Adelina, ne vedem peste trei zile! Și să nu uiți să faci plăcinta ta cu carne, aia grozavă… e atât de delicioasă… ciripea veselă la telefon soacra, doamna Ecaterina.
Adelina însă nu împărtășea același entuziasm. După ce a închis telefonul, s-a prăbușit greoi pe un scaun. În câteva zile urma Paștele, iar toți membrii familiei lui Radu, soțul ei, aveau să se adune la ei acasă.
Aveți un apartament atât de mare, încape toată lumea. Noi înainte ne înghesuiam în camerele mici, dar aici e loc suficient! O să avem unde reuni toată familia decisese soacra încă de-acum doi ani.
Acum Adelina abia mai suporta apartamentul lor cu trei camere, pentru care mai aveau mulți ani de plătit la credit. Doar pentru că spațiul permitea, tot neamul soțului venea la ea acasă, lăsa dezordine și nici nu-i dădea pace să se odihnească.
A intrat Radu în bucătărie, sărutând-o ușor pe creștet.
Ai rezolvat cu mama? a întrebat el.
Da, tot la noi o să fie. Radu, poate totuși vorbești cu mama ta?
Radu s-a încruntat.
Adelină, am mai discutat să știi. Mama te apreciază mult, îi place la nebunie cum gătești! Cum să-i spun să nu vină? Mai ales că acum e pensionară. Nu-i poți cere să gătească pentru atâția. E obosită, a crescut patru copii, merită și ea odihnă.
De fiecare dată Adelina se lăsa convinsă de vorbele lui Radu. Totuși în sinea ei se gândea: Dar eu? Pe mine cine mă întreabă? De ce să gătesc și să servesc atâția oameni tocmai de sărbători?
Dar știa că nu are rost să se plângă. Nu voia să strice armonia în casă, așa că a doua zi și-a făcut lista și a plecat la piață și la supermarket. În ajunul Paștelui s-a apucat serios de gătit. Târziu în noapte, Adelina tot mai stătea la aragaz, să aibă destule pentru toți. Iar familia lui Radu era mare, cu frați, surori, verișori, peste zece persoane în total!
De ce doar eu trebăluiesc? Chiar nimeni nu poate ajuta? Poate nu mama ta, dar poate vreuna din cumnate?! i-a spus într-o seară lui Radu, frământând aluat pentru plăcintă.
Radu a ridicat din umeri.
Știi că frații mei nu știu să gătească, iar cumnatele… unele sunt la serviciu, altele au copii mici. Nu poți decupa niciuna din program, Adelina.
Dar eu pot fi scoasă din program? Și eu muncesc, chiar dacă lucrez de acasă, nu înseamnă că nu-s obosită.
Eiii, nu te supăra, a liniștit-o Radu luând-o în brațe. Totul va fi bine vom sta la masă cu toții, toată lumea o să laude ce ai făcut, o să-ți crească moralul.
Și Adelina a cedat din nou. Noaptea, când s-a trântit în pat, era atât de obosită că nu puteai crede că nu adoarme imediat și totuși, somnul nu venea. Se perpelea și gândea, întorcând lucrurile pe toate părțile.
La ce-mi trebuie laudele lor? Și eu aș vrea o dată să vin la masă pusă, să nu alerg, să nu cheltui, să nu obosesc.
Dis-de-dimineață, abia ce reușise să adoarmă, o trezi telefonul. Soacra voia să-i felicite prima de Paște. Apoi Ecaterina spuse:
Într-o oră suntem la voi! Am anunțat pe toți încă de ieri. Adelina, ai grijă să fie totul pe masă la timp, da? vocea soacrei era plină de energie.
Adelina simțea că nu se poate ridica din pat. N-avea energie să înceapă ziua, deja se vedea alergând între bucătărie și sufragerie, iar la sfârșit făcând curat la tot haosul.
Nu vreau… a șoptit ea în pernă.
Adelina, mai ești în pat?! Vine mama! Și musafirii! a tunat Radu din prag, dezaprobator.
Mă ridic, abia a răspuns Adelina, forțându-se să se urnească. O să pot, sunt puternică, și-a spus, în timp ce mergea la baie.
Se mobiliza cât putea și la final reușise să aranjeze totul la timp.
…La masă era zgomot mare. Fiecare povestea, râdea, povestea despre planuri, copii, rude. Soacra stătea lângă Adelina și nu se oprea din laude:
Adelina noastră gătește ca nimeni alta! Totul a ieșit nemaipomenit, fată dragă! Eu niciodată n-aș fi reușit să pun așa masă! soacra îi zâmbea larg, îi strângea mâna și o privea cu mândrie.
Adelina primea complimentele, dar tot se retrăgea din când în când pe balcon, să fugă de gălăgie și de întrebările despre copii. Ea și Radu hotărâseră să mai aștepte cu copiii, dar rudelor nu le păsa.
