Jurnal, 15 mai
Familia mea s-a construit în jurul tatălui meu, Constantin, omul care m-a crescut, a avut grijă de mine cu o dârzenie rar întâlnită și nu a încetat niciodată să-mi ofere sprijinul lui necondiționat. De când m-am născut, mama, Viorica, a dispărut fără urmă, iar tata a refuzat să se mai căsătorească vreodată, probabil de teamă să nu mai sufere o dată. Viața n-a fost deloc generoasă cu el, dar eu am simțit mereu nevoia să devin repede bărbat, ca să îl pot ajuta în toate greutățile care apăreau.
Fiindcă bugetul nostru era mereu la limită, m-am apucat de muncă devreme, la 15 ani, scriind articole pentru ziarul Curierul Chișinăului, iar după trei ani am prins un post mai bun la o redacție din Iași. După câțiva ani de trudă, am reușit să intru în administrația Primăriei, unde aveam un salariu decent destul cât să ne întrețin pe mine și pe tata, fără griji, în apartamentul nostru din sectorul Botanica. Într-o zi, tata m-a chemat la o discuție serioasă, cum s-a exprimat el. M-am simțit tulburat, ceva nu era în regulă. Când am intrat în sufragerie, am găsit acolo o femeie, pe care tata mi-a prezentat-o ca fiind Viorica, mama mea.
Când m-a văzut, ochii i s-au umplut de lacrimi, mi-a cerut iertare și a încercat să mă cuprindă în brațe, dar eu nu am reușit să-i răspund cu aceeași căldură. M-am desprins cu grijă, fără să spun nimic, și am ieșit, lăsându-i pe tata și pe mama să discute între ei. Mi-am spus că e mai bine să-l las pe tata să gestioneze această întâlnire: el știe cel mai bine ce are de făcut. Nu am putut să iert nu pot să mă deschid către cineva care ne-a părăsit când aveam nevoie de ea, care nici măcar nu a avut vreodată un gând pentru mine de ziua mea, după atâția ani.
Astăzi, printre toate sentimentele încurcate, am realizat că familia nu e doar despre sânge, ci mai ales despre dragostea și sacrificiul pe care le oferim unul altuia. Tata mi-a dat tot ce a avut. Lecția mea de azi: prețuiește oamenii care rămân și luptă lângă tine, pentru că ei sunt adevărata ta familie.
