M-am trezit în acea sâmbătă dimineață cu un fior de sărbătoare în suflet. Șaizeci de ani o cifră rotundă, demnă de o mare festivitate. Mama, Ana Petrea, planificase de mult această zi, întocmise liste de invitați și își gândise fiecare ținută. În oglindă îi apărea chipul mulțumit al unei femei obișnuite cu faptul că totul curge după planul ei.
La mulți ani, mamă! a fost primul glas care a răsunat în bucătărie, venind de la Andrei, cu o mică cutie în mână. Este de la mine și de la Ilinca.
Ilinca a încuviințat în tăcere, sprijininduse de aragaz, cupa de cafea în mână. De dimineață nu vorbește mult, mai ales când vorbim de sărbătorile mamei sale.
Mulțumesc, Andriule! a primit Ana Petrea darul cu o bucurie de afiș. Aţi luat deja micul dejun?
Da, mamă, totul e în regulă, a răspuns Andrei, aruncând o privire spre soție.
Ilinca a pus ceașca în chiuvetă, gândinduse la ce o așteaptă. În ultimele zile mama era într-o stare de răsfăț extremă, iar acest lucru, ciudat cumva, îi amplifica autoritatea. Parcă credea că atmosfera de sărbătoare îi dă dreptul să dea ordine cu și mai multă îmbujorare decât de obicei.
Ilinca, draga mea, a adresat Ana Petrea cu acea intonație specială, care tot timpul ascunde un ordin, am o mică sarcină pentru tine.
Ilinca sa întors, încercând să păstreze un chip neutru. După trei ani de conviețuire în același apartament, a învățat să citească tonul mamei ca pe o carte deschisă.
Ia meniul și pregătește tot până la ora cinci, nu mă lăsa eu să stau în bucătărie în ziua mea de aniversare, a întins Ana Petrea o coală dublă, scrisă cu o caligrafie impecabilă.
Ilinca a luat foaia, a citit rapid și a simțit cum totul se comprimă în interior. Doăsprezece feluri. Doăsprezece! De la platouri simple la salate complicate și aperitive fierbătoare.
Doamnă Ana Petrea, a început ea cu prudență, dar asta înseamnă să lucrez toată ziua
Desigur! a izbucnit și-a mamei, parcă Ilinca spunea ceva evident. Ce altceva am de făcut în așa mare sărbătoare? Desigur, să gătesc pentru sărbătorită! Înţelegi că vor fi mulţi invitaţi, toate prietenele mele, vecinii Nu putem să ne arătăm cu faţa murdară.
Andrei își muta privirea de la mamă la soție, simțind tensiunea în creștere.
Mamă, poate comandăm ceva gata? a propus el, ezitant.
Ce zici tu! a exclamat Ana Petrea, Să hrănesc oaspeţii cu mâncare cumpărată în ziua mea de jubileu? Ce vor zice oamenii despre mine! Nu, totul trebuie să fie făcut acasă, cu sufletul înăuntru.
Ilinca și-a strâns pumnii. Cu sufletul, a gândit, dar cu sufletul altuia al său, care va petrece toată ziua în bucătărie.
Bine, a spus scurt și sa îndreptat spre uşă.
Ilinca! a strigat Andrei. Aşteaptă.
S-a oprit în coridor, respira greu. Andrei sa apropiat, cu ochii căzuţi.
Ascultă, aş fi vrut să ajut, sincer, dar ştii că în bucătărie doar încurc lucrurile Nu am mâinile potrivite.
Desigur, a zâmbit Ilinca forțat. Şi faptul că mama te tratează ca pe o servitoare, asta e normal?
Hai să nu exagerăm Gândeştete, să găteşti pentru mama în ziua ei nu e complicat. Ea face atâtea pentru noi, ne oferă un acoperiş, nu ne cere bani la facturi
Ilinca ia aruncat o privire lungă soţului. Ar fi putut să-i amintească că mama o critice mereu pentru cură, pentru felul în care gătește, că o tratează ca pe o simplă ajutoră. Ar fi putut să-i povestească cum Ana Petrea mereu reaminteşte că a adus în familie o fetiță din satul de la margine, ca un gest nobil. Dar ce folos? Andrei nu ar înţelege. Pentru el, mama rămâne mereu sfântă, iar pretenţiile ei simple capricii ale unei soţii înnebuniţi.
