Într-o vară, am fost la o clinică de detoxifiere lângă Piatra Neamț, să-mi curăț organismul de toxine. Într-una dintre zile, am ieșit să mă bronzez, și lângă mine, pe un șezlong, stătea o fată cu trăsături de manechin, absolut superbă.
Ne-am cunoscut și am stat la povești, am vorbit despre motivele pentru care fiecare dintre noi ajunsese la clinica de post.
Eu trebuie să dau jos 400 de grame, mi-a zis ea. Am râs, crezând că glumește. Dar nu.
De un an trăiesc așa, grasă, spunea ea cu o tristețe imensă. Prietenul meu mi-a spus c-o să mă lase dacă nu slăbesc Uite, vezi? a strâns pielea de pe burtă între degete, rușinată. Mi-e jenă și să mă așez
Mult timp după aceea am rămas marcată. Am început să îi spun, în mintea mea, Liza-400-de-grame.
Se pare că, după logica soțului ei, fete ca mine ar trebui aruncate de pe stânci, fiindcă doar slăbănoagele pot trăi în Sparta lor perfectă și pentru cei cu trupușor, nu-i loc.
Zilele trecute am ajuns într-o gașcă mare, necunoscută, cu un motiv de sărbătoare la un restaurant din Chișinău.
O doamnă foarte îngrijită stătea pe fotoliu, picior peste picior, în dresuri fine ce străluceau discret. Pantoful îi atârna grațios de degetele piciorului, bea apă dintr-un pahar de vin, atrăgea privirile bărbaților.
După un timp, a apărut soțul. S-a apropiat de masă, a strâns mâinile tuturor bărbaților, iar pe ea a muștruluit-o printre dinți, răutăcios: Acoperă-ți picioarele! Ți-ai etalat pulpele!…
A tresărit, s-a îndreptat jenată, a roșit, i-a cerut chelnerului un pled, deși stătea lângă șemineu, s-a învelit și restul serii a stat ghemuită ca o vrăbiuță speriată.
La un moment dat, m-a apucat curiozitatea și am început să citesc biografia clasicilor noștri, poeți și scriitori, să descopăr secretul succesului lor. Am renunțat rapid e aproape imposibil să împaci omul cu slăbiciunile lui pământești cu opera sa genială.
Am abandonat ideea după ce am citit biografia lui Ion Creangă. Am iubit Amintiri din copilărie, dar unele detalii din viața lui nu le-am putut accepta.
Creangă avea ciudățenii Când după cel de-al cincilea copil (Măriuca), soția lui, Ana, a fost doborâtă de boală și medicii i-au interzis să mai facă copii, el i-a zis: Dar la ce-mi mai folosește atunci?
Ana a născut 13 copii
Deschid Instagramul. Peste tot papuși Barbie stilate, cu viață de fitness, salon, împachetări și SPA.
Generează chipul și trupul perfect, industria frumuseții le ajută frenetic.
E o muncă grea și scumpă să fii așa. Respect munca oricui, dar mă tem că la noi s-au încurcat din nou borcanele. Fetele vor să fie frumoase, ca să fie iubite.
Să le observe și să le aleagă băieții.
Li s-a spus: frumusețea asta înseamnă slabă, sprâncene subțiri, buze pompoase, fund de piersică și au pornit, cu capul plecat, să se muleze pe tipare.
Iar băieții nici nu mai știu din ce păpuși trase la xerox să aleagă
Cândva, cu soțul, mergeam la piața de grădinărit din Timișoara; el căuta ceva pentru curte, eu mă plimbam aiurea printre tarabe.
Am ajuns la un stand cu figurine de grădină: felinare, flori, morițe, stropitori, iepurași, vulpițe. Lângă niște pitici uriași, cu căciuli roșii de păreau bureți muscari, discutau doi bărbați care alegeau cel mai frumos pitic.
Unul îi verifica, îi ridica, se învârtea, iar celălalt a început să râdă: Hai, frate, hotărăște-te odată și ieri la domnișoare te uitai cu aceeași față.
GENIAL.
Fetelor, dragelor, Liza-400-de-grame, Sanda-Cu-Picioarele la vedere, Ana cu 13 copii Cum să nu vă iubiți, cum să nu vă respectați, să nu vă prețuiți?
Cum de ați ajuns să credeți că ce vă oferă cineva e dragoste, dacă sunteți tratate ca marfă cu defect?
Cine v-a băgat în cap că fericirea depinde de perfecțiunea chipului ori corpului?
Am o sută de dovezi că iubirea nu ține cont de ambalaj.
O prietenă de-a mea și-a găsit soțul în spital, la nefrologie, l-a cucerit în halat, palidă tablou, cu punga de urină cocoțată sub cămașa de noapte.
O știți pe Frida Kahlo? Ați văzut-o? Dar sprâncenele? Ei bine, a avut cei mai extraordinari bărbați pe lângă ea.
Cu mulți ani în urmă, mi-au scos un molar în Republica Moldova, au rupt gingia, am avut complicații, 40 de grade febră, fața umflată.
