I-am făcut soacrei mele un cadou de să i se facă rău pe loc! Și să o cuprindă fiorii ori de câte ori îl vede. Dar altă soluție n-are, nu-l va arunca, va trebui să-l păstreze la loc de cinste! Exact așa. Să-i plătească pisica lacrimile șoricelului! Vai, câte am tras cu Veronica Ilincăi mele! În 15 ani de când sunt căsătorită cu Andrei, niciodată n-am primit un cuvânt bun de la ea. Tăcută și rece. Măcar altele scot ceva pe gură, chiar dacă printre dinți. Ea tace și doar mă fixează cu ochii mari și negri. Încerc să evit cât pot să-i calc pragul, și-mi fac apariția, de obicei, o dată pe an, preț de cinci minute, doar să nu zică lumea povestea Catinca prietenei ei, Mara.
Mara o asculta și dădea din cap cu entuziasm. Și ea avea, la rândul ei, necazuri cu soacra Maria.
Își făceau ziua ca fetele un fel de tradiție. O dată la două săptămâni, sâmbătă, se întâlneau toate trei prietenele din copilărie.
Catinca e coafeză și se pricepe de minune să schimbe look-ul tuturor. Tocmai azi venise pe fugă, avea clienți care o așteptau. Mara, bucătăreasă la o cantină, venea mereu cu bunătăți, cum le numește fiul Catincăi, Ilie.
Mai era și a treia prietenă Anișoara. Acum lucra asistentă medicală și abia se transferase la un nou spital. Fetele nici nu știau unde, voiau să afle azi, dar discuția a luat-o razna iar pe seama soacrelor.
Nu o suport! Pentru mine nu există. Dacă n-ar fi ea a început din nou Catinca.
De data asta, tăcuta Anișoara a intervenit brusc, întrerupând-o:
Și ce, Cati? Ți-ar fi mai ușor pe loc? a spus ironic.
Poate că da a izbucnit Catinca, apoi a tăcut.
Și-a amintit de dimineață. Cum ținea cadoul ei, frumos împachetat, și zâmbea cu ciudă. Cum i l-a înmânat soacrei, care s-a repezit bucuroasă să-l desfacă. Dar Catinca i-a spus clar: să-l deschidă doar după ce pleacă ea. Oricum, tot voia să-i strice ziua!
Fetelor, mă întrebați unde m-am angajat a început Anișoara.
Celelalte au tresărit curioase.
La clinica privată? presupune Catinca.
O să câștigi bani cu lopata! chicotește Mara.
La azil, la hospiciu a răspuns Anișoara.
S-a lăsat liniștea.
Tu De ce? a putut spune doar Mara, șocată.
E locul unde oameni suferinzi Și banii? clătina din cap Catinca.
Numai despre bani vorbiți! Catinca, să nu te superi, dar vreau să-ți zic ceva: ești o fraieră, a șoptit grav Anișoara.
Cine, eu? Că tot despre soacră vorbeam, a mormăit Catinca.
Tu ești, Cati! Ce faci și spui e josnic. Nu știu prea bine pe Veronica Ilinca, soacra ta, dar când aveați nevoie de bani, cine a vândut apartamentul central doar ca să vă mutați la casa voastră? Cine a mers cu micuțul Ilie la doctori și l-a salvat când era grav bolnav? Doctorul acela era fiul prietenei din tinerețe a soacrei tale și v-a scăpat băiatul. Când ai avut tu, Catinca, chefuri la petreceri, cine te-a scos din necaz? Veronica Ilinca a zis că ai dormit la ea, nu la colegul acela. Mereu ți-a sărit în ajutor. Oricând am venit pe la tine, mereu ne-ai dat castraveți murați, zacuscă, dulceață, toate făcute de ea. Tu nici nu știi diferența dintre răsadurile de tomate! Tot ea vi le crește. Oameni ca ea nu știu să vorbească frumos. Dar prin fapte îți arată dragostea! a răbufnit Anișoara.
