Ana Petrovă se trezi în dimineaţa de sâmbătă cu senzaţia că se afişează un sărbătorit de neuitat. Şaizeci de ani un număr rotund, demn de o festivitate. Ea planificase de mult acea zi, întocmise liste cu invitaţi, îşi imagina rochia. În oglindă se arătă faţa mulţumită a unei femei care ştia să facă totul după propriul său plan.
Mamă, la mulţi ani! îl auzi pe Andrei, primul care apăru în bucătărie cu o cutiuţă mică în mână. De la mine şi de la Otilia.
Otilia clinti din cap, stând lângă aragaz cu o ceaşcă de cafea. Întotdeauna se păstra tăcută dimineaţa, mai ales când vorbea despre sărbătorile mamei sale.
Mulţumesc, Andriule! Ana Petrovă primise darul cu o bucurie de scenă. V-aţi luat deja micul dejun?
Da, mamă, totul e în regulă răspunse Andrei, aruncând o privire spre soţia lui.
Otilia aşeză ceaşa în chiuvetă, gândinduse la ce o aştepta. În ultimele zile, mama fusese de o stare ridicată, ce, spre surprinderea tuturor, amplifica şi mai mult dorinţa ei de a da ordine. Parcă credea că o sărbătoare înflăcărată îi dă dreptul să se impună peste toţi, mai mult decât în mod normal.
Otilia, dragă îi spuse Ana Petrovă cu acea intonaţie specială, care mereu semnala o cerereordin am o mică sarcină pentru tine.
Otilia se întoarse, încercând să-şi păstreze o expresie neutră. În cei trei ani de convieţuire în acelaşi apartament învăţa să citească tonurile mamei ca pe o carte deschisă.
Iată meniul, găteşte tot până la ora cinci. Nu aştept să stau în propria sărbătoare în bucătărie întinse Ana Petrovă o foaie dublă, scrisă cu un scris impecabil.
Otilia luă hârtia, citind linia cu linie, şi simţi cum totul se strânge în interior. Douăsprezece feluri. Douăsprezece! De la platouri simple la salate complicate şi aperitive calde.
Ana Petrovă începu ea cu grijă dar nu e pentru o zi întreagă de muncă
Desigur! chicoti şa-şăma, de parcă Otilia spusese ceva evident. Ce altceva să fac în aşa mare sărbătoare? Bineînţeles, să gătesc pentru sărbătorită! Ştii că vor veni multe prietene, vecini Nu poţi să apari cu faţa murdară.
Andrei schimba privirea de la mamă la soţia lui, simţind tensiunea crescând.
Mamă, poate comandăm ceva gata? sugeră el, nesigur.
Ce spui! exclamă Ana Petrovă, furioasă. Să hrănesc oaspeţii cu mâncare cumpărată? Ce vor crede de mine! Nu, totul trebuie să fie de casă, făcut cu suflet.
Otilia strânse pumnii. Cu suflet. Desigur, cu sufletul altei persoane cu al ei, care trebuia să petreacă toată ziua în bucătărie.
Bine spuse ea scurt şi se îndreptă spre uşă.
Otilia! strigă Andrei. Stai!
Se opri în hol, respirând greu. Andrei se apropie, coborând privirea ruşinat.
Ascultă, aş vrea să te ajut, promt, dar ştii că în bucătărie doar încurc lucrurile Nu îmi cresc braţele de nicăieri.
Desigur zâmbi Otilia forţat. Şi faptul că mama ta mă tratează ca pe o servitoare, e normal?
Hai să nu exagerezi Andrei încuviinţă. Gândeştete, să găteşti pentru mama la sărbătoarea ei nu e greu. Ea ne dă adăpost, nu ne cere niciun ban pentru utilităţi
Otilia îl privea lung, gândinduse la toate reproşurile mamei despre casă, la criticile la gătiţi, la felul în care Ana Petrovă, la fiecare ocazie, îi amintea că a acceptat în familie o fetiţă din sat. Ar fi putut să-i explice, dar ce rost? Andrei tot nu ar înţelege. Pentru el, mama va rămâne mereu sfântă, iar pretenţiile ei capricii ale unei soţii răsfăţate.
