Toate mijloacele sunt bune
Rudele s-au adunat în formulă completă. Motivul, ca de obicei, era material, dar îl ascundeau sub un prânz de familie. Lenuța, fiica bunei Tasia și mama Ilincăi cu Doru, răscolea niște batiste vechi în care bunica obișnuia să-și înfășoare leul Bunica, săraca, de mult nu mai știa pe ce lume trăiește, nu mai ține minte pe nimeni, dar Lenuța, că așa se obișnuise, tot îi strângea pensia lunară în aceleași batiste.
Uite, iar s-au pierdut! se văieta ea către familie. Zece mii de lei, nu mai puțin! N-am cum să greșesc! Chiar eu am numărat! Unde se evaporă? Mamă, tu-ți amintești cât era acolo?
Buna Tasia s-a întors dar nu spre fiică, ci spre fotografia moșului ei, Petrică, care trona pe bufet.
Of, Petrică Ce frumusețe și s-a uitat la nepoata Ioana. Și tu, draga bunei, nu te atinge de bomboanele mele, sunt pentru oaspeți Da unde-i Dorin? Pe la școală?
Lenuța a împachetat bătrânește bancnotele de o mie. Mama, firește, nu-și mai amintește nimic. Dar Lenuța era convinsă cineva le fură. Chiar dacă pare nebunie, că nimeni străin nu are cum să calce pragul. Dar sigur, sigur cineva le sustrage! Și de la cine? De la o biată bătrână
A aterizat Dorin, cel pomenit adineauri de bunică.
Ce faceți aici, ați dat de doliu și nu știau? întrebă el dezbrăcând geaca.
Lenuța, mama lui, cu ochii umezi:
Dorinele, necaz mare! Iar au dispărut banii! Eu pun de luni bune pensia bunei în dulapul ăsta Cineva îi ia!
Dorin s-a uitat ironic la cei prezenți. Mama avea încredere în toți, el – absolut în nimeni.
Bani, zici? S-au evaporat? Eh, eu știu unde se duc!
A făcut o tură până-n hol și a revenit cu geanta dungată a Ilincăi. Ilinca nici n-a apucat să clipească, că Dorin îi desfăcu fermoarul și, ignorând protestele mamei, a vărsat tot conținutul pe muşamaua mesii.
Au curs: un ruj, chei, o oglindă și bancnote.
Multe bancnote.
Mărunțis, dar ușor de recunoscut. Cinci mii de lei, bucăți de 500.
Io vedeți? strigă Dorin, ridicând un șef de 500, Când mi-a picat geanta ei pe jos, am strâns-o dar din ea au căzut banii! Și ce bancnote cunoscute!
Mătușa Geta, care devora o salată fără să clipească, acum s-a înecat violent.
Pe fiecare bancnotă, dacă te uitai atent, se vedea dunga aproape invizibilă de pix o linie bleu.
Și vă mai amintiți? continuă Dorin, Când, acum o lună, mama număra banii, și Ionică a tras cu pixul peste un teanc să nu îi piardă? Ăștia-s. Bancnotele din pensia bunei.
Toate privirile s-au înfipt în Ilinca.
Ilinca, până atunci impasibilă ca o statuie, a tresărit.
Dorine, ce faci?
Eu? a pufnit el, N-am făcut nimic! Am zis doar că, dacă tot a căzut geanta pe hol, din ea au sărit banii. Foarte cunoscuți!
Ilinca a priceput că nu e momentul să-l atace pe Dorin, ci să-și găsească cuvintele.
Nu eu! izbucni Ilinca și a zgâlțâit masa.
Chiar și buna s-a răsucit după larmă.
Cine face gălăgie? a întrebat bunica Tasia. Unde-s papucii mei?
Oamenii aveau ochii cât cepele.
Ilinca, fata mamei, s-a ridicat Lenuța, Cum ai putut? Dar pentru ce? Ai serviciu, eu te ajut Cum să furi de la buna?
Mamă, nu sunt eu! Jur pe ce vrei tu, nu am luat nimic!
Dar cine? țipă ascuțit Dorin. Tu ești mereu aici, mare grijulie. Altă cale la ascunzătoare nu are nimeni. Mama n-ar face-o în veci. Rămâi doar tu.
Ilinca a dat să se retragă, de parcă urmau s-o linșeze.
Jur, n-am pus mâna pe nimic!
În ochii mamei nu mai era nicio speranță.
Minti, a șoptit, Cum ai putut
O iubesc pe bunica! a început să plângă Ilinca, Veneam aici să-i fiu de ajutor! Nu am luat nimic!
Dar logica rece nu era de partea ei. Banii erau din geanta ei. Nu aveau alt suspect.
Gata. Eu zic că e clar, concluzionă Dorin. Păcat, Ilinca. Mari păcate Puteai să ne ceri, găseam noi de undeva. Dar să furi de la o babă neajutorată? Nici dracul nu s-ar fi gândit.
