Intră, mamă, te așteptam, spuse fiul său, Doru, iar nora lui, Ancuța, îi luă haina și îi întinse papucii soacrei. Deodată, zâmbetul ei se transformă într-o expresie de îngrijorare.
Maria păși în sufragerie unde erau ceilalți musafiri, iar Ancuța îi făcu cu ochiul spre podea. Doru observă și el imediat: pe gresie erau niște urme ude. Cei doi se priviră în tăcere, hotărând însă să nu aducă încă vorba despre asta.
Doru și Ancuța aveau motive de bucurie: de curând deveniseră părinții unei perechi de gemeni, iar acum micuții crescuseră puțin, așa că hotărâseră să adune cei mai apropiați oameni pentru a sărbători.
Maria, pensionară de câțiva ani, le adusese nepoților hăinuțe frumos tricotate, făcute chiar de mâna ei, pentru că la magazin nu-și permitea să cumpere ceva nou. Din acest motiv nici nu voia să vină în vizită, propunând să vină altă dată, dar fiul și nora au insistat că mama trebuie să fie lângă ei într-o zi atât de importantă.
Băieții au fost botezați Andrei și Ștefan. Maria era foarte fericită de alegerea numelor, pentru că soțul ei se chemase Ștefan, iar tatăl ei fusese Andrei deci fiul dusese tradiția numelor mai departe, lucru care îi încălzea sufletul.
Ce băieței drăgălași, Andrei seamănă cu tine, Ancuto, iar Ștefan cu Doru, dar mă și zăpăcesc, sunt unul și unul, nu-i pot deosebi, Maria Ioana se învârtea în jurul pătuțului, râzând ușor, pentru că cei doi veritabil semănau ca două picături de apă.
Doru și Ancuța râdeau din toată inima. Fericirea și emoția bunicii le aduceau lor zâmbete sincere.
După ce musafirii au plecat, și Maria Ioana se pregătea să plece. Ancuța îi aruncă o privire soțului, iar Doru îi sugeră mamei să rămână peste noapte:
Mamă, ce zici să rămâi la noi? E târziu, poate nici nu mai ai autobuz. Și ne-ai ajuta cu copiii trebuie să-i scăldăm și să-i culcăm.
Bine, dragul mamei, dacă așa spui, răspunse Maria.
A ajutat-o pe Ancuța să strângă masa, a spălat vasele, a pus totul frumos la loc. Apoi au mers împreună să-i scalde pe micuți. Era atâta bucurie în ochii bunicii! Nora i-a pus în brațe unul din gemeni, dar Maria a zis rușinată că îi este teamă, că micuțul e prea fragil și îi alunecă din mâini.
Mamă, dar l-ai crescut pe Doru fără să scapi vreodată vreunul pe jos, a râs Ancuța.
Da, dar de atunci a trecut atâta vreme, parcă nici nu mai știu cum să țin un copil mic, s-a jelit Maria.
Ancuța i l-a pus pe Andrei în brațe. Imediat, micuțul a adormit, ca și cum ar fi simțit protecția bunicii sale. Iar nora îl legăna cu drag pe Ștefan.
Au pregătit patul Mariei într-o cameră separată, ca să se poată odihni, dar nu i-a fost somnul deloc. Toată noaptea a stat cu urechile ciulite, neliniștită, să nu plângă vreunul dintre copii. Bătrâna a vegheat atâta, că dimineața, aproape de răsărit, a adormit și ea.
Când s-a trezit, Ancuța pregătise deja micul dejun, iar băieții încă dormeau liniștiți.
Dar Doru unde e? întrebă Maria, mirată că în bucătărie era doar nora ei.
Mama, haideți la masă, Doru vine imediat, o liniști Ancuța.
După câteva minute, Doru sosi cu o cutie mare în mâini.
Mamă, e pentru tine. Hai, deschide-o, îi zâmbi fiul.
Maria Ioana deschise cutia și înăuntru găsi o pereche de cizme noi. De uimire abia mai putea rosti un cuvânt.
Vai, copii, sunt prea scumpe… Nu pot să le accept, spuse Maria, aproape cu lacrimi în ochi.
Nu sunt mai scumpe decât prețuirea ta, mamă. Hai, încalță-le și să le porți sănătoasă, îi surâse blând Doru.
Maria le-a încercat, minunându-se de unde au știut copiii că ea are nevoie de încălțăminte nouă. Cizmele vechi de-acum nu se mai țineau și nici bani de unele noi nu avea.
Deodată, unul dintre copii a început să plângă, iar bunica, cu cizmele cele noi în picioare, a alergat degrabă la el.
Parcă vezi ce soacră minunată am, mulțumesc, i-a șoptit Doru soției lui. Eu nici nu m-aș fi gândit…
Nu era greu de ghicit. Ieri, când a venit, aveam podeaua plină de urme ude și am văzut cizmele vechi ale mamei tale. Pentru noi trei mii de lei e o sumă mare, dar muncim, ne descurcăm. Pentru mama ta ar fi fost imposibil. Să le poarte sănătoasă, spuse Ancuța, strângându-l cu dragoste la piept.
Iar Maria parcă simțea o căldură nouă, nu neapărat de la cizmele noi, ci fiindcă simțea, din nou, că are un loc și o valoare în viața copiilor săi.
Viața i-a arătat Mariei că adevărata bogăție nu se măsoară în bani sau obiecte, ci în dragostea, grija și recunoștința celor dragi, iar uneori mici gesturi dau sufletului mai multă căldură decât orice lucru scump.