Bravo, prietenă! Credeam că mă susții, dar uite cum mi-ai răspuns! Ba chiar și m-ai făcut proastă! a sărit Catinca.
Un viermișor mic de mustrare a mișcat ceva în sufletul ei. Mai devreme era triumfătoare, aranja planul de răzbunare. Acum însă cuvintele prietenei nu-i dădeau pace. Oricât încerca să ignore, nu îi ieșea.
Mara, urmărind duelul, înfulecase deja cinci pachețele cu varză (pe ea o apuca foamea la necazuri) și tăcea. Nici pe Catinca nu o mai susținea ca altădată.
În mod normal ar fi trebuit să se supere, să trântească ușa și să Plece. Chiar se pregătise să o facă.
Dar viermișorul enervant nu o lăsa. O ținea pe loc.
Poate uitați că eu n-am mamă de 15 ani, nu? La fel ca tine, Catinca. Doar că tu te plângi mereu de soacră, care chiar te iubește. Eu trăiesc de-atâția ani cu dor și gol în suflet. Îi știu numărul pe de rost. Încă îi țin cartela de telefon, reîncarc din când în când, doar așa Sun uneori, văd pe telefon numele și fotografia ei… Răspund și vorbesc cu liniștea, îi spun totul, îi strig cât de dor îmi e… Mă înfășor în pătura mamei, să simt că mă mai cuprinde o dată. Totul arde în mine de jale.
Catinca, iartă-mă că nu pot tăcea. Tu ai mamă, și soacră. Chiar trebuie să te porți așa cu cineva în vârstă? Țin minte cum ai strigat că e țărancă. Încă o întrebare nouă ne faci coafuri. Mulțumim, să-ți dea Dumnezeu sănătate. Pe Veronica Ilinca când ai tuns-o sau i-ai vopsit părul ultima oară? a continuat Anișoara.
Viermișorul s-a strâns înăuntru ca lovit și a amuțit. Și, de parcă altcineva, nu ea însăși, a răspuns încet:
Niciodată.
Glumești?! Catinca, nu se poate așa ceva. Și eu A mea e o femeie normală, sincer! Uitați ce ziceam înainte, nu are rost. Eu tot timpul îi duc soacrei plăcinte, torturi, îi coc cozonacii de Paști Și ce fericire îi faci! Scoate tot din pachet, se bucură ca un copil. Are niște mâini rotunjoare, parcă-s de păpușă e un îngeraș! a râs Mara cu drag.
Viermișorul din Catinca n-a mai dat semn de viață. Și ea a simțit că poate în sfârșit să se ridice. Nu o mai ținea pe loc nimic.
I-a revenit în minte dimineața aceea. Cum zicea Mara? Mâini pufoase? Pe a soacrei le-a numit întotdeauna clești. Mâini mari, muncite, cu vine reliefate. Urate, i se părea. La față avea riduri cartof stricat, a râs de multe ori Catinca. Dar Știa ea despre viața Veronicăi Ilinca ceva, de fapt? Nimic nu o interesa.
Totuși, soacra era mereu acolo, de fiecare dată când avea nevoie. Andrei îi povestise că avusese două surori, amândouă îmbolnăvite și plecate devreme din viață. Veronica Ilinca i-a îngrijit pe toți fiicele, apoi soțul bolnav. Au rămas doar ea și fiul ei, Andrei, soțul Catincăi, mândria și ultima ei speranță.
Și Catincaîl iubea la fel ca acum 15 ani. Și tot ce e Andrei acum, e rodul dragostei și educației mamei lui.
E așa cum e pentru că mama lui l-a crescut așa! Altfel, putea fi un bărbat rău cu tine, zgârcit, ori să umble cu altele. Sunt atâtea femei fără noroc! Dar tu tu nu ai spus niciodată nimic frumos soacrei tale. Numai să râzi de ea, să arunci cu venin. Ce vină are ea? Faci coafuri la toată lumea, numai ea nu contează pentru tine? Rușine! a izbucnit din nou vocea mustrării din Catinca.
