Ionela se întorcea cu soțul ei de la un restaurant unde sărbătoriseră ziua lui de naștere. Petrecerea a fost reușită. Mulți invitați, rude, colegi de serviciu. Pe mulți dintre aceștia Ionela îi vedea pentru prima dată, dar dacă Ștefan hotărâse să-i invite, însemna că era important.
Ionela nu era genul care să conteste deciziile soțului ei, urâse mereu scandalurile și certurile. Îi era mult mai simplu să fie de acord cu Ștefan decât să-și susțină punctul de vedere.
-Ioana, ai cheile de la apartament la îndemână? Poți să le scoți?
Ionela deschise geanta, încercând să găsească cheile. Deodată simți o durere ascuțită și trase mâna atât de brusc încât geanta îi căzu pe podea.
-De ce țipi?
-M-am înțepat în ceva.
-În geanta ta e ca într-un labirint, nu mă miră nimic.
Ionela nu se certă cu soțul ei, ridică geanta și scoase atent cheile. Intrând în apartament, uită de incidentul cu înțepătura. Era obosită, simțea cum îi dor picioarele și dorea doar să facă un duș și să adoarmă. Dimineața, când se trezi, simți o durere mare la mână, degetul îi era roșu și umflat. Își aminti ce se întâmplase în seara precedentă și luă geanta pentru a verifica ce ar putea fi în interior. Încet, scoțând lucrurile unul câte unul, văzu pe fundul genții un ac mare și ruginit.
-Ce e asta?
Nu înțelegea cum ar fi putut ajunge acolo. Luă acea descoperire ciudată și o aruncă la gunoi. Apoi căută trusa de prim-ajutor pentru a dezinfecta locul înțepăturii. După ce își bandajă degetul, Ionela plecă la serviciu. Dar până la prânz, își dădu seama că are febră.
Își sună soțul:
-Ștefan, nu știu ce să fac. Cred că am prins o infecție ieri. Am febră, mă doare capul, mă simt rău. Gândește-te, am găsit un ac ruginit în geantă, cred că asta m-a înțepat ieri.
-Poate ar fi bine să te vadă un medic, nu vreau să te trezești cu vreo infecție serioasă.
-Ștefan, nu îți face griji inutile. Am dezinfectat rana, o să fiu bine.
Dar cu cât timpul trecea, cu atât Ionela se simțea mai rău. Abia așteptând sfârșitul zilei de lucru, și-a chemat un taxi și a plecat acasă. Știa că nu ar putea suporta călătoria acasă cu transportul public. Ajunsă acasă, s-a prăbușit pe canapea și a adormit.
A visat-o pe bunica Ana, care murise când Ionela era mică. Cumva știa că era bunica Ana, deși nu-și putea aminti cum arăta. Bunica era bătrână și gârbovită. Aspectul ei ar fi putut speria pe oricine, dar Ionela simțea că bunica dorea să o ajute.
Bunica o conducea pe un câmp, arătându-i ce plante să colecteze, i-a spus să facă un ceai și să-l bea pentru a-și curăța corpul de rău. I-a spus că există cineva care îi dorește răul. Dar, ca să lupte cu asta, trebuie să rămână în viață. Ionela avea foarte puțin timp.
Ionela se trezi transpirată. Credea că dormise mult, dar uitându-se la ceas, văzu că trecuseră doar câteva minute. Auzise cum se închide ușa de la intrare, Ștefan se întorsese acasă. Fata se ridică de pe canapea și ieși pe hol. Ștefan văzu starea ei și exclamă:
-Ce s-a întâmplat cu tine? Uită-te în oglindă.
Ionela merse la oglindă. Cu o seară înainte, văzuse în reflecție o fată frumoasă și zâmbitoare. Acum, ceea ce vedea era aproape de nerecunoscut. Părul atârna fără viață, cearcăne sub ochi, fața cenușie și privirea pierdută.
-Ce naiba este asta?
Și atunci Ionela își aminti visul. I-a spus lui Ștefan:
-Am visat-o pe bunica Ana. Mi-a spus ce trebuie să fac…
-Ionela, îmbracă-te, mergem la spital.
-Nu voi merge, bunica a zis că doctorii nu mă pot ajuta.
Acasă izbucni un scandal adevărat. Ștefan o acuza pe soția sa de nebunie, spunând că e vorba de halucinații.
Era pentru prima dată când se certaseră astfel. Ștefan chiar încercă să o ducă la spital cu forța, apucând-o de mână și trăgând-o către ușă.
-Nu vrei de bunăvoie, te duc cu forța.
Dar Ionela se smulse, căzu și se lovi de un colț al mobilei. Ștefan se înfurie și mai tare, își luă geanta, trânti ușa și plecă. Tot ce putu face Ionela fu să-și anunțe șeful că s-a îmbolnăvit și va sta câteva zile acasă.
Ștefan veni acasă târziu, aproape de miezul nopții, cerându-și scuze. Tot ce spuse Ionela fu:
-Mă duci mâine la țară, la bunica mea.
Dimineața, Ionela arăta mai mult ca un cadavru viu decât ca o tânără sănătoasă. Ștefan continua să o roage:
-Ionela, nu fi încăpățânată, haide să mergem la spital. Nu vreau să te pierd.
Dar ei se îndreptară spre sat. Tot ce-și amintea Ionela era numele satului. Nu mai fusese acolo de când părinții ei vânduseră casa bunicii după moartea ei. Pe drum, Ionela dormi. Nici nu știa unde să meargă, dar când se apropiară de sat, zise soțului:
-Pe acolo.
