Ioana rămase însărcinată. În vis, Andrei, soțul ei, nu se desprindea de ea nici în șirul nopții. îi îndeplinea toate dorințele, chiar și pe cele mai puţin păţite. Întro dimineață cu miros de pâine proaspătă, Andrei o duse pe Ioana la spitalul universitar din Iaşi. Când pe lume a ieșit o fetiță sănătoasă, ellăsă o suflare ușoară să iasă din piept, ca o balenă care își ridică capul din mare. Mulțumit și plin de veselie, noul tată se întoarse acasă să se odihnească. A doua zi, se întoarse la maternitate săși viziteze soția și copilul. Nul găsiţi pe soţia voastră? ise spuse brusc asistenta, în timp ce îi întindea o hârtie pliată în două. Andrei desfăcu foaia și, ca un râu de lumină, se spălă pe față de groaza cuvintelor.
În altă dimineață, întrun alt cadru de vis, Andrei era directorul de vânzări al unei firme de confecții din Chișinău. Nema pe nimic căsătorit. Văzând pe Ioana, tânără și frumoasă, îi căzu inima în gând și se îndrăgosti deodată. A venit în primul ei zi de lucru în departament, iar el se apropie de ea cu un zâmbet cald, deacelui ce aprinde lumânările.
Bună dimineața, colegă, spuse el, iar privirea Ioanei se opri pe el ca pe un ecou.
Bună dimineața, răspunse ea cu glas de mărgele și zâmbi înapoi.
Aşadar, săți asumi sarcinile. Pe drumul tău te va ghida Elena, cea mai veche din echipă, arătă el spre colț, apoi adăugă: Studiază cu atenție regulamentul. Spor la treabă, sper să ne înţelegem.
Colegele, în mare parte femei, se uitau curioase la şeful lor, iar când plecă, Elena şopti Violeta: De când Andrei îşi îndreaptă atenţia spre noii angajaţi? şi amândouă chicoti.
Ioana privea în jur, ca un papagal tăcut, luând poziţia de observator. Era doar o tânără de douăzecidouă ani, dar de la şaptesprezece ană adunase un șir de inimi frânte. Se jucase sărind peste grăunțele unui profesor mult mai în vârstă, dar el renunță când bârfele ajunseră la soţia lui.
Trecuseră săptămâni când Andrei o invită să stea după program la o cafenea de lângă piața centrală. De ce nu? E şeful meu, iar cu şeful trebuie să ai mereu legături bune, zâmbi Ioana. Andrei credea că glumeşte, dar bucuria îi umplea pieptul când acceptă. Avea treizeci de ani, niciodată nu se căsătorise, relaţiile lui rămăseseră pe muchie, fără să ajungă la un pas serios. Dar atracţia se înfiripă repede, se întâlneau în fiecare seară, iar colegii şochează când Andrei le spuse că îi va chema pe toţi la nunta cu Ioana.
Îi îndeplinea pe Ioana toate capriciile fără să întrebe. Chiar îi acceptă regulile. Nicio idee de copii încă. Vreau să trăiesc pentru mine. Când voi simţi că sunt gata să fiu mamă, îţi voi spune. Până atunci, dragă, fără scutec şi fără rochiţele mici. Andrei credea că timpul îi va face să înţeleagă că o familie fără copii nu e o familie. Dar Ioana nu voia să nasă. Ori de câte ori el aducea vorba despre copil, ea îl opri cu un gest ferm.
Dragă, îţi amintesc că mam avertizat, şi tu ai acceptat. Nu mă forța cu un copil. Nu sunt pregătită.
După un timp, Andrei o găsi cu un test de sarcină în mână în baie. Ce, Ioana, eşti însărcinată?!
Ea încuviinţă cu un dinţi strâmb. Andrei o ridică în braţe, şi lacrimile de fericire se revărsară pe obrajii ei.
Nu vreau să nasc, nu vreau să fiu plină. Fă ceva!
