Îmbracă-ți fata din orfelinat
Ioana stătea nedumerită și se uita cu neîncredere la femeia care se afla în fața ei.
Educatoarea tocmai îi explicase că venise mama ei!
Că a căutat-o pe Ioana zile în șir și se pare că mama nu a renunțat niciodată la ea, cum credea Ioana. Aceasta s-a pierdut într-un alt oraș și a fost găsită și dusă la orfelinat. Și mama ei a căutat-o tot timpul acesta!
Ioana privea cu prudență chipul femeii străine, dar zâmbitoare. Parcă încerca să o recunoască și nu reușea. Oare aceștia sunt ochii mamei? Acestea sunt mâinile ei? Chiar este ea mama ei, deși Ioana nu o mai amintea deloc?
Ioana a plecat capul și, dintr-o dată, ceva s-a schimbat în chipul femeii care o privea. Încerca încă să zâmbească, dar lacrimile au început să îi curgă încet pe obraji, fără să le poată stăpâni.
Inima mică a Ioanei a tresărit. Desigur că este mama, acum a recunoscut-o după strălucirea ochilor, după înclinarea capului. Doamne știe după ce altceva a recunoscut-o.
Făcând doi pași nesiguri, Ioana și-a deschis brațele și a alergat spre ea strigând: – Mamă, mămico, în sfârșit m-ai găsit!
Deja seara, acasă, stăteau îmbrățișate pe o canapea mare și moale. Ana mângâia părul Ioanei, umerii ei slăbuți și o săruta pe ochii înlăcrimați.
Pentru a suta oară încerca să îi răspundă la întrebarea cea mai importantă: – Mămico, de ce ai stat așa de mult fără să vii? Te-am așteptat atât!
– Soarele meu! Iartă-mă, te-am căutat zi de zi. Dar ai dispărut, a fost groaznic! Cineva a văzut o țigancă alergând cu un copil în brațe. Am mers chiar la țigani, dar tu nu erai nicăieri! Am colindat toate orașele din jur. Apoi cineva mi-a spus că este o fetiță aruncată într-un orfelinat. Imediat am gândit că ești tu și am venit!
– A durat mult, mămico! Bine că m-ai găsit! – Ioana o strângea tare pe Ana cu mâinile ei mici și călduroase.
Dar de la gogoșica cu lapte, de la căldura locuinței și de la îmbrățișările mamei, era pe cale să adoarmă. Mânuțele Ioanei oferind suportul pentru mama ei slăbiseră și se lăsaseră. Ana a luat-o în brațe pe fetița somnoroasă și a dus-o în pătuț.
– Nimeni nu mă va mai fura, așa-i, mamă? – a șoptit somnolent Ioana.
– Nimeni nu te va mai lua de lângă mine, îți promit! – Ana a strâns la piept trupul mic și a sărutat părul mătăsos. Apoi a așezat-o în pătuț.
– Nu pleca, – a cerut Ioana, iar Ana s-a întins lângă ea pe canapeaua copilului.
Ioana s-a liniștit imediat, deși cu o mâna verificând dacă mama era acolo.
“Așa am îndeplinit ultima dorință a surorii mele dragi. Am găsit-o pe Ioana și acum e cu mine. Diana m-a rugat să nu-i povestesc nimic Ioanei despre ea. Acum eu sunt mama Ioanei” – se gândea Ana, așteptând fără somn.
A aranjat pătura moale peste fetiță, iar Ioana a zâmbit în somn.
Totul rău să rămână în urmă, chiar dacă este atât de greu să te împaci cu pierderea surorii și a mamei.
Mama lor, a ei și a Dianei, era o femeie iertătoare, dar neajutorată cumva. Le născuse fără a avea un tată în preajmă. Iar cât își amintea Ana, mama tot timpul plângea cât de greu îi era să iasă la capăt singură cu două fete. Parcă cineva era de vină că era așa!
Diana era mai mare decât Ana cu cincisprezece minute și mereu făcea totul pentru amândouă.
Când mama a adus deja al treilea concubin, Diana a spus că trebuie să fugă de acasă, că nu va ieși bine altfel!
Dar Anai îi era milă de mama ei, cum să o părăsească? Ea voia binele, se străduia pentru fiicele ei. Ca să fie un bărbat prin casă.
– Ana, am să fac rost de bani și fugim, – o îndemna Diana, – altfel nu se va termina cu bine! Avem deja șaptesprezece ani, mergem la școală profesională, vom locui la cămin, înțelegi? Altfel, acest amantiquetasel mamei nu mi-a da pace.
O, cât de naivă a fost Ana atunci!
Diana îi povestea ceva rău despre tatăl vitreg, dar Anai i se părea că Diana inventase totul. Mama părea fericită, iar tatăl vitreg zâmbea, cumpăra bomboane și fructe. Chiar i-a făcut cu ochiul Anai într-o zi, – Bine, nu-i așa că îi mai bine să trăiești astfel? Ține de mine și va fi bine, ai înțeles?