Abia putu să iasă din mașină, căzu fără puteri pe iarbă. Dar știa că ajunsese acolo unde o adusese bunica Ana în vis. Găsi florile pe care bunica i le arătase și se întoarseră acasă. Ștefan pregăti ceaiul așa cum îi spusese ea. Ionela începu să-l bea cu înghițituri mici, dar cu fiecare înghițitură se simțea parcă mai bine.
Ajunse cu greu la toaletă și când se ridică de pe vas, observă că urina ei era de culoare neagră. Văzul nu o înspăimântă, dimpotrivă, își amintea cuvintele bunicii:
-Răul iese…
În aceeași noapte, bunica îi apăru din nou în vis. Ea zâmbea și vorbi.
-Ionele, o vrajă rea ți-a fost făcută cu acel ac ruginit. Ceaiul meu îți va reda puterile, dar nu pentru mult timp. Trebuie să afli cine ți-a făcut asta și să-i returnezi răul. Nu știu exact cine este, dar e legat cumva de soțul tău. Dacă nu aruncai acel ac, aș fi putut spune mai multe. Dar…
Haide să procedăm așa. Vei merge la magazin, vei cumpăra un pachet de ace și vei spune un descântec peste cel mai mare: “Spirite ale nopții, ce odată ați trăit! Ascultați-mă, umbre ale întunericului, și adevărul dezvăluiți. Înconjurați-mă! Ajutați-mă, pe dușman găsindu-l…”. Pune acest ac în geanta soțului tău. Cel ce ți-a făcut vraja se va înțepa în acul tău. Atunci vom afla cine este și îi vom putea întoarce răul.
Bunica, spunând acestea, păru să dispară ca o ceață.
Ionela se trezi. Se simțea încă îngrozitor, dar știa că se va însănătoși. Știa că bunica o va ajuta.
Ștefan hotărî să rămână acasă pentru a avea grijă de soția sa. Cât de surprins fu când o văzu pregătindu-se să plece la magazin și insistând să meargă singură:
-Ionela, nu fi nebună, abia te ții pe picioare. Hai să merg cu tine.
-Ștefan, gătește-mi o supă, am o poftă imensă după virusul acesta.
Ionela făcu totul așa cum îi spuse bunica în vis. Seara, acul fermecat se afla deja în geanta lui Ștefan. El o întrebă:
-Ești sigură că descurci singură? Poate ar trebui să mai stau cu tine.
-Mă descurc.
Ionela se simțea mai bine, dar știa că răul era tot acolo, simțea cum îi otrăvea corpul. Dar ceaiul pe care îl lua zilnic era ca un antidot. Simțea cum răul nu suporta acel antidot.
Cu greu așteptă sosirea lui Ștefan de la serviciu. Îl întâmpină la ușă cu întrebarea:
-Cum a fost ziua ta?
-Toate au mers bine! Dar de ce mă întrebi?
Ionela era convinsă că cel care îi făcuse răul nu s-a manifestat încă, când Ștefan adăugă:
-Ionela, să-ți spun ceva. Azi, Irina de la biroul de lângă al meu a vrut să mă ajute să scot cheile din geanta mea. Aveam mâinile pline de dosare. Și ce să vezi, când a băgat mâna, s-a înțepat într-un ac. De unde în geanta mea să fie un ac? M-a privit cu atâta răutate, parcă voia să mă omoare cu privirea.
-Ce ai cu Irina?
-Ionelino, haide, te iubesc doar pe tine. Nu am nimic cu niciuna alta.
-Irina a fost la aniversarea ta?
-Da, e o colegă bună, dar nimic mai mult.
Ionela simțea cum piesele unui puzzle se leagă. Acum înțelegea cum acea veche și ruginită s-a fi putut strecura în geanta ei.
Ștefan se duse în bucătărie, unde cina îl aștepta.
De îndată ce Ionela adormi, bunica îi apăru din nou. Ea spuse ce să facă pentru a-i returna Irinei răul pe care voia să-l facă. Bunica îi dezvălui acum lucrurile clar. Irina voia să scape de rivala prin magie, și dacă nu ar fi putut natural, ar fi apelat din nou la magie. Femeia asta nu s-ar fi oprit înainte de nimic.
Ionela făcu tot ce bunica o învățase. Curând, Ștefan îi spuse că Irina luase concediu medical, deoarece se simțea extrem de rău, iar doctorii păreau neputincioși.
Ionela îi ceru lui Ștefan să o ducă în weekend la sat, la cimitirul unde nu mai fusese de la înmormântarea bunicii. Cumpără un buchet de flori și aduse mănuși pentru a curăța mormântul de buruieni. Abia găsi mormântul bunicii. Când ajunse la el, văzu fotografia bunicii, exact cum o văzuse în vis, cea care o salvase de la moarte. Ionela îngriji locul, așteză florile în apă. Se așeză pe bancuță și spuse:
-Buni, iartă-mă că nu am mai venit până acum. Am crezut că e suficient când părinții vin o dată pe an, dar m-am înșelat. Acum voi veni regulat. Dacă nu erai tu, e foarte posibil să nu mai fiu astăzi.
Atunci Ionela simți parcă bunica își puse mâinile pe umerii ei. Se întoarse, dar nu văzu nimic, doar o adiere ușoară…