Andrei o săruta în obrajii ude, îndemnând: Nu te supăra, nu plânge, e fericire. Te iubesc, Ioana. Vom avea un copil!
Ea mergi la doctor și hotări să oprească totul. Andrei, totuşi, fu la spital a timp, încă nu intrase în cabinet. Cu o vorbă aspră o scoase afară.
Te rog, Ioana! Nu face nimic, lasă copilul să vină. Voi fi alături de tine la fiecare pas. Îţi promit!
Ea acceptă, dar cu condiţia să nu schimbe scutecele și să nu se trezească noaptea la copil. Andrei nu o lăsă de mână pe toată durata sarcinii, îi împlinea toate dorinţele. În cele din urmă, când fetiţa, pe nume Mara, se năştea, el oftă uşurat. Fericit, nounăscutul tată pleacă să se odihnească acasă. A doua zi, când revin la maternitate săși vadă soţia şi fetiţa, asistenta îi spune: Soţia nu e aici, a plecat, a lăsat copilul.
Nupoate fi! exclama Andrei. Poate sa dus undeva? Căutaţio!
Nu, a plecat, iată o scrisoare, îi înmână asistenta cu hârtia împăturită. Andrei o deschise și, ca un nor alb, cuvintele îi învolbura faţa: Nu mă căuta.
Ioana nu mai apărea la birou, nici acasă, nu răspundea la telefon, îşi schimbă numărul de telefon. După o lună şi jumătate, ea sună pe Andrei: Ia-ţi lucrurile, va veni Armand să le ia. Depun cererea de divorţ, eu nu vin.
Despre Mara nu se mai vorbea, nu-i era nevoie nici de ea, nici de Andrei. Mara creşte sub grija mamei sale, a bunicii, care locuieste lângă ei și îi oferă tot sprijinul.
În același tărâm al visului, la școala din Brașov, Sofia, mama lui Dan, primeşte un apel: Vă rugăm să veniţi urgent, fiul dumneavoastră a făcut ceva! Sosiţi în grabă, cu inima bătând ca o tobă. Dan, elev în clasa a IIa, sa certat cu Alina, colega lui de bancă, o fetiță de nota zece, mereu admirată la adunările părinţilor. Alina avea o pată pe obraz, iar Dan o privea cu ochii mari, ca un căţel rătăcit.
Sofia îşi strânse bagajul, işi ceru scuze de la şcoală şi fugă spre clasă. Dan îi povestea că a învârtit totul dintro dată, că nu a făcut niciun rău, că e un copil liniştit, că nu face nicio bătaie. Dar în realitate, Dan se născuse în ciuda prognozelor medicilor. Tatăl său, Ilie, îi spusese înainte de nuntă că nu poate avea copii; avea un certificat medical, iar al treilea lui mariaj fusese cu toate acestea.
Poate medicii sau încurcat, există un procent mic, gândea Sofia, căsătorinduse cu Ilie din dragoste, sperând că, dacă nu vor avea copii, ar putea adopta din orfelinat. Ilie, în primul său mariaj, plecase după șase luni, acuzând-o pe soție de petrecut la petreceri. A doua soție a cerut să fie examinată, apoi a plecat. El îşi dorea să devină tată, şi a mărturisit totul Sobei.
În final, Sofia rămase însărcinată, cu opt săptămâni, şi cu buletinul în mână, aleargă săi spună lui Ilie vestea: Ilie, avem o bucurie, vezi! Vom avea un copil, am zis că medicii pot greşi!
Ilie, cu faţa înnorată, răspunde: Bucurie? De ce să ne bucurăm? Ai fugit cu copilul de alt bărbat?
După ceva, Ilie se linişteşte şi spune: Bine, în familie trebuie să fie un copil, chiar dacă nu e al meu. Sofia tăcea, nu mai încerca să-l convingă că medicii greşeşte, căci nu-i mai plăcea să îl supreze.
