Îl invitase pe un bărbat la ea acasă, dar nu a avut timp să se pregătească. S-a împotmolit în treburi, se pare. În halat de casă, pe masă un munte de cartofi, care trebuiau curățați.
Și deodată – sună interfonul. El a sosit. Nu putea să-l țină pe om pe hol. A fost nevoită să deschidă ușa așa îmbrăcată. Iar bărbatul acesta venea pentru prima oară. Desigur, incomod.
S-a agitat puțin, a făcut gesturi largi, l-a invitat în cameră. Apoi s-a dus în baie să se schimbe. Cinci minute mai târziu – nici urmă de bărbat. Ce ciudățenie. Oare a plecat?
A intrat în bucătărie și l-a văzut curățând cartofi, cu capul aplecat concentrat. A rămas o clipă să-l admire, fiindcă era atât de emoționant. Ceva cald i se cuibărise în suflet. Un om plăcut, nimic de zis. Doar să-l admiri. Pantalonii și puloverul se asortau perfect, de parcă ar fi fost făcute să se completeze reciproc. Șosete noi – se vedea imediat. Coafura îngrijită și un miros fin de parfum masculin sofisticat.
După o cină ușoară au decis să se plimbe. Se împingeau ușor cu umerii în holul strâmt și râdeau. Pe urmă, el i-a oferit paltonul cu un gest majestuos, de parcă ea ar fi fost o prințesă. E plăcut să te simți în centrul atenției. E ca și cum ai fi un obiect fragil și prețios, ce trebuie protejat.
Pe stradă, o susținea delicat pe sub braț pe pantele și povârnișurile mici. Deschidea ușa și se dădea puțin într-o parte – „te rog, treci”.
Pe drum, au dat peste un chioșc de flori. A tras-o de mână înăuntru. I-a spus vânzătoarei: „Tot ce dorește doamna”. Din modestie, doamna a cerut doar un trandafir roșu mare. El a zâmbit ironic. A clătinat din cap. Și după un minut i-a oferit un buchet de probabil o duzină de flori proaspete, atractive.
Era nevoie să cumpere o sticlă de vin sec, un tort mic și fructe. La magazin, nu s-a băgat cu păreri, nu a dat sfaturi, își păstra puțin distanța, asemenea unui paj al reginei. Uite că există bărbați manierati pe lume. Cine s-ar fi gândit?
Seara, se simțea fericită. Ceva deosebit de vesel i se prăvălise pe cap, o învăluise cu tandrețe, iar inima îi bătea ca un cristal. Un cavaler rar, parcă desprins din paginile unui roman clasic. Uneori îi apărea un gând neliniștitor: o fi om? Poate e o iluzie?
Cu o mișcare dansantă, a rotit-o, i-a privit vesel ochii, a așezat-o pe canapea. Cu un gest hotărât a întins masa. A adus vinul sec din bucătărie.
O intuiție uimitoare: fără să întrebe, și-a dat seama unde sunt paharele. Paharele strălucesc, fructele zâmbesc, lumânările ard. Aproape, un bărbat galant. De ce ai mai avea nevoie? Nimic nu-ți mai trebuie. Acesta e apogeul, sărbătoarea fericirii, pe care o femeie și-o poate imagina.
L-a sunat telefonul. A încrețit puțin fruntea, a spus că e mama la telefon. Cu o mină nemulțumită, a ieșit pe hol. Urmându-și instinctul feminin, l-a urmărit discret. – Da, mamă, sigur, mamă.
Și deodată, cu o voce aspră: „Da’ cât poți să mă plictisești! Du-te!” Și a formulat – unde. Doamne, ce teamă a cuprins-o. Poate e un sadic, poate are probleme la cap? Ce să facă?
S-a întors cu un zâmbet fermecător, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. S-a prefăcut îngrijorată. Și i-a spus că soțul prietenei ei e în criză de băutură. Ea, sărăcuța, nu are unde să stea cu copilul. Vor veni în jumătate de oră. Cu o mină imploratoare: „Hai să continuăm mâine petrecerea, bine? Sunt și eu tristă”.
A plecat. Nu a dormit toată noaptea. Inima îi era chinuită de un sentiment nedefinit. Dimineața i-a scris un SMS: „Scuză-mă, dar nu mi-ai plăcut. Fără explicații.”
