Am trăit singură jumătate de deceniu. Nu, nu am fost necăsătorită am fost căsătorită, dar soțul meu, Petru, a părăsit casa la un an după nuntă. În acea perioadă eu tocmai nășteam o fetiță. La final, Petru a lăsat în urmă un apartament cu trei camere, pe care lam încercat să-l Țin cu sârg. A doua căsătorie nu mia trecut prin minte. Nici eu nu eram făcută pentru a fi soție din nou. Valentina, fetița mea, creștea, și trebuia să-i pun pe picioare drumul. Întro avalanșă de griji și treburi, eram deja cu capul în apă.
Încercam din răsputeri să-i ofer tot ce-mi permitea o umăr de tată, dar nu era de ajuns. Nu puteam să-i dau acel sprijin părintesc pe care-l dorea. Din asta, timpul a făcut ca Valentina să se agățe de orice băiat cu care se încurca, fie că era prieten, fie că era simplă cunoștință. Nu tuturor le plăcea această atitudine agasantă. Mă vedeam adesea cum o liniștesc și îi vindec inima sfărâmată. Dar, cum spune vorba, Domnul e bun. În cele din urmă, fetița mea a întâlnit pe bărbatul ei.
Dan, un tânăr harnic și bun la suflet, părea să fie exact ce miam dorit pentru Valentina. El mă respecta și o prețuia pe fetița mea. Ce mai voia un om? Îl consideram pe Dan zălogul perfect al viitorului meu. Totuși, povestea nu a fost un basm. La șase luni de la nuntă, Dan sa schimbat radical.
Între timp, mă ocupam de mama mea, Ana, încă în viață. Ana, la fel ca mine, a născut devreme și, în cele din urmă, a devenit bunică. Dar atunci, boala ia cuprins corpul și a trebuit să o aduc în apartament, să-i acord îngrijire permanentă. Nu aveam unde să o duc mama a rămas cu mine. Această decizie ia înnebunit pe Dan. Nu înțeleg ce la supărat atât de tare. Eu nu lam obligat să-și asume grija, toate poverile au căzut pe umerii mei. Ana nu era deloc pretențioasă, era doar în nevoie. Ce anume ia fost neplăcut în mine, nu-mi pot imagina.
Pe măsură ce timpul trecea, lucrurile sau înrăutățit. Valentina a început să se alieze cu Dan, la sprijinit și pe ei doi mau evitat. Odată ne adunam la masă, dar acum copiii se ascund în camerele lor. Încercam să vorbesc cu Valentina, dar cuvintele nu mai găseau loc. Se închide în tăcere, căutând scuze.
Nu neau mai adus bucurii nici nepoții. Trăiesc pentru ei înșiși, îmi ziceau. Am încercat să intervin, apoi am renunțat. Sunt treburile lor, să le rezolve singuri. Dar Dan a început să mă apese, să mă domine în casă. Se comporta ca un stăpân, deși nuși ridica niciun deget să repare ceva sau să cumpere lucruri pentru apartament. În schimb, dispare adesea în cluburi cu prietenii. Nu înțeleg unde sa dus acel ginere minunat pe care îl admiram la început.
Clar, acum își arată adevărata față.
Cu fiecare săptămână, Dan devenea tot mai greu de suportat. A venit și Crăciunul, iar el a refuzat să-l sărbătorească cu noi, în sânul familiei. A luat-o pe Valentina în camera lor și au petrecut sărbătoarea departe de noi și de mama. La miezul nopții, Valentina a apărut să ne ureze La mulți ani, dar soțul ei nici măcar nu a ridicat nasul.
A doua zi, Dan mia spus: Vrem să vindem casa mamei tale și să cumpăm un apartament separat pentru noi. Nu știam ce să-i răspund. Cum să nui vindem? Trăim aici de șase luni, iar eu nuam cheltuit nimic! Am strigat: Nu! Nu cred așa. Cumpăraţi voi singuri o locuință. Asta e casa mamei mele. Nu o vom vinde. E proprietatea ei și o va rezolva singură.
Acest lucru la enervat pe Dan. În aceeași zi, a strâns lucrurile, a luat-o pe Valentina și a plecat la părinții lui.
M-a întristat că fetița nu a protestat, dar viața ei e a ei. Dacă crede că așa va fi mai bine, să rămână cu Dan.
A făcut bine femeia?
Ce aţi face voi în locul ei?
Prieteni, dacă vreţi să citiţi și alte poveşti, lăsaţi un comentariu și nu uitaţi de likeuri. Asta ne dă puterea să scriem mai departe!