Stăteam acasă, scuipam sânge, două luni eram umbră, iar soțul mă hrănea cu iaurt, că nu puteam înghiți altceva.
La un moment dat, mă uit în oglindă, Of, Doamne…, și încep să plâng de necaz. Cu mustăți de lapte și ochii roșii.
El zâmbește și-mi șoptește: Ești cea mai frumoasă femeie din lume, auzi? Cea mai frumoasă, și acum! Vrei să te măriți cu mine? Acum? Vrei?
După ce m-am făcut bine, a urmat un restaurant cochet la Iași, inel, un genunchi pus jos, aplauze de la invitați și chelneri, baloane, flori și acel da! cu lacrimi de emoție.
Totuși, cu emoție-mi amintesc de prima cerere. Aia sinceră. Atunci l-am crezut. Pentru că frumusețea nu e la exterior și dragostea nu e despre perfecțiune.
Imperfecțiunile noastre ne fac vii, unici. Pentru ele suntem iubiți, pentru că ele ne fac noi!
De fapt, perfecțiunea nici nu există. Sau există, dar fiecare o are pe a lui.
Acum mi-am pus aparat dentar. Dinții mei sunt chiar strâmbi, e obiectiv.
Soțul m-a susținut: Ador zâmbetul tău, nu văd rostul să te chinui cu aparate. Fă-o dacă tu vrei, nu pentru mine. Dacă aș alege eu, aș lăsa totul neschimbat.
După ce am născut primul băiat, am avut 118 kg. Soțul m-a copleșit cu complimente, nu mai aveam niciun motiv să slăbesc. Am făcut-o doar când am vrut eu.
Răsfoiam poze cu băiețelul meu mic, dolofană pe canapea, și-l întreb:
De ce nu mi-ai spus să slăbesc, eram grasă
Erai o plăcintă numai bună, slăbești când vrei tu. Pe mine mă mulțumește tot.
Cu vreo cinci ani în urmă, peste vară, am făcut o erupție de psoriazis. Punctele roșii ajunseseră peste tot pe corp. Am plecat totuși pe litoralul românesc, dar refuzam să mă dezbrac pe plajă. Soțul m-a întrebat: Ce ai?, și mi-am dat seama că el chiar nu pricepea ce nu e în regulă. Pentru el eram frumoasă, psoriazisul nici nu-l vedea, doar pe mine.
Nu-l laud pe soțul meu, ci felul corect de a te raporta la celălalt. Dacă bărbatul tău îți cere să atingi standarde, nu e dragoste, ci dominare.
Ești o floare de măr! Dacă el vede doar găurile de la viermi, el nu vrea floarea, ci putere.
Poți merge cu el de frică să-l pierzi. Dar gândește-te, ce pierzi, de fapt? Un tiran căruia îi ești pitic de grădină cu căciulă de burete roșu?
Fiecare bărbat vrea să aibă ultimul cuvânt. Dar autoritatea lui ar trebui să fie bazată nu pe teamă, ci pe admirația și respectul tău.
Supunerea nu trebuie să fie necondiționată, ci o alegere. Să mergi după cineva pentru că el e puternic, sigur pe sine, de încredere și tandru. Îți ia mâna și merge cu tine în lume, iar tu te lași condusă pentru că ai ales omul potrivit.
Iar bărbăția aceea trebuie încă cucerităAdevărul e că în toată povestea asta a frumuseții și-a iubirii, secretul nu stă nici în oglinda din hol, nici în cifra de pe cântar, nici în mărimea rochiei. Secretul e într-un om care te vede, cu tot cu urme, cu slăbiciuni, cu kilograme ce vin și pleacă, și-ți spune: Tu, așa cum ești, ești ACASĂ pentru mine. Iar dacă azi, mâine, peste 30 de ani, te întorci spre acel om, și el încă zâmbește când te vede aia, dragă Liza-400-de-grame, Sanda-cu-picioarele la vedere, Ana-cu-13-copii sau plăcinta de pe canapea, e dragoste. Fără să trebuiască să demonstrezi nimic, nimănui.
Oglinda poate să-ți arate oricând o perfecțiune după standardele modei de azi sau de mâine, dar numai dragostea adevărată va ști întotdeauna să vadă ce e frumos în tine ceea ce nici tu nu vezi câteodată. Iar atunci când te va iubi cineva ca să te schimbe, nu e iubire. E doar dorința cuiva de a-și decora grădina cu un pitic corect, după gustul lui.
Și știi ce-i cel mai frumos? Că nimeni, niciodată, nu poate dicta pentru totdeauna cum trebuie să fii. În fiecare poveste din lume există cineva care te privește cu ochii limpezi și, văzând toate imperfecțiunile tale, spune: Aici e frumosul pe care îl caut! Caută acel om, sau, mai bine, caută acea privire și, până atunci, fii tu aceea care privește cu îngăduință și iubire spre tine însăți.
Pentru că doar așa vei ști, fără nicio îndoială: ești de-ajuns. Și uneori, chiar și o plăcintă imperfectă, servită cu un zâmbet sincer, poate să fie cel mai dulce lucru din lume.
