NEBUNUL DE GRIGORAȘ
Dimineața, soțul i-a telefonat Ralucăi direct la birou și i-a zis, fără prea multe explicații, că după muncă dă fuga la Stănescu să sărbătorească ziua profesiei cu băieții.
Dacă vrei, poți să vii și tu, i-a aruncat cu o voce plictisită, sigur pe el că ea are treabă cu vreo carte sau iar stă să navigheze toată seara pe calculator.
Bine, răspunse ea la fel de sec, dar la pauza de prânz a tăiat-o frumușel spre magazinul universal să-i cumpere un cadou. Raionul de parfumuri era înțesat de femei.
Raluca a zărit imediat un flacon de colonie scumpă pe cutia lucioasă, neagră, poza chipeșă a unui bărbat în sacou neglijent aruncat pe umeri, cu privirea șmecheră și jumătate de zâmbet ironic. Parcă era tăiat după chipul lui Grigoraș al ei!
Vânzătoarea a început să-i împacheteze cadoul într-o folie colorată, cu fundiță. Apare de niciunde o bătrână și oftează:
Eh, fetele, voi le luați bărbaților parfumuri, dar vor mirosi altele și la cravata lor tot altele or să se uite
Fetele au început toate să râdă, însă Raluca a oftat în sinea ei, gândindu-se că așa a fost mereu totul pentru Grigoraș, iar el pentru ceilalți. Când au fost tineri, îl iubea până la stele, iar el accepta asta cu o îngăduință amuzată. Când a dat la facultate la fără frecvență, ea îi scria lucrările până în zori. Copilăria copiilor toate grijile tot pe umerii ei.
La început, simțea cât e de recunoscător. Dar cu timpul, Grigoraș a ajuns să considere grija ca pe ceva normal. Din afară, sigur că părea o familie ideală: trai bun, casă liniștită, copii cuminți și deștepți. Dar copiii au crescut, și-au luat zborul. Raluca a rămas cu el și a priceput, cam târziu, că de fapt îi lipsește ceva esențial.
Mama ei, săraca, îi tot spunea acum 20 de ani: Vezi că băiatul ăsta e prea frumos, și știe asta, se admiră în fiecare oglindă. Bărbatul frumos e ca bujorul în grădină nu e doar al tău, toate se uită lung după el, și tu or să ai cele mai multe griji, dar drepturi, să fim serioși, cele mai puține.
Punctul unu: nevasta nemulțumită. Doi: 43 de ani deja. Trei: la vârsta asta prea nu mai contezi pentru nimeni
Raluca s-a apropiat de fereastră. Afară, soarele de primăvară ardea cu forță. Vine și 8 Martie curând, și-a spus cam fără chef. Și ce dacă? Tot singură Viața s-a cam dus Ce mi-a rămas, de fapt?
Din stradă s-a auzit un ciripit vesel, apoi un ciocănit insistent în geam. S-a uitat și a văzut pe pervaz un vrăbioi cam ciufulit, care o privea cu un ochi rotund și întrebător.
O fi vreun semn, a gândit ea. Și-atunci, de parcă i-a răspuns universul pe limba lui, ceasul din sufragerie a început să bată cu putere.
Bun. Mai am timp. Punctul unu: dacă nu mă iubește nimeni, mă iubesc eu! Și-a luat poșeta și a ieșit val-vârtej: întâi coaforul, apoi direct la shopping
Pe la șase și jumătate, oglinda rămăsese gură-cască în fața unei misterioase necunoscute: stătea elegant pe scaunul de la calculator, jucându-se cu paharul de vin. Rochiță neagră, tunsoare scurtă, breton ciufulit în trei culori, ochi adânci (că așa modelează fardul și pensula potrivită), buze nervoase, cu ruj lucios, ispititoare și obraznice.
Deci, punctul doi: viața la 40 abia începe.
A trecut prin bucătărie, s-a întors cu paharul de vin, ciocnind vesel cu reflexia din oglindă: Și punctul trei: la ce-ți trebuie, măi fată, un bărbat care nu vede ce comoară are în casă?!
E de la sine înțeles că la Stănescu a apărut pe tocuri subțiri, legănându-se misterios. Confuzie generală printre invitați: mâini bărbătești s-au grăbit să o ajute cu haina, să-i ofere un scaun sau chiar un măr. Aaa, cum ziceți? Și soțul meu e aici? Ce să vezi, nu l-am băgat în seamă
Soțul, obosit după atâtea strategii, a rămas fără replică, năucit de atâta atenție primită de soție.
Dimineața, dorind să-și recâștige teritoriul cucerit, a început cu vocea lui veche, arogantă:
Dar ce, nu mâncăm micul dejun?
Dar, să vezi minune, a gafat, ori poate era încă adormit, fiindcă alături de el nu mai era acea nevastă servește și du-te, ci una cu totul nouă
Pe pernă sforăia ușor o femeie mofturoasă, dar zâmbitoare, cu o adiere de încredere în sine cât să dărâme trei bărbați.
Fără să întoarcă bretonul cel colorat, a ciripit mofturoasă:
Ei, dar tu ai pregătit deja micul dejun, scumpule?
Și, întinzându-se leneș, aproape să adormă la loc, a mai gândit în sinea ei: Așa e, dragule. Dacă nu-ți convine, treci iar la punctul treiPoate că nebunul de Grigoraș nici măcar nu va pricepe vreodată ce fel de comoară a avut alături. Poate că se va trezi cândva, într-o duminică liniștită, privind cum Raluca râde la telefon cu cineva sau dansează singură prin casă, fără să-i mai ceară aprobarea.
Sau poate nu. Dar din ziua aceea, o frumusețe stranie a început să-i lumineze pașii Ralucăi. A strâns paharul gol de pe noptieră, și-a întins brațele deasupra capului, a lăsat briza dimineții să-i mângâie fața și-a șoptit pentru ea însăși:
Bună dimineața, viață!
Iar vrăbioiul de la fereastră, veșnicul martor al celor ce înfloresc târziu, a ciocănit vesel în geam de parcă ar fi încheiat un pact secret, numai între ei doi:
De azi înainte, primăvara începe când vrea Raluca.