A sărit, înspăimântată parcă.
Cati, ți-e rău? întreabă îngrijorată Anișoara.
A dat din cap, abia stăpânindu-se să nu plângă. Totul a izbucnit deodată ca apa limpede, ținută la baraj prea mult, se pregătea să inunde totul.
Trebuia să schimbe subiectul, să plece. Credea c-o să fie o zi amuzantă, dar s-a înșelat.
Cum e la serviciu, Anișoara? a șoptit, ca să rupă tăcerea.
Fetele, nu pot uita ochii celor de acolo E greu. Dar în ochii lor e o lumină, o speranță. Aud multe cuvinte despre veșnicie, despre ce nu au apucat să facă.. și multe lacrimi. Vin rudele, plâng fără alinare. A venit un bărbat tânăr, realizat, ocupat mama lui era la noi, bolnavă. Tot aurul lumii i-l aducea, dar ea dorea doar să se întoarcă în satul natal. El mereu zicea că nu are timp, că nu vrea. Când a murit, a căzut în genunchi lângă sicriu, striga: Mamă, vino înapoi! Uite, mergem acum! Nici nu contează unde! Rămâi cu mine, sunt un nimeni fără tine!
Sau un bătrân militar venea pe la fiica sa, tânără, fără păr după tratament greu. Îi aducea agrafe colorate, piepteni, deși nu mai avea ce prinde în ele. Fata se lumină toată la vederea fiecărei agrafe visa că îi va crește din nou părul, și tatăl va avea pe cine să împletească, așa ca mama, până vor merge la mare Tatăl știa că nu se mai putea face nimic, dar râdea cu ea, îi arăta și povestea. După ce fata a murit, le-a dăruit pe toate. M-am dus să-l alin, avea ochii uscați, dar atâta suferință în privire! Și a șoptit: «Acum e cu mama ei. Vor fi împreună. Să-mi fie și mie iertat când le voi revedea…».
De ce vă zic? Pentru că trebuie să prețuim! Unii plâng la mormânt de durere, alții se luptă zilnic cu boala. Iar alții își pierd viața cu intrigi, răutate, procesând trecutul, până ajung să i se ia totul dintr-odată Nu suntem stăpâni pe nimic! a oftat Anișoara.
Mara, fluturând din ziar, s-a uitat la farfurie. Nu mai erau pachețele. Nu-i nimic, o să gătească acasă și mai multe. Rapid a trimis un mesaj soțului: Diseară avem musafiri vine și mama ta și tata tău, să luăm cina împreună!
Eu fug! S-a anunțat ședință de familie! Pa-pa! a șters-o Mara.
Catinca s-a ridicat și ea. Cu mâna tremurândă, căuta ceva în geantă. I-a căzut, s-a vărsat peste tot. Anișoara a ajutat-o să strângă. Nu au mai schimbat cuvinte.
Și-au luat rămas bun. Catinca avea planuri pentru toată seara.
Numai că Undeva la periferia orașului, chiar acum, o femeie în vârstă care, aparent, nu o suporta, privea la cadoul ei cel special, cu care voia să-i facă rău. Iar dacă i-ar fi făcut ei același lucru? Oare n-ar fi suferit Catinca? Cu siguranță, da, i-ar fi stricat toată ziua.
A sunat pe toată lumea să-și ceară scuze și s-a hotărât: anulează tot și se duce la soacră.
Telefonul lui Andrei era închis.
Dintr-odată, palmele i-au transpirat. Ce o să-i spună el? E totuși mama lui…
Era deja seară. Ferestrele căsuței de la marginea Chișinăului erau luminate. Și, deodată, perdelele cu margarete și mușcata de la geam, care o enervau altădată, îi păreau acum atât de calde și primitoare.
Trebuie să-mi cer scuze. Dar cum să-i spun? Mai bine aș fi luat alt cadou, dar n-am timp. Îi promit că-i cumpăr altceva. Vai, ce am făcut gândea Catinca, pășind pe alee.
