Dis-de-dimineață, o tânără de 18 ani din Chișinău a născut o fetiță. Imediat după aceea, a scris o cerere oficială, a chemat un taxi și a părăsit maternitatea fără să privească în urmă. Nu bănuia nicio secundă ce surpriză neașteptată o să o aștepte micuța rămasă acolo…
Noi, eu și soțul meu, Mihai, am ajuns la maternitatea Gheorghe Paladi spre seară, cu emoții ce ne sfâșiau sufletul. Inimile noastre erau pline de bucurie și speranță urma să ne vedem a patra copilă. Familia noastră era deja numeroasă și gălăgioasă, dar mereu am simțit că mai avem loc sub același acoperiș.
Trebuie să spun, la a doua și a treia sarcină, am avut băieți gemeni, ceea ce ne-a luat complet prin surprindere, căci nimeni în neamul nostru nu avusese așa ceva vreodată. La următoarea sarcină, Mihai obișnuia să glumească: Oare dacă iar vin gemeni? Și eu râdeam, deși în suflet mă întrebam dacă viața ne mai rezervă vreo surpriză.
Părinții noștri din Bălți erau uimiți de veste și ne-au ajutat enorm în primele zile. La a doua ecografie ni s-a confirmat totuși: nu așteptăm gemeni de data aceasta.
Și, într-adevăr, s-a născut al patrulea nostru mic ninja un singur copilaș. Toate grijile s-au topit pe loc. Ne-am mutat într-o rezervă privată, deja plătită de soțul meu cu 1800 lei moldovenești, ca să fim liniștiți.
Câteva ore mai târziu, asistenta mi-a adus bebelușul la alăptat. Atunci, ușa s-a deschis brusc, și în prag a apărut șeful de secție, Valeriu Andronic, cu fața îngrijorată.
Avem o problemă… zise el, privind fix spre noi.
În aceeași dimineață, tânăra de 18 ani, o fată cu chip palid pe nume Domnica, născuse o fetiță. A scris o cerere de abandon, apoi s-a urcat într-un taxi și a plecat. Era slăbită, abia se ținea pe picioare, dar a insistat să părăsească spitalul fără nici o clipă de ezitare.
Fetița era sănătoasă și frumoasă ca o icoană. Am simțit în inimă un fior ciudat: Ai visat mereu la gemeni… Dar dacă ai lua această copiliță sub aripa ta?
Putem trece în acte că ai născut-o tu… a spus încet șefa secției, doamna Mariana Sturza. Dar niciodată n-aș putea lăsa un copil să ajungă într-un centru de plasament. Ce viață poate fi pentru un suflet de copil nevinovat? Asta mi-ar zdrobi inima… Dar, firește, nu e legal.
Procedura oficială pentru adopție se poate începe imediat, dar s-ar putea tărăgăna luni bune și nimeni nu poate garanta succesul. Până atunci, fetița ar rămâne într-o instituție.
Mi se frângea sufletul. O cunoșteam bine pe asistentă, pe Larisa Popovici o femeie caldă, săritoare, cu care mă înțelegeam foarte bine și în afara spitalului. Poate de aceea a avut curajul să-mi propună o astfel de soluție delicată.
Domnica a ales să plece din maternitate fără să privească în urmă.
Fetița ei a venit pe lume perfect sănătoasă, dar era nevoie de dragoste și grijă.
Adopția durează luni întregi și nu există nicio siguranță.
Asistenta șefă a încercat să vină în ajutor, din omenie și compasiune.
Acest moment tensionat, din inima unei maternități de la Chișinău, e dovada clară cât de imprevizibil și sensibil e destinul omului, mai ales când e vorba de începutul unei noi vieți.
În final, nașterea unui copil rămâne mereu un eveniment plin de speranțe și temeri. Drumurile vieții sunt adesea încâlcite și dificile, cerând de la noi și mai multă umanitate, compasiune și sprijin. Povestea aceasta te face să te gândești cât de importantă e omenia tocmai atunci când ți-e cel mai greu.
