NERECUNOSCĂTORUL GRIGOREL
Dimineața, soțul a sunat-o pe Ecaterina direct la birou și i-a spus că, după lucru, merge la familia Vasilești să sărbătorească ziua profesională împreună cu colegii.
Dacă vrei, poți să vii și tu, a adăugat nepăsător, convins că ea nu se va duce, ci va citi sau va sta toată seara la calculator.
Bine, a răspuns și ea fără entuziasm, dar în pauza de masă a plecat la universal să-i cumpere un cadou soțului. Femeile erau înghesuite la raionul de parfumerie.
Un flacon de apă de colonie scumpă i-a sărit imediat în ochi Ecaterinei pe cutia neagră lucioasă poza un bărbat elegant, cu sacoul aruncat pe umeri, cu o privire ușor arogantă și zâmbet șiret. Exact ca Grigore al ei.
Vânzătoarea împacheta iute cadourile în folie strălucitoare, lipea fundițe. O bătrânică ce s-a apropiat pe neașteptate a spus:
Eh, fetelor, voi le cumpărați bărbaților colonii, iar să le miroase or să vină altele și la cravate tot altele să se uite.
Toate fetele au râs din inimă, iar Ecaterina a simțit un nod în stomac că toată viața tot pentru Grigorel, iar el pentru alte admiratoare. Când erau tineri, îl iubea fără măsură, iar el accepta îngăduitor. Când s-a înscris la studii fără frecvență, ea îi scria lucrările de control noaptea. Când au apărut copiii, toate grijile le-a preluat și le-a dus singură.
La început, desigur, simțea recunoștință din partea lui. Apoi s-a obișnuit cu grija ei și a început să o considere de la sine înțeleasă. În ochii lumii, poate, păreau familia ideală: nu le lipsea nimic, viață liniștită, copii cuminți și isteți. Dar copiii au crescut, au plecat la studii în București. Ecaterina a rămas cu soțul. Și și-a dat seama că ceva lipsește din viața ei.
Mama ei, acu douăzeci de ani, fusese împotriva acestei căsnicii. Vezi bine cât e de frumos și-i place să se admire, îi spunea mamei oarba de dragoste. Un bărbat frumos este bărbatul tuturor. Toate-o să-i dea târcoale, iar ție o să-ți rămână cel mai puțin, deși drepturi vei avea cele mai multe. Deci, primul punct avem o soție nefericită. Punctul doi ea are deja 43 de ani, punctul trei nu mai este nimănui de trebuință
Ecaterina s-a apropiat de fereastră. Soarele bătea cu putere, ca-n prag de primăvară. În curând vine și 8 martie, s-a gândit, lipsită de vlagă. Și ce? Tot singură Viața aproape s-a dus Iar înainte ce mă așteaptă?
De-afară s-a auzit ciripit vesel, apoi o bătaie insistentă în geam. Ecaterina s-a uitat în jos pe pervaz se plimba un vrăbioi zburdalnic, cu ochii vii și rotunzi, aruncând priviri spre ea.
Asta e un semn, s-a gândit Ecaterina. În aceeași clipă, parcă pentru a-i întări gândul, a bătut ceasul din perete.
Așa deci, încă mai este timp. Punctul unu dacă nu suntem iubiți, să ne iubim noi pe noi înșine
Trântind ușa, Ecaterina a coborât grăbită scările: mai întâi la coafor, apoi la magazin
Pe la șase și jumătate, oglinda se minuna la o necunoscută misterioasă: ușor legănată, stătea comod în scaunul de la calculator. Rochie neagră, strânsă pe corp, tunsoare scurtă, breton de trei culori, modern ciufulit, ochii adânci, parcă plini de mister (contur, fard, tuș aplicat cu măiestrie), buzele doar cu creion și un strop de gloss deodată pline, senzuale și șăgalnice.
Punctul doi: la 40 de ani viața abia începe
A intrat în bucătărie, a revenit cu un pahar de vin, a ciocnit cu oglinda: Punctul trei chiar avem nevoie de un soț care nu și-a dat seama ce comoară are în casă?
Ce să mai spun, când a intrat la Vasilești, cu pași ușor legănați pe tocuri subțiri, toți și-au întors capetele. Imediat s-au întins câteva mâini bărbătești: să o ajute cu paltonul, să-i ofere un scaun sau vreun fruct. Da Ce interesant spuneți! Și soțul meu e aici? Nici nu l-am observat
Adversarul a fost șocat de apariția neașteptată, dezorientat de strategie și tactică, copleșit de admirația generală.
Dimineața, dorind să-și ia revanșa pentru seara trecută, și-a zis cu tupeu cu vocea lui obișnuită: Noi, de fapt, mic dejun luăm sau nu?
Dar aici a dat greș sau poate nici nu se trezise bine fiindcă lângă el nu mai era aceeași femeie ca ieri, adică, nu mai era adu-mi, ia-mi.
Lângă el dormea liniștită o femeie blândă, capricioasă, complet sigură pe sine.
Fără să-și rotească bretonul ciufulit, a șoptit jucăuș:
Dar tu ai făcut deja micul dejun, dragul meu?
S-a întins leneșă și, adormind la loc, a gândit: Așa stă treaba, Grigore. Altfel, revenim la punctul trei……Viața nu-i numai despre bărbați frumoși și gesturi mici ci despre cine ai curaj să devii când te ridici din umbra propriei neglijențe. Soarele se strecura printre storuri, luminând chipul Ecaterinei, care acum, cu fiecare zi ce trecea, se descoperea pe sine cu aceeași uimire cu care privise odinioară bărbatul acela de pe cutia de parfum.
A zâmbit ușor și, fără să aștepte vreun răspuns, s-a ridicat din pat. Grigore a rămas pironit, simțind pentru întâia dată golul propriilor neputințe. Zgomotele de pe hol, tropăitul pașilor pe dușumea, au vestit o nouă ordine în casă una în care recunoștința nu era o monedă rară, ci prețul firesc al fiecărei clipe trăite împreună.
În oglinda holului, Ecaterina s-a privit o clipă: ochii îi sclipeau altfel acum, poate de la fard, poate de la lumină, dar mai ales de la dorința de a nu se mai pierde pe sine niciodată. Și undeva, între două respirații, a simțit că primăvara tocmai a început pentru ea abia acum, abia azi.
Iar când Grigore a ajuns în bucătărie, același parfum scump plutea printre mirosul cafelei proaspete. Numai că, pentru prima dată, a înțeles: parfumul adevărat nu ți-l poate dărui nimeni, dacă nu porți în tine aroma demnității proprii.
Ecaterina și-a turnat liniștită ceașca de cafea, a ridicat privirea spre Grigore și, cu un zâmbet pe jumătate nou, pe jumătate vechi, a spus încet:
Astăzi o să am grijă întâi de mine. Dacă vrei, ți se poate alătura și-un mic dejun dar numai dacă mulțumești frumos.
Și, în râsetul mic și sincer ce a urmat, Grigore a priceput primejdia supremă: că iubirea, odată regăsită, nu se mai mulțumește cu resturi.
Iar Ecaterina a început ziua simțindu-se din nou aleasă dar, de data aceasta, de ea însăși.
