Anca, du-te în bucătărie! am auzit de la soțul ei și n-am putut să stau liniștită.
Ilinca stătea cu ochii pe ecranul telefonului. Andrei îi scrisese a patra dată în jumătate de oră: Sticlă, ridică receptorul.
Ea se afla la volanul unei mașini de școală de conducere instructorul îi explica parcarea paralelă. Telefonul a vibrat din nou.
Pot să răspund? Soțul mă deranjează.
Desigur.
Andrei, eu sunt la volan
De ce nu-l ridici? Sun la tine!
Nu pot vorbi în timp ce
Înțeleg. Permisul de conducere e mai important decât soțul. Când vii acasă?
Într-o oră.
Cine gătește cina? Sau trebuie să o fac eu?
Instructorul s-a întors, prefăcându-se că nu a auzit.
Vin imediat, mă ocup.
Bine, mă gândeam că ești deja o femeie de afaceri.
Acasă, Andrei stătea pe canapea, cu telefonul în mână. Trei luni trecuseră de când pierduse slujba, pretinzând că e temporară, dar căutarea durează.
Cum îți merge la școala de șoferi? E o știință grea?
În vocea lui se auzea un zâmbet familiar.
Bine. Azi am exersat parcarea paralelă.
Serios? E o știință întreagă, nu?
Ilinca se îndreptă spre bucătărie. În chiuvetă stătea vasele nespălate micul dejun al lui.
Andrei, să despachetăm cutiile în sfârșit? E deja februarie și parcă am venit ieri.
El ridică capul de pe ecran.
Ce cutii? Te descurci singură.
Hai să o facem împreună. Și curățenia totodată
Andrei se ridică și se apropie. În privirea lui se zărea ceva rece.
Anca, du-te în bucătărie!
Spuse încet, dar cu o claritate cutremurătoare. Nu strigă. Simplul său Anca a răsunat ca o liniște mai apăsătoare decât orice țipet.
Ilinca îngheță.
Ce ai zis?
Ce am auzit! Du-te să pregătești cina!
Dar vorbeam despre cutii
Despre ce vorbeam? Tu erai pe fugă. Eu am zis că te vei descurca singură.
În interiorul Ilincăi sa rupt ceva. Nu din rană, ci din înțelegere. Își aminti de petrecerea de Revelion la prietenii lui, unde el era sufletul petrecerii.
Flirta cu toate femeile, glumea, ajuta gazda. Iar în mașină, la final, spuse:
De ce ai tăcut toată seara? Ți se părea rușinos?
Nu o să merg în bucătărie!
El ridică sprâncenele surprins.
Ce?
Nu!
Ilinca, nu mă învinovăţi. Vorbeam normal.
Normal? Când a fost ultima oară când ai vorbit normal cu mine?
Andrei puse telefonul deoparte.
Ce pretenții? Am glumit doar.
Glumit? Sticlă, ridică receptorul e și o glumă?
Da, poţi scrie și la soție, dar nu sticlă.
Doamne, ce contează! Știi că nu e din răutate.
Înțeleg. De aceea am tăcut tot timpul ăsta.
Ilinca se așeză la marginea patului.
Știi ce mia spus instructorul astăzi? Ai mâini sigure. Îți poţi imagina? Sigure. Dar acasă mie frică să cer ajutor la cutii.
Îți e frică?
Andrei râse.
Așa să fie!
Mie frică. Pentru că știu că vei găsi o scuză să-mi arăţi cât de inutilă sunt.
Nimic de genul ăsta! Inventezi totul.
Inventez? Ții aduci aminte când, la vizitatori, spuneai că la școala de șoferi mă distrez?
Era amuzant!
Ția fost amuzant. Și mie mia făcut rușine.
Andrei se așeză lângă ea pe canapea.
Ascultă, dacă nu îți place cum vorbesc
Deci ce?
Ușa e chiar acolo, la fel ca și înainte.
Tăcere. Ilinca îl privea. El nu își ceru scuze. Nu explică. Doar arătă spre ușă.
Bine.
Se ridică, scoase o geantă de voiaj din dulap și începu să împacheteze lucruri.
Ce faci?
Ce miai cerut.
Unde mergi?
La Oana.
