Din momentul în care Andreea a intrat în viața lui Cristian, mama lui, Doina, a simțit că totul se va nărui. A știut din prima clipă – această femeie era o greșeală. Un coșmar care se transforma în realitate chiar sub ochii ei.
Pentru Doina, era de neconceput.
Fiul ei, un bărbat inteligent, bine crescut, educat, cu un viitor strălucit, își irosise viața cu o femeie ca ea.
O femeie fără eleganță, fără clasă, fără nimic special. O simplă provincială, lipsită de rafinament și fără perspective.
Era clar – Andreea nu era femeia potrivită pentru Cristian.
Dar el nu vedea asta.
El era orbit de o iubire oarbă, ridicolă.
Și Doina nu putea lăsa lucrurile așa.
Nu avea să permită asta.
O prezență nedorită
Fiecare interacțiune devenea un război tăcut. Doina nu ridica niciodată tonul, dar fiecare privire, fiecare ridicare subtilă de sprânceană, fiecare oftat lung și apăsător spunea mai multe decât o mie de cuvinte.
– Femeia asta… nu e pentru tine, îi repeta ea în gând, iar uneori și cu voce tare, suficient de încet cât să pară că vorbește singură.
Cristian, însă, nu voia să asculte.
Se uita la Andreea ca și cum ar fi fost singura femeie din lume.
Pentru Doina, era incredibil.
Cum putea fiul ei să fie atât de orb?
Era evident că Andreea nu aducea nimic bun în viața lui.
– O simplă vânzătoare într-un magazin de haine, spunea Doina cu dispreț, când vorbea cu prietenele ei.
Toată ziua se învârtea printre umerașe și zâmbea fals clienților, încercând să le vândă rochii de proastă calitate.
Asta era „cariera” ei?
Doina nu putea accepta așa ceva.
Cristian merita o femeie adevărată. O femeie cu educație, cu ambiții, cu un viitor.
Nu asta.
O familie fără onoare
Dar ceea ce o îngrozea cel mai mult pe Doina nu era slujba Andreei.
Era familia ei.
Mama ei?
O simplă femeie de la țară, care-și petrecuse viața muncind pe câmp. O femeie fără stil, fără educație, care probabil nu folosise niciodată tacâmurile corect la masă.
Tatăl ei?
Un infractor.
Fusese închis pentru furt și murise în penitenciar.
Cristian știa asta?
Știa că numele femeii pe care o iubea era pătat pentru totdeauna?
Doina încercase să afle.
Încercase să-i vorbească Andreei despre trecutul ei.
Dar aceasta tăcuse.
Desigur că tăcuse.
Ce putea spune?
Ce putea o femeie ca ea să spună unei femei ca Doina – o doamnă respectabilă, o femeie care și-a sacrificat viața pentru fiul ei, pentru ca el să aibă tot ce e mai bun?
O rușine de neiertat
Dar poate cel mai mare șoc pentru Doina a fost atunci când a aflat că Andreea era mai mare decât Cristian.
Mai mare!
Cum era posibil așa ceva?
Fiul ei era tânăr, frumos, cu un viitor de invidiat.
Și acum?
Acum se arunca într-o relație cu o femeie care, în ochii Doinei, era deja trecută.
Ce rușine…
Era clar ca lumina zilei – Andreea îl manipulase.
Îl prinsese în mrejele ei.
Îi știa slăbiciunile.
Îl învăluise în promisiuni și vorbe dulci, îl amăgise cu priviri false.
Doina putea să vadă asta.
Pentru că Doina nu era o femeie naivă.
Trăise suficient de mult ca să recunoască o femeie care își juca cărțile bine.
Și nu avea să stea cu mâinile în sân.
Nu acum.
Un război zilnic
– Spune-i soției tale că e o leneșă. Spune-i că nu știe să gătească, că trebuie să arunc mâncarea ei la gunoi. Nici câinii vagabonzi n-ar mânca așa ceva!
Cristian nu-i spunea asta Andreei.
Dar Andreea știa.
O simțea în privirea mamei lui.
În disprețul din vocea ei.
Și astfel, certurile începeau din nou.
Lacrimi.
Amenințări.
Valize făcute și desfăcute.
Și, în mijlocul acestui haos?
Cristian.
Cel care primea mereu același apel, iar și iar.
– Dacă nu faci ceva cu femeia asta, o să mă îmbolnăvesc grav!
Și Cristian?
Încerca să o calmeze pe Andreea.
Dar Andreea nu voia să fie calmată.
Îl zgâria pe braț.
Îi striga în față:
– Îți lași mama să ne distrugă căsnicia!
Și apoi, ca într-o piesă de teatru bine regizată, Doina cădea la pământ.
Și după câteva minute, Andreea se prăbușea pe pat, plângând și tremurând.
Și Cristian, prins la mijloc între aceste două forțe ale distrugerii, nu știa pe cine să salveze mai întâi.
El era vinovatul.
El alesese femeia greșită.
El era slab.
Un băiat al mamei.
Un ratat.
Nu fusese în stare să cumpere o casă doar pentru el și Andreea.
Nu fusese în stare să împace cele două femei.
Și mama lui și soția lui își trasaseră deja liniile de luptă.
– Ori eu, ori ea.
În fiecare zi.
Un joc al nebuniei
Cristian cumpăra cadouri identice pentru amândouă, de fiecare Crăciun, ca să nu existe discuții.
Își împărțea timpul egal între ele.
Și Andreea?
Verifica bonurile.
Dacă mama lui primise chiar și un leu în plus?
Tăcere.
Bagajele făcute.
Și apoi, cadoul zbura prin cameră, spărgându-se de perete.
Doina?
Zâmbea cu satisfacție.
Și când Cristian intra în camera ei, ea ofta, își lua tensiunea și șoptea:
– O să mor curând…
Și așa viața continua.
Zi după zi.
Fără schimbări.
Și uneori, în nopțile prea liniștite, când pereții păreau că se strâng în jurul lui, Cristian se gândea…
Poate că ar fi mai bine ca mama lui să-l urmeze pe tatăl său.
Și apoi?
Vinovăția îl înghițea ca o mare neagră.
În ultima vreme, îl visa tot mai des pe tatăl său.
Cu un pahar de whisky în mână.
Zâmbind.
– Hai, fiule. Bea și tu.
Și Cristian se gândea…
Poate ar trebui.
Doar un pahar.
Să uite.
Doar pentru un moment.
Dar nu.
Cristian nu bea.