În regulă spuse Otilia şi se duse în bucătărie.
Următoarele ore trecură în ritm frenetic. Otilia feluia, fierbea, prăjea, amesteca. Mâinile lucrau automat, iar în minte se învârteau gânduri, una mai insistentă decât alta. Şi, brusc, în timp ce stătea lângă aragaz, i se aprindea o idee. Era atât de simplă și totuși fină, încât Otilia zâmbi fără să ştie de ce.
Scoase din dulap o cutiuţă mică, cumpărată de o lună în urmă de la farmacie pentru uz personal, dar niciodată folosită. Un laxativ cu acţiune blândă, cu indicaţia că efectul apare la o oră după administrare.
Otilia revizui lista felurilor. Salate, aperitive elaborate în toate se putea adăuga discret câteva picături. Dar carnea cu cartofi, fierbinte, o va lăsa neatinsă. Şi pe noi, cu soţul, trebuie să gătim ceva.
Până la ora cinci masa se umplea de farfurii. Ana Petrovă, îmbrăcată în rochie nouă și împodobită cu bijuterii, privea bucătăria ca un comandant pe câmpul de luptă.
Nu e rău aprobă, clătinând din cap. Dar salata capitală ar fi putut fi și mai sărată.
Otilia tăcu, așezând farfuriile. În interiorul ei cânta o anticipaţie.
Invitaţii sosiră exact la ora cinci. Ana Petrovă îi întâmpină cu braţele deschise, primea cadouri şi complimente. Prietenele ei doamne de aceeaşi vârstă, tot aşezate în straie de sărbătoare admirau aranjamentul mesei.
Ana, n-ai cum să nu te simţi mândră! exclama Valentina, vecina de la al treilea etaj. Ce frumoasă!
Uraţivă, spuse sărbătorita modestă, noi cu Otilia am muncit mult. Eu am făcut cea mai mare parte, și ea ma ajutat.
Otilia, în timp ce așeza farfuriile, aproape că izbucni din râs. Ajuta. Desigur.
Andrei, șoptă soţului, nu mânca salatele încă. Așteaptă felul fierbinte.
De ce? întrebă el surprins.
Doar așteaptă, bine? răspunse ea.
El ridică din umeri, dar ascultă. Otilia se așeză în lateral, observând cum oaspeţii se îngrămădeau la aperitive. Ana Petrovă povestea cum a pus la punct meniul, cum a ales ingredientele, cum a încercat să mulţumească toate gusturile.
Acestă salată se lăuda, indicând capitala e semnătura mea. Rețeta vine de la bunica mea.
Divin! adăugă Tamara. Ai mâini de aur, Ana!
Trecutunoră, Otilia se uită la ceas, numărând minutele. Şi, în sfârşit, începu.
Valentina, prima, se trăgă spre burtă.
Of, gemi, ceva nu mă face bine
Şi mie! spuse vecina de lângă ea. Ana, eşti sigură că toate produsele erau proaspete?
Ana Petrovă păli.
Desigur! Le-am cumpărat ieri!
Dar şi ea se prăvă în rău. Se scuză în grabă şi fu spre baie. O coadă de invitaţi se alătură.
Otilia șoptit Andrei ce se întâmplă?
Nu ştiu răspunse neclintită. Probabil ceva nu a fost bine mâncat. Ferice că nu am atins salatele.
În apartament se declanșă o agitație. Oaspeţii intrau pe rând în baie, apoi ieşeşteau grăbiţi, scuzânduse şi plângânduse de stare. Ana Petrovă se zbătea între oaspeţi şi toaletă, încercând să repare scena, dar era prea târziu.
Până la ora şaptea se rămâneau doar ei trei. Ana Petrovă, palidă, stătea pe canapea, pierdută.
Odihniţivă, spuse Otilia cu milă. Noi vom strica totul.
Ce ai pus în mâncare? întrebă cu furie şăgaţa, când se liniști puţin.
