi s-a contractat de durere, dar, undeva, am simţit şi uşurare.
M-am lăsat pe canapea, strângând la piept cele două bătrânele, sărutându-le blana caldă:
Scumpele mele, n-o să vă dau nimănui! Sunteţi familia mea. Draga mea mama Nadya, tu mă auzi? N-o să vă las niciodată!
După câteva zile, ieşind seara de la serviciu, l-am văzut pe Vlad în faţa blocului, privind insistent spre geamurile apartamentului pisicesc, ca şi când aştepta un alt răspuns.
Când m-a zărit, a vrut să se apropie. Dar, ridicând mâna să-l opresc, am trecut pe lângă el fără să privesc:
Nu, Vlad, nu! Eu rămân cu pisicile! am spusând clar şi am intrat în bloc.
Uşa s-a închis în urma mea, punând punct relaţiei dintre o fată cu suflet mare şi un tânăr insensibil.
Pisicile au trăit cât le-a fost dat. Fiecare tors, fiecare lăbuţă moale, fiecare clipă mi-a amintit de mama Nadya, de copilăria senină şi de adolescenţa caldă.
Pentru că familia nu înseamnă doar sânge, ci uniunea sufletelor apropiate. Înseamnă grijă, implicare, prezenţă. Iubire fără aşteptări şi fără negocieri.
Adevărata dragoste nu cunoaşte trădarea. Acolo unde e cu adevărat cald, nu ai nevoie decât de suflet.
Şi acolo unde toarce liniştit un reactor mic de iubire, chiar ţi-e bine acasă.
