Întâlnire cu un Înger.
Nicoleta era într-o dispoziție minunată. Nașterea dificilă se încheiase cu bine. Astăzi, ea a ajutat la aducerea pe lume a unui nou locuitor al planetei. Nicoleta lucra ca moașă-ginecolog la un centru perinatal. După o tură grea, se grăbea să ajungă acasă.
Mâinile îi erau încărcate de o geantă și o plasă cu mâncare. Soțul ei încercase să o convingă să conducă o mașină, pentru a nu depinde de autobuze când el nu era acasă, deoarece călătorea frecvent în interes de serviciu. Chiar i-a oferit câteva lecții de condus, dar nu a putut. Îi era frică… groaznic de frică.
Pe când era mică, Nicoleta fusese la un pas de a fi lovită de o mașină. Încă își amintea teama aceea copleșitoare! Sinceră să fiu, nici ca pasager nu se simțea confortabil, dar să conducă ea? Niciodată!
Mâine avea zi liberă și era, de asemenea, ziua ei de naștere, 40 de ani. Din superstiție, a decis să nu sărbătorească. Doar într-un cadru restrâns, alături de familie, când toți se vor aduna acasă.
Mai avea puțin până la stație și simțea deja oboseala acumulată. Dintr-o dată, s-a alunecat (întotdeauna surprinde), piciorul i-a fugit într-o parte, iar Nicoleta, împreună cu sacoșele ei, a căzut într-un morman de zăpadă! Felicitându-se pentru aterizarea moale, se întreba cum să se ridice cu grație?
– Domnișoară, nu v-ați rănit?
O voce veni din spatele umărului drept.
– Nu puteți să vă ridicați? Dați-mi mâna!
Și cine îi întindea mâna? Era un bărbat plăcut, cam de aceeași vârstă cu Nicoleta, cu un chip prietenos și un zâmbet cald…
El a ajutat-o cu ușurință să se ridice și a scuturat zăpada de pe hainele ei.
– Mereu sunteți grăbită, – vocea lui era atât de blândă încât simțea că o mai auzise cândva, dar nu, nu se mai întâlniseră. L-a mulțumit și a plecat.
– Sunteți foarte obosită, Nicoleta, – îi spuse el serios, cu o grijă care părea a veni de la un apropiat.
– Vă trebuie odihnă, așa nu se poate, – repetă necunoscutul.
– Mă voi odihni în weekend. Mai mult, mâine e ziua mea de naștere, – răspunse Nicoleta.
Necunoscutul zâmbi din nou.
– La mulți ani! Doresc să vă ofer un cadou. Înainte de culcare, spuneți: “Să se schimbe viața mea în bine mâine!” și sigur că se va schimba. Doar să nu uitați!
– Nu voi uita, – zâmbi Nicoleta.
Necunoscutul plecă, iar autobuzul dorit sosi în sfârșit. Casa, ca de obicei, o aștepta într-o oarecare dezordine. Holul era un haos, chiuveta din bucătărie plină de vase murdare. Cățelușul Cezar scheuna lângă castronul său gol, privindu-și stăpâna cu reproș.
Mai întâi trebuia hrănit Cezar, apoi o plimbare cu el. Cățelușul plăpând fusese găsit de fiica ei pe stradă acum doi ani. L-a adus acasă și a convins-o pe Nicoleta să-l păstreze, promițând solemn că va avea grijă de el. S-a ținut de cuvânt… cam două săptămâni, după care grija pourlusului a picat pe umerii Nicoletei.
Cât timp trecuse? În sfârșit, terminase toate treburile casnice. Ce bine că nimeni nu s-a supărat sau nu a făcut o criză pentru cina nepregătită. Soțul era plecat într-o delegație, iar fiica ei era la bunica. Ei urmau să vină a doua zi. Soțul o avertizase din timp că nu va putea ajunge. Trebuia să pregătească masă festivă, dar pentru moment putea să se relaxeze în liniște.
Singurătatea – ce lux, nimeni nu te deranjează cu problemele lui, nu îți strică starea de spirit. Poți să te bucuri de liniștea ta, ascultând muzică sau citind o carte… dar simțea că avea nevoie doar de somn.