Bine, a zis Ilinca şi sa dus spre bucătărie.
Următoarele ore au zburat întrun ritm frenetic. Ilinca tăia, fierbea, prăjea, amesteca. Mâinile lucrau automat, iar în cap îi învârteau gânduri, una mai insistentă decât cealaltă. Deodată, în timp ce amesteca un sos, ia strălucit o idee, atât de simplă și totuși rafinată, încât a zâmbit fără să vrea.
A scos din dulap o cutiuţă mică, cumpărată cu o lună în urmă de la farmacie pentru uz personal, dar nefolosită un laxativ de acţiune blândă. Pe ambalaj scria că efectul apare la o oră de la administrare.
Ilinca a studiat cu atenție lista de feluri. Salatele, aperitivele complicate căpăta să le picure cu câteva picături. La fel, carnea cu cartofi a lăsat neatinată. În final, şi pe ei, pe ea şi pe Andrei, trebuia să le gătească ceva.
Până la ora cinci masa se umplea de porţiuni. Ana Petrea, îmbrăcată în rochie nouă, cu bijuterii strălucitoare, privea bucătăria ca un comandant înaintea bătăliei.
Nu e rău, a încuviințat ea, dar salata de la capitală ar fi putut fi şi mai sărată.
Ilinca a aşezat farfurile pe masă, tăcând, cu inima bătând de anticipație.
Oaspeţii au început să sosească exact la ora cinci. Ana Petrea ia întâmpinat pe fiecare cu braţele desfăcute, a primit cadouri şi complimente. Prietenele ei doamne de aceeaşi vârstă, îmbrăcate nu mai puţin festiv lăudau aranjamentul mesei.
Anichka, nu te-ai cruţat cu nimic! a exclamat Valentina Ionescu, vecina de la etajul al treilea. Ce frumoasă!
Aşadar, nuva faceţi griji, a răspuns sărbătorita modest, Ilinca şi cu mine am pus la punct totul. În realitate, eu am făcut marea parte, ea doar ma ajutat.
Ilinca, așezând farfurii, a chicotit aproape cu poftă. Ajutat, a răspuns, cu un zâmbet forţat.
Andrei, ia şoptit ea către soţ, nu mânca salatele încă. Așteaptă ceva fierbinte.
De ce? a întrebat el, surprins.
Doar aşteaptă, bine? a răspuns ea.
Andrei a ridicat din umeri, dar a ascultat. Ilinca sa așezat deoparte, urmărind cum oaspeţii se îndreaptă spre bunătăţi. Ana Petrea povestea cum a ales meniul, cum a cumpărat ingredientele, cum a încercat să mulţumească toate gusturile.
Acestă salată e semnătura mea, sa lăudat ea, arătând spre salata de la capitală. Rețeta vine de la bunica mea.
Divin! a exclamat Tamara Sorina, Ai mâini de aur, Anu!
Trecuse o oră. Ilinca îşi arunca privirea spre ceas, numărând minutele. Şi în sfârșit, momentul a sosit.
Prima a prins din piept Valentina Ionescu.
Of, a gemit ea, mi se pare că nu mă mai simt bine
Şi mie mise pare la fel! a intervenit vecina lângă ea. Anichka, ești sigură că toate produsele au fost proaspete?
Ana Petrea sa înfăşurat întro nuanţă palidă.
Desigur! Tocmai ieri le-am cumpărat!
Însă și ea a fost lovită de o stare grea. Sa scuzat repede şi sa îndreptat spre baie. În spatele ei, o coadă de invitaţi a început să se miște.
Ilinca, a şoptit Andrei, ce se întâmplă?
Nu știu, a răspuns ea fără emoție. Probabil ceva nu a fost în regulă cu mâncarea. Multumim Domnului că nu am atins salatele.