Otilia tăia calm carne cu piure de cartofi.
Laxativ. Dar doar în salate şi aperitive. Felul fierbinte lam lăsat neatins, așa că puteţi mânca fără griji.
Ana Petrovă voia să răspundă, dar ia venit iar o grea, şi fu în grabă spre baie.
Otilia! strigă Andrei, cu un ton mustrător. De ce a făcutaţi așa?
Ce altă cale? răspunse ea, întorcânduse spre el. Nu poţi săţi imaginezi cum se poartă mama mea cu mine când nu eşti acasă. Îţi povestesc doar jumătate din cazuri, ştiind că tot o săo aperi. Mama se străduieşte, mama ajută, mama ne adăposteşte. Că nute interesează cum te tratează ca pe o servitoare.
Andrei tăcu, mestecând încet carnea.
Poate e prea dur, continuă Otilia, dar sunt sătulă. Sătulă de a fi nevăzută în această casă, de a fi folosită şi apoi criticată pentru nesupunere. Astăzi a primit o lecţie. Poate că va gândi de două ori înainte să dea totul pe umerii mei şi să-şi ia laudele.
Dar totuşi e prea mult începu Andrei.
Prea mult ce? Nimeni nu a rămas rănit. Doar câteva ore în baie. Lecţia va rămâne în minte mult timp.
Şi a rămas. După această zi de naştere nefericită, Ana Petrovă îşi schimbă tonul cu noua soacră. Era încă puţin rece, dar colţurile ascuţiţi se neteziră. Nu mai ieșea la iveală ordinele cu aroganţă, nici nu mai arunca toate treburile pe Otilia.
La şase luni, Andrei, surprinzător, anunță că se mută în apartament propriu.
Am strâns bani pentru avansul iniţial spuse el la cină. Cred că e timpul să trăim pe cont propriu.
Mama îl privea cu surprindere. Nu se aştepta la o astfel de decizie. Dar Ana Petrovă doar încuviinţă cu un din cap.
Probabil că, întradevăr, e momentul răspunse. Tinerilor lise cere cuibul lor.
În ziua mutării, când încărcau ultimele cutii, Ana Petrovă se apropie de Otilia.
Ştii, şoptă încet, poate că nu am fost foarte corectă cu tine
Otilia se opri, ţinând o cutie de veselă.
Poate, răspunse. Dar nu mai contează. Important e că am găsit un limbaj comun.
Da, încuviință Ana. Şi totuşi acea zi de naştere a fost foarte dramatică.
Se priviră şi amândouă izbucniră în râs, pentru prima dată din ani, sincer şi fără reţineri.
În noul lor cămin, Otilia aminteşte adesea acea zi, nu cu părere de rău, ci cu un fel de satisfacţie. Uneori, pentru a găsi limbajul potrivit cu oamenii, trebuie să vorbeşti în limba pe care ei o înţeleg. Iar Ana Petrovă, pe deasupra, înţelegea doar limbajul forţei.
Cel mai important e că lecţia a servit nu doar şăragăului, ci şi lui Andrei. El a văzut în sfârşit că soţia lui nu se plânge doar din neascultare, ci suferă de nedreptate. Chiar dacă încă crede că metodele ei sunt prea radicale, nu mai ignoră niciodată plângerile ei despre comportamentul mamei.
Ana Petrovă, din când în când, îşi face apariţii la noul apartament, cu un prăjitură, întrebânduse de ce e şi oferind ajutor. Niciodată nu mai încearcă să comande cu nepoata.
Ştii, spuse Otilia lui Andrei în bucătăria lor, că încep săi iubesc puţin pe mamateea. Când nu mai e general.
Eu cred că ai înnebunit puţin, zâmbi el.
Poate, admiso, dar rezultatul a meritat. Uneori, cele mai radicale metode se dovedesc a fi cele mai eficiente.
Şi avea dreptate. În familie, în sfârşit, domnicea pacea, bazată pe respect reciproc şi înţelegerea limitelor. Şi nu-i oare aceasta esenţa relaţiilor dintre oameni?