Când sa născut Dan, el se dăduse cu chipul lui Ilie, dar tatăl nul recunoștea. În primele luni, Ilie rămânea tăcut, îl privea, îl mângâia puţin, apoi se enervă din nou.
Ai spus tatălui că are un fiu, de ce să plătesc pensia la copilul altuia? Să plătească cel de la care a născut!
Sofia plângea, implora, încerca să-l liniștească pe Ilie, dar certurile se înălțau tot mai des. Dan creștea, vedea luptele, şi când Ilie îi spuse: Du-te la tatăl tău, săţi hrănească și săţi ţină hainele.
Sofia făcu un test, iar rezultatele arată că Ilie este tatăl lui Dan, dar El tot se strângea: Crezi că te voi crede? Am cumpărat pe toţi, nu-ţi va fi de ajuns, te voi duce la lumină.
Sofia-l duse pe Dan la mama ei, dar şi acolo Ilie o căuta. În cele din urmă, ea închiriă o cameră în altă parte a orașului. El o găsi, iar ea depuse cererea de divorţ. Suferinţa ei era un ocean pe care doar ea ştia adâncimea. A doua parte a vieţii ei se mută în Iaşi, unde lucrează şi îşi creşte pe Dan, acum un băiat ascultător în clasa a IIa, când un telefon de la şcoală o cheamă din nou.
Sofia alergă la şcoală și găsește pe Dan, lângă director și alături de o colegă. Alina, fata de nota zece, era în faţă, cu o pată pe obraz, privind spre Dan cu un aer ciudat.
Bună ziua, spuse Alina, iar în același timp se apropie și doamna Marinela, învăţătoarea lor.
Aşadar aţi venit, zise ea. Dan a aranjat ceva, a împins pe Alina
Mami, nu am făcut eu, a început ea. Tu miai zis că nu trebuie să jignim fetele, dar ea a arătat limba și a spus că sunt lipsit de tată, și mia atins obrazul. Dan se opri, privind direct în ochii mamei.
Alină, numi dau vina, îşi plecă capul Alina.
Alină, opreștete, spuse tatăl, apoi Dan, trebuie săţi ceri scuze Alinei.
Alină, şi tu eşti în vină.
Copiii stăteau feţe în faţă, ca nişte statui ce se așteptau să se mişte. Marinela interveni: Părinţi, poate rezolvaţi singuri cine greșește?
Vom rezolva, răspunseră în același timp Sofia și Andrei, și, privind unul la altul, râseră.
Eu sunt Andrei, tatăl Alinei.
Eu sunt Sofia, mama lui Dan.
Alină, iartămă, fu primul cuvânt al lui Dan, cu ochii umpluţi de lacrimi, privind în jos.
Și și eu îţi cer iertare, atingea ușor pe braț Alina.
Bine, am făcut o treabă bună, ziseră părinţii, iar copiii se zâmbiră și începu să se îmbrace cu pizza pe obraji.
Ce ziceţi de o pizza? întrebă Andrei.
Mămică, hai! exclamă Alina, serioasă, dar veselă.
Nu credeţi că ne amuzăm, dar chiar neam împăcat, nui așa, Dan?
Eu cred, răspunse mama lui Dan, încurajândui pe toţi.
Copiii se bucurau, îşi împărțeau pizza și se făceau prieteni. Dan îi spuse Alinei: Dacă cineva te agresează, spunemi, și eu îţi voi fi alături.
Părinţii nu mai insistau pe diferențe, căci copiii lor erau acum prieteni, iar ei începuseră să simtă o atracție blândă unul pentru altul. Întâlnirile se înmulţeau: filme, plimbări în parc, vizite la case. Copiii înţelegeau că părinţii nu erau indiferenţi și se bucurau, poate chiar mai mult decât ei.
Timpul trecu.
Andrei și Sofia îşi amintesc adesea primaAndrei și Sofia își amintesc cu zâmbet melancolic prima lor întâlnire, când visele încă se amestecau cu realitatea și le-au arătat că dragostea se naște în cele mai neașteptate colțuri ale sufletului.