– Las-o pe cea mică, ai înțeles? – Diana s-a ridicat brusc în fața Anei. Și Anai i s-a părut foarte ciudat că Diana vorbea cu el atât de brusc.
Diana s-a schimbat mult atunci. Un băiat de la blocul lor era interesat de ea.
Anton îi plăcea Diana încă de la clasa a cincea. Ei erau buni prieteni, Ana chiar o tachina pe soră-sa că Anton o va lua de nevastă, iar Ana va rămâne singură.
Dar ultima vreme Diana s-a certat cu Anton și el era mereu mâhnit. Chiar și a venit la Ana, dar ea nu știa cauza, ce ar putea să-i spună?
La scurt timp, Diana a procurat o sumă mare de bani, Ana chiar s-a speriat de unde i-a luat?
– De unde i-am luat e treaba mea! – a spus sororii ei cu severitate, – Ești cu mine sau nu? Ești mereu ca o copilă, deși nu ești decât cu cincisprezece minute mai mică! Vii cu mine?
Feței Dianei i se citea un așa aspect de durețe că Ana s-a speriat și…a acceptat. Și da, chiar ei doreau să meargă la școală.
Însă a ieșit cu totul altfel. Diana a închiriat o cameră și a refuzat să mai meargă la școală. Apoi Ana a descoperit că Diana… era însărcinată!
– Poate ar trebui să-i spui lui Anton, nu-i așa, Diana? – Ana încerca să o încurajeze pe soră-sa, dar Diana doar se rățoia, – La ce-mi trebuie Anton? Lasă-mă în pace, bine?
Apoi Diana a plâns și și-a cerut iertare de la Ana. Ana a consolat-o, spunându-i că o va ajuta cu copilul. Va merge să lucreze și apoi lucrurile se vor rezolva. Dar aceste consolări doar o enervau mai mult pe Diana.
Fetița s-a născut prematur. Ana a întâmpinat-o pe soră-sa cu copilul la maternitate. S-a angajat vânzătoare la un magazin. A cumpărat zestrea micii nepoate. Și s-a străduit mult să o ajute pe Diana în toate.
Dar ce trebuie să fie, va fi inevitabil. Mama a auzit de la cineva cum “învățau” fetele ei. Iar tatăl vitreg a făcut un scandal cât el de mare, că nu ar dispărut banii lui, deci fetele tale sigur i-au luat! Cuvânt după cuvânt, și tatăl vitreg a afirmat că el este tatăl copilului Dianei, o, cât de surprinzător!
Deci mama lui a făcut un gest de respingere de lângă ea, nu a așteptat o astfel de mărturisire. A împins tatăl vitreg și acesta s-a lovit la cap de colțul tăbliței. Mama le-a sunat în panică, – Fetelor, am făcut ceva groaznic, ce fac?
Mama a primit o sentință, dar era prea slabă și nu a supraviețuit, nu s-a mai întors.
Diana și-a pierdut interesul pentru viață după toate acestea. Într-o zi, când Ana s-a întors de la muncă, nu era nimeni acasă.
Și o scrisoare pe masă, “Nu mă căuta, și pe Ioana nu o căuta, am dus-o în alt oraș la un orfelinat. Ai viața ta, și eu o am pe a mea. Rămas bun, soră!”
Ana a plâns toată noaptea. Cum e posibil? Nu mai avea mamă și sora cea mare a părăsit-o!
A plâns Ana cât pentru zece ani. Dar dimineața s-a spălat și a decis ferm să o găsească pe Ioana. Parcă nu mai avea alt suflet apropiat.
Dar căutările nu au adus niciun rezultat, oricât de mult încerca Ana.
După doi ani a primit un telefon, vocea Dianei, dar groasă, străină și disperată, – Ana, îndeplinește-mi dorința, ia-o pe Ioana din orfelinatul din orașul ***, și uită de mine! – și a închis telefonul. Așa s-a întâmplat…
***********
Ioana a plâns ușor în somn, iar Ana a aranjat pătura, – Șșșș, dormi, dormi… fetițo.
Fetițo.
Da, fetițo.
Curând va reveni Paul din delegație. Au discutat amândoi aceasta de mult. Vor finaliza adopția și Ioana nu are nevoie să știe toate acestea. La ce i-ar servi unui copil să știe toate astea?
Apoi destinul va așeza toate lucrurile la locul lor.
Poate Diana se va întoarce?
Pentru că viața este așa imprevizibilă.
Mama Ioanei a fost găsită
Între timp, să trăim pur și simplu. Ei cu Paul își doresc mai mulți copii, să fie totul bine și asta e!
Tocmai aceasta fericire familială era tot ce a visat Ana.
Iar visele devin realitate, dacă îți dorești suficient de mult…