Era pe cale să adoarmă când și-a amintit de sfatul necunoscutului și, fără să înțeleagă de ce, a șoptit: “Să se schimbe viața mea în bine mâine.”
Dimineața devreme, suna telefonul. Surpriză totală, soțul apăruse la ușă. Lucrul cel mai uimitor, părea fericit, nu se încrunta ca de obicei.
– Bună dimineața, dragă, – îi spuse el cu blândețe.
Șoc pentru Nicoleta. De mult nu mai auzise astfel de cuvinte. Obișnuise cu lipsa de afecțiune, dar acum, cumva… Se părea că era treaz, ținând în mână o geantă mare.
– La mulți ani! Mi-a fost dor, așa că am venit. Vor termina fără mine acolo, – și totul era spus cu același ton afectuos.
Nicoleta făcu un pas înapoi, neputând să creadă. Ștefan intră, pusă geanta jos, o îmbrățișă și o sărută, murmurând cuvinte dulci.
Unde era vechicul său morocănos și nemulțumit? Nicoleta era tot mai surprinsă. Același sentiment uitat de fericire o cuprindea din nou.
Soneria telefonului.
– La mulți ani, mămico! Ești cea mai bună, cea mai iubită și frumoasă! Vom veni cu toții la prânz, iar bunica va fi și ea acolo. Avem un cadou minunat pentru tine, – striga fiica.
Apoi directorul spitalului o felicită și îi aduse vestea că putea să ia concediul de trei zile de odihnă pe care îl amânase de anul trecut. Apoi o prietenă, mătușa, un coleg de clasă, pacientele recunoscătoare…
Te obișnuiești repede cu lucrurile bune. Nicoletei i se părea că așa fusese mereu. Și abundența bunelor lucruri nu părea ciudată deloc.
Seara, după ce oaspeții plecaseră, Nicoleta a mers să se plimbe cu Cezar prin parcul vecin.
Ieri, necunoscutul a apărut complet neașteptat, – A fost o zi bună, Nicoleta? La mulți ani!
– Stai, de unde știi numele meu? Nu ne-am mai întâlnit, dacă nu mă înșel, – întrebă direct Nicoleta.
– Ne cunoaștem de 40 de ani, Nicoleta. Este greu pentru tine să înțelegi, dar încearcă. Sunt cu tine din prima zi a vieții tale. Sunt îngerul tău păzitor.
Ți-amintești, când aveai 5 ani și ai fugit după minge în stradă? Atunci nimeni nu putea înțelege cum camionul a trecut fără să te lovească. Nu aveai nicio șansă să te salvezi. Nimeni nu a văzut cum te-am purtat peste drum, dar e un secret între noi.
Și când erai cu colegii în tabăra de vară și te-ai dus să înoți pe un râu necunoscut, ți-ai luxat glezna (munca mea), și ai rămas în cămin. Acolo era un vârtej periculos iar tu ar fi trebuit să intri în el.
Ieri, cine te-a pus în nămeț? Dacă ai fi căzut cu un minut mai devreme, cu siguranță ți-ai fi rupt piciorul.
Te ajut mereu, discret și neobservat. Mereu voi fi lângă tine, așa e îndatorirea mea. Însă…
Îmi este greu cu tine.
Îți iubești soțul, fiica, mama, prietenele, pacienții, dar pe tine?
Nu te prețuiești!
Aduci prea multe poveri pe umerii tăi. Te neglijezi complet și aștepți naiv iubire de la ceilalți, dar așa ceva nu există! Dacă nu te iubești, nimeni nu te va iubi, doar vor profita de tine!
Am încălcat protocolul și m-am arătat pentru a-ți transmite acest mesaj, trebuie să te iubești! –
– Știți totul despre mine, însă îngerii ar trebui să aibă aripi, – se îndoi Nicoleta.
– Și ce oameni sunteți? Căutați mereu să găsiți greșeli. N-ai observat că am un palton larg? – deschise el paltonul, se întoarse lateral și Nicoleta văzu aripile pliate.
– Acum, adio! E timpul să plec, – îi spuse și dispăru în pâcla ninsorii ce cădea.
P.S
– O poveste, veți spune, dragi cititori.
– O poveste, vă răspund, dar o poveste cu tâlc.
Iubiți-vă și fiți fericiți! Vă doresc asta din toată inima!