În apartament a început agitaţia. Oaspeţii dispăreau pe rând spre baie, apoi se întorceau, murmurând scuze şi plângânduse de stare grea. Ana Petrea se zbătea între oaspeţi şi toaletă, încercând să rezolve situaţia, dar era deja prea târziu.
Până la ora şapte se mai aflau în apartament doar ei trei. Ana Petrea stătea pe canapea, palidă și nedumerită.
Mergeţi să vă odihniţi, a spus Ilinca cu milă, noi vom curăţa totul.
Ce ai pus în mâncare? a întrebat furioasă mama, de puţin refăcută.
Ilinca a continuat să taie carnea cu cartofi servită.
Laxativ. Doar în salate şi aperitive. Mâncarea fierbinte nu a fost atinsă, aţi putea să mâncaţi fără să vă faceţi griji.
Ana Petrea a vrut să răspundă, dar a fost lovită din nou şi sa grăbit spre baie.
Ilinca! a strigat Andrei. De ce ai făcut așa?
Ce altă variantă să am? a răspuns ea. Nuţi poţi imagina cum mă tratează mama când nu e acasă. Îţi spun doar jumătăţi din întâmplări, că ştiu că tot o să o apără. Mama se străduieşte, mama ajută, mama nea adăpostit. Dar faptul că mă tratează ca pe o servitoare nu te interesează.
Andrei a tăcut, mestecând încet carne.
Poate e dur, a continuat Ilinca, dar mam săturat. Mam săturat să fiu nimic în această casă, să fiu folosită şi apoi să fiu criticată pentru nepăsare. Astăzi a învățat o lecție. Poate că acum se va gândi de două ori să-mi dea toată treaba pe spate şi săși ia la sine meritul.
Totuşi e prea mult a început Andrei.
Prea mult ce? Nimeni nu a suferit grav. Doar câteva ore în baie. Lecţiași va rămâne în memorie mult timp.
Şi întradevăr a rămas. După acea aniversare nefericită, Ana Petrea a început să fie mai blândă cu nora ei. Nu era totuşi prietenoasă, dar colţurile ascuţite sau netezit. Nu mai venau comenzi autoritare, nici încercări de aşi da toată munca pe seama Ilincăi.
Şi, la şase luni, Andrei a anunţat că se mută în propriul apartament.
Am strâns bani pentru avans, a spus el în timpul cinei. Cred că a venit timpul să trăim pe cont propriu.
Mama a privit cu surprindere la fiu. Nu se aştepta un asemenea pas. Dar Ana Petrea a răspuns doar cu un din cap. Probabil e timpul săne găsim cuibul.
În ziua mutării, când aruncau ultimele cutii, Ana Petrea sa apropiat de Ilinca.
Ştii, a zis ea încet, poate că am fost prea dură cu tine nu prea corectă.
Ilinca sa oprit, ţinând în mână o cutie cu vesela.
Poate, a răspuns ea. Dar nu mai contează. Important e că am găsit un limbaj comun.
Da, a încuviinţat Ana Petrea. Şi totuşi ziua aceea a fost foarte spectaculoasă.
Sau privit şi amândouă au izbucnit în râs. Prima dată în ani, sincer şi fără gânduri ascunse.
În noul apartament, Ilinca îşi aducea aminte adesea de acea zi, nu cu remuşcare, ci cu o sclipire de satisfacţie. Uneori, pentru a găsi tonul potrivit cu oamenii, trebuie să vorbeşti în limba pe care ei o înţeleg. Iar Ana Petrea, sa dovedit că înţelege limba forţei.
Ceea ce contează cu adevărat, totuşi, este că lecţia a servit nu numai mamei, ci şi lui Andrei. A observat în sfârşit că soţia lui nu doar că se plânge, ci suferă cu adevărat din cauza nedreptăţii. Şi deşi încă credea că metodele ei erau prea radicale, nu a mai ignorat niciodată plângerile ei referitoare la comportamentul mamei.
Ana Petrea, din când în când, treceaAna Petrea, din când în când, trecea pe la noua lor casă cu un cozonac în mână, zâmbind și lăsând în urmă o urmă de înțelegere și respect.