Adelina! a strigat soacra. Hai cu desertul, unde ai dispărut?
Ecaterina a deschis ușa balconului și a intrat după ea.
Fumezi? a întrebat mirată.
Ce? Nu, cum să fumez! s-a speriat Adelina. Am ieșit doar să iau aer, e cald înăuntru.
Da, da. Dacă-s copii, nu poți deschide geamurile. Dar nu te apuca de așa ceva, să știi, că ai de crescut nepoți! a spus soacra râzând și fluturând din deget.
Adelina a zâmbit forțat, iar Ecaterina n-a observat.
Hai că trebuie să strâng masa și să aduci desertul.
Vin imediat…
Când au intrat înapoi, Ecaterina s-a așezat pe locul ei, iar Adelina a rămas singură. A strâns farfuriile murdare, le-a dus în bucătărie, a pus desertul pe masă, a repartizat tacâmuri noi singură, tot singură.
Tortul tău e cel mai bun din lume! a mai laudat-o soacra.
Adelina s-a retras iar la bucătărie, unde a început să spele vasele. Regreta și acum că nu-și cumpărase încă o mașină de spălat vase, mereu au apărut alte cheltuieli mai urgente.
La două ore după masă, musafirii s-au ridicat:
Radu, mă duci și pe mine acasă? a întrebat soacra.
Sigur, mamă, iau cheile și plecăm.
Când Adelina a rămas singură, s-a prăbușit pe canapea, extenuată. Apartamentul era vraiște, copii și adulți au sărit prin toate camerele, iar ordinea de ieri parcă n-a existat niciodată.
Trebuie totuși să mă mobilizez, să fac curățenie. Dacă las baltă azi, mâine mă urăsc și mai tare…
Oftând, Adelina s-a apucat de treabă: a strâns masa, a pus fața de masă și prosoapele la spălat, a spălat toate farfuriile, tacâmurile și paharele, a pus mâncarea rămasă în caserole, a dat cu aspiratorul și a spălat pe jos.
Merit o răsplată mică pentru toată munca,
Și-a umplut cada cu apă caldă, a pus sare parfumată și și-a dat drumul la muzică. Apa fierbinte i-a relaxat mușchii obosiți. Abia atunci a ridicat telefonul. Avea un mesaj de la Radu:
Mama a zis să rămân la ea peste noapte. Vin mâine.
Bineînțeles, la asta mă așteptam…
Radu știa că Adelina o să rămână singură să facă ordine, dar a ales să nu o ajute.
Așa cum te tratează lumea, așa să faci și tu. Gata, mi-a ajuns! și-a zis în gând.
Luna următoare a trecut rapid. Apropiindu-se o nouă sărbătoare, a venit imediat și telefonul soacrei:
Adelina, pregătește masa! Venim vineri să sărbătorim ziua lui Nicanor fratele mai mic al lui Radu.
Desigur… masa e aici. Dar de gătit trebuie să gătească altcineva, că eu am mult de lucru la serviciu, mă cheamă șefa la birou. Nu știu dacă pot ajunge nici la masă, a oftat, prefăcându-se supărată, Adelina. Chiar nu știu dacă pot sta la petrecere…
Cum? Dar…
Ce să facem, așa-i munca.
Bine, mă descurc eu cumva… Ce păcat… a oftat soacra.
Toate cele bune, a închis Adelina telefonul și a zâmbit cu subînțeles.
Seara a petrecut-o la o prietenă, iar a doua zi l-a pus pe Radu să facă ordine doar era ziua fratelui lui, nu a ei!
Când s-a apropiat aniversarea soacrei, Adelina și-a luat concediu și a plecat la părinți, în orașul vecin. Darul l-a dat din timp și a anunțat și noutatea:
Dar unde să sărbătorim?
Radu vă primește, doar că eu nu voi fi acasă.
Dar cine gătește?
Se poate comanda, sau poate gătesc celelalte cumnate. O să vă descurcați!
Următoarele sărbători Adelina a fost acasă, dar masa s-a rezumat la o platou de mezeluri și un tort cumpărat. Spunea mereu:
N-am avut deloc timp de gătit, sunt plină de lucru. Dacă vreți, comandați mâncare.
Nimeni însă n-a vrut să bage mâna în buzunar. Iar până la Revelion toți au înțeles că la Adelina nu mai merge. Dorința de a petrece împreună s-a stins brusc.
Revelionul l-au petrecut singuri, Adelina și Radu, ceea ce ei i s-a părut perfect. Planul ei a funcționat. Și, ridicând un pahar de șampanie, Adelina a zâmbit împăcată: a înțeles că, uneori, pentru a fi respectat și prețuit, trebuie să pui limite și să ai grijă și de tine, nu doar de ceilalți.