Ușa era deschisă. În odaia mare, masa era plină: oale cu sarmale, ciorbă de burtă, plăcinte, toate preferatele lui Andrei. Catinca s-a oprit în prag și, fără să-și dea seama, s-a uitat pentru prima oară la masă, nu la oameni. Soțul ei vorbea cu fiul lor, care mânca cu poftă sarmalele făcute de bunica. Soacra, în rochie albastră cu guler de dantelă și cu cosița prinsă la spate, stătea la perete, lângă două vecine în vârstă și un moș zâmbitor, probabil prieten de familie.
Priviți ce frumusețe, nu-i așa? se lăuda soacra, arătând la cadoul Catincăi.
A continuat:
E de la Catinca noastră, nevasta lui Andrei. Frumoasă ca o zână, delicată, ca o păpușă! Când o privesc, mi se încălzește inima. Nu pot să cred că m-a binecuvântat Dumnezeu cu așa noră bună! Acum, Catinca o să fie mereu cu mine pictorul a desenat-o! N-am primit în viața mea ceva mai minunat!
Catinca a simțit cum îi arde fața de rușine. Roșie ca sfecla, ca și cum ar fi spart vaza bunicii și a dat vina pe fratele mai mic.
Cadoul pentru soacră de ziua ei fusese portretul ei, al Catincăi. Era sigură că, dacă soacra nu-i spune nimic bun și nu o laudă, sigur nu o iubește, ba chiar o urăște. Și a decis să-i dăruiască portretul, convinsă că o va chinui să-l vadă zilnic, dar nu va îndrăzni să-l arunce. Dar nu a fost deloc așa…
Catinca noastră-i tare frumoasă cum nu-s eu, babă bătrână, nici să leg două vorbe nu știu. Nici să spun lucruri drăguțe nu pot mi-e rușine! Când venea pe la noi, o acopeream cu plapuma, să-i fie cald. Dumnezeu mi-a luat fetele, mi-a dat altă fată soția lui Andrei, fata mea, Catinca mea Tot timpul i-am zis lui Andrei că nevasta lui e de aur!
Trăiește cu asta! a chicotit pentru ultima dată viermișorul din Catinca și s-a dizolvat de tot.
Nici nu a avut timp să-i promită că va îndrepta totul. Că încă mai e vreme. Când să se dezmeticească, au observat-o deja. Băiatul a fugit la ea, soțul s-a ridicat zâmbind.
Ce s-a întâmplat? Nu aveai treabă? Mama zicea că ai felicitat-o azi dimineață, i-a șoptit Andrei.
Am am anulat. Veronica Ilinca Pot să vă spun mama? Ca pe mama mea? La mulți ani! a rostit cu un nod în gât.
Și chiar simțea că, dacă ar putea, s-ar pune în genunchi. Cum făcuse bărbatul din povestea Anișoarei în fața iertării, înțelepciunii, bunătății și dragostei nemărginite.
Catinca! Ai găsit timp să vii, mulțumesc, fata mea! Pentru mine, băbuța asta! Uite ce noră am! a spus soacra, din tot sufletul, cu ochi senini.
Moșul, invitatul, a mormăit și el: Adevărat, așa noră să tot ai!
Au prins toți curaj, s-au luminat fețele, veselie mare.
Catinca era fericită că era sărbătoare și că e sănătoasă, că mai are părinți, care veneau și ei cu urări, că are un soț bun și un fiu minunat, o soacră bună și o meserie iubită. Deci era, fără să știe, cea mai bogată de pe lume!
Hai la masă, la masă! se agita Veronica Ilinca, nerăbdătoare.
Ce bine e! Și, după, facem Ziua Frumuseții! Vreți să vă coafez pe toate? Dacă vreți vopsit, tuns, spuneți. Cu mare drag! a zâmbit Catinca.
Și ăsta era darul ei. Pentru toți.