Au dat-o afară în acea seară, iar viața Ilincăi s-a răsturnat cu fundul în sus. Niciunul n-o credea, nimeni n-o asculta. Mama, cu inima făcută praf, îi tot ruga pe ceilalți să nu fie așa duri, dar mătușa Geta, la telefon, răsuna:
Nu o mai aduce, Lenuțo, la noi! Îți dai seama ce rușine? Bunica nu mai știe nimic, dar dacă ar știi în ce s-a transformat Ilinca
Lenuța s-a conformat. Vorbeau tot mai puțin. Ilinca, când suna, primea doar monosilabice: ocupată, mai târziu, nu pot.
A încercat să lupte. Suna rudele de pe numere diferite, dar cum își dădeau seama că e ea, închideau în nas. A început propria investigație, dar nu a ajuns departe nu o lăsa nimeni să intre la bunică.
A reușit să scoată la o întâlnire doar pe mama.
Mamă, te rog, aproape a îngenuncheat Ilinca, Știu că sună a scuză, dar jur nu am luat eu! De ce nu mă crezi?
Mama, vizibil afectată, era prizonieră între rude și sufletul ei.
Ilinca și mie-mi e greu. Dar banii erau la tine! Și gata. Dacă ți-ar fi văzut numai eu poate treceam peste. Dar ceilalți nu uită Și nici eu nu pot. Bunica a făcut atât pentru tine
Dar nu-s vinovată! Poate-au căzut de înainte? Poate din altă geantă? Ori altcineva
Ajunge! a tăiat-o mama, Ești fata mea, aș vrea să te cred dar faptele, faptele spun că ai furat!
Și cu sentința-n brațe, Lenuța a plecat, lăsând-o pe Ilinca înfrigurat afară.
Nici să-și ia rămas bun de la bunica n-a mai avut voie
Așteptând să se liniștească nebunia și să se risipească rudele, Ilinca s-a dus la apartamentul bunei, convinsă că măcar pe mama o va găsi acolo. Poate, poate, reușea să-i rupă inima de mamă din legăturile rușinii.
A deschis însă Dorin.
Era înalt, fix cât s-o oblige să ridice privirea. Poate era mai bine așa.
Dorine, l-a rugat, Hai să vorbim. Ultima oară.
Of, Ilinca. Speri să-ți speli onoarea? E imposibil, i-a spus fratele, Mai bine recunoaște și poate te iartă.
Dar Ilinca nu era omul care să cedeze pentru ce nu făcuse.
Nu. Vreau adevărul. Poate atunci ai greșit? Poate-au căzut din altă geantă? Din buzunar? Încearcă să-ți amintești
În ochii lui Dorin a apărut o licărire rece.
Să fi greșit? Chiar ești naivă, Ilinca? s-a aplecat spre ea, Sigur că știu că n-ai furat nimic. Eu ți-am băgat banii în geantă.
În clipa aia, lumea i s-a dus de-a dura.
Cum? abia a scos.
Așa.
Dar de ce? nu-i venea să creadă. De ce ai făcut asta?
Să scap de concurență.
În lupta pentru moștenire, surioară, toate mijloacele-s bune. Bunica oricum nu mai avea mult. Și apartamentul, era deja scris mamei, să nu fie probleme la notar. Numai că mama e sentimentală. Voia să-ți lase ție apartamentul.
Nu mai pricepea nimic.
Dar de ce?
Pentru că, dragă Ilinca, a continuat el unsuros, tu veneai seară de seară la bunică. O hrăneai, făceai ordine, citeai cărți, chiar dacă ea nici nu mai înțelegea. Nepoata model. Mama observa și se topea. Ți-l voia ție! Dar mie, nu-mi trebuia? Eu nu-s nepot? Așa că am concurat
Nu făceam asta pentru apartament! a țipat Ilinca, mai zdrobită ca niciodată, O iubeam pe bunica!
El a pufnit râzând.
Lasă, Ilinca, toți suntem oameni. Ai vrut să joci rolul de mielușică, grijulie, să rămână totul pe mâna ta. Ei, uite, te-am bătut la propriul joc. Scor: 1-1!
Văzând că nu răspunde, a concluzionat el:
Acum, ești vânzătoare. Mama nu se va supăra pe mine eu sunt copilul bun. Tu ai rămas oaia neagră. Iar apartamentul, logic, tot mie. Tu nici nu mai poți intra fără scandal.
Ce mișelește, a mormăit ea.
Eh, fiecare cu ale lui. Pa, surioară. Moștenirea acceptată.
A deschis ușa largă.
Ilinca a rămas nemișcată. Nu i-ar fi prins rău un apartament. Să stai cu chirie costă o mică avere, de cumpărat nici nu-și imagina. Dar, pe bune, a iubit-o pe buna Tasia. Își amintea când, și cu mintea-n nori, bunica o mângâiase pe obraz: Mulțumesc că ai venit, draga mea. Ești exact ca băiatul meu, Petrică.
Iar acum, ca să-și spele numele, ar fi trebuit s-o dovedească pe Dorin mincinos. Dar cum?
N-a avut cum.
Ieșind, a tras ușa după ea. Știa că în doi, trei ani, lumea va uita cine a fost Ilinca cu adevărat. Dar nu vor uita un lucru: că Ilinca a furat de la biata bunicuță pe moarte.
Dorin deja câștigase. Și trăgea, probabil, un rachiu de fericire.