Te întorci puțin, apoi revii. Ca de obicei.
Ca de obicei?
Femeile adoră dramă. Sună ușa, se plâng prietenelor.
Ilinca puse în geantă documente, produse de înfrumusețare, încărcătorul telefonului.
Apoi te întorci!
Se apropie de o cutie cu fotografii de nuntă. Scoase o poză erau la Oficiul Stării Civile, fericiți.
Așa îmi vorbeai și tu?
Andrei aruncă o privire la poză.
Acolo erau oameni.
Iar aici?
Aici e familia. Poţi să te relaxezi.
Ilinca a pus cu grijă fotografia înapoi și a închis geanta.
Relaxațivă Înțeleg.
Stai. Hai să discutăm.
Ce să discutăm? Miai arătat deja ce sunt pentru tine acasă.
În hol, își tragea haina. Andrei stătea desculț, în pantaloni de casă.
Lasă! Toate cuplurile se certă.
Nu neam certat.
Ilinca apucă mânerul ușii:
Doar ai decis că poţi acum.
Ușa scârțâi. Din spate se auzi:
Nu vei scăpa departe!
După două săptămâni, un mesaj: Vin mâine, la ce oră?
Prietena Oana clătină din cap:
De ce te întâlnești cu el?
Vreau să fiu sigură că am dreptate.
Un local lângă gara din Chișinău. Andrei întârzie jumătate de oră.
Ce faci?
Sese în scaun, fără să ceară scuze pentru întârziere.
Bine.
Unde locuiești?
La Oana, deocamdată.
Cuvântul deocamdată ieșea ca o obișnuință de a înmuii situația.
Acasă e haos. Vesela murdară, haine nespălate. O vecină ma ajutat cu proviziile.
Vine o chelneriță o brunetă drăguță, în jur de douăzeci și cinci de ani.
Ce comandați?
Două cafele, spuse Andrei, zâmbind.
Ce avem de dulce?
Avem prăjituri delicioase
Atunci totul e perfect.
Își scoase inelul de logodnă și-l așeză pe masă.
Acum, când acasă e curățenie, pot să mă răsfăț cu deserturi.
Chelnerița chicoti.
Și gătiți voi singuri?
Desigur! Bărbatul poate să facă și terci. Important e să nu fie șosete pe podea săriți.
Ilinca privea inelul.
Și nimeni nu cere ajutor la curățenie.
El continua. În acel moment ea înțelese că povestea lor devenea gluma lui pentru alte femei.
Deci, se întoarce spre soție, încheiem spectacolul? Fără tine, casa e plictisitoare.
Nu.
Ce nu?
Nu mă întorc.
Andrei, prima dată în toată discuția, o privi atent.
Serios?
Așa este.
Ilinca se ridică, așeză banii pentru cafea pe masă.
Stai. știi ce faci?
Știu. Prima dată în trei luni.
Ilinca! Suntem adulți!
Exact de aceea plec.
Afara cădea zăpadă udă. În local Andrei explica chelneriței, probabil, că soția lui e neadecvată.
După o lună, Ilinca închiriă un apartament cu un singur dormitor. Obțină permisul, găsi un loc de muncă nou.
Într-o zi, îl întâlni pe Andrei în supermarket era cu o tânără. Râdeau, alegând produse. Ilinca trecu pe lângă ei nepăsătoare.
Se întrebă: cât va trece până când o va mai auzi spunând Anca, dute în bucătărie? Un lună? Două?
Seara, Ilinca stătea lângă fereastra apartamentului, cu o cană de ceai. Pe masă zăcea telefonul, mut, calm. Nimeni nu îi mai scria Sticlă, ridică receptor.
Gândi de femeile care rămân. Care cred că nu e din răutate, că toți bărbații sunt așa. Simți spre ele nu judecată, ci tristețe.
Telefonul clipoi un mesaj de la colegă despre o întâlnire de mâine. Formal, respectuos.
Ilinca zâmbi și răspunse. Apoi se așeză pe canapea în casa ei, unde poate cere ajutor fără să se teamă de batjocuri.
**Lecția:** când înveți să-ți apreciezi propria valoare, nu mai aștepți ca altcineva să-ți recunoască importanța; devii arhitectul propriei fericiri.
