Anca și prietena ei, Lia, se plimbau prin Parcul Cișmigiu din București când, dintr-un colț al aleii, le ieşi în cale un cuplu. Bărbatul o strângea pe femeie în braţe, șoptindui ceva la ureche. Ea zâmbea larg, fericită. Anca îi privea cu ochii mari, fără să poată să-și ia privirea de pe ei.
Anca, ce vedeai? Anca! exclamă Lia, surprinsă.
Nu e nimic. Hai săne ducem, răspunse Anca, și se îndreptă repede spre ieșirea din parc. Cele două se despărțiră și Anca pornise spre casă, cu gândul că tot ce văzuse era imposibil de crezut.
Tată, cum a putut așa sămi facă mamă săi fie alături? Nu pot să cred! se gândea, în timp ce încă își amintea scena de la parc.
Într-o altă zi, la finalul orei de balet, Anca nu dorea să se întoarcă acasă. Propuse:
Lia, să mergem să ne plimbăm prin parc!
Hai, că încă e lumină!, acceptă prietena.
Parcul nu era pe drumul lor, dar de ce să nu se plimbe?
Pe aleea principală, cu invidie, treceau cupluri îndrăgostite care nu le acordau atenție. Însă când sau întors pe o alee pustie, din nou iau zărit pe cei doi: bărbatul, cu spatele spre ele, era deja bătrân, dar încă se înălța la fel de mângâietor.
Lia îi aruncă o privire neînsemnată, apoi observă că Anca o privește cu ochii larg deschiși, incapabilă să se desprindă de acea imagine.
Anca, cetăi?, strigă Lia.
E nu contează. Hai săne ducem, răspunse Anca și se grăbi să plece.
Ieșă din parc și, cu capul ușor plecat, rămase tăcută, gândinduse la cea văzut. Prietenele au făcut schimb de sărutări și sau despărțit spre casele lor.
Anca păși spre apartamentul ei, încă cu ochii în lacrimi. În fața ei se conturau chipul fericit al femeii din parc, bărbatul ce îi șoptea la ureche și totalul indiferenței față de propria ei fiică.
Tată, cum ai putut sămi trădezi mama? Credeam că ești perfect. Dacă are altă iubită, nu aș fi crezut nici eu, dacă naș fi văzut totul cu ochii mei, își șopti ea.
Ajunse acasă târziu.
Hai sămâncăm! își strigă mama, de parcă ar fi anticipat că Anca nu va mai aștepta pe tată.
Stai puțin, am să mă spăl pe mâini, răspunse Anca, stânjenită.
Se bălăcă în baie prea mult timp. Când ieși, tatăl nu era încă de întors. Anca mâncă în grabă, apoi se așeză la biroul din dormitor, dar gândurile îi rămâneau blocate pe aceeași scenă din parc.
E tatal meu. Oare în viața de adult minciuna și infidelitatea devin normale? Ce îi lipsește în viața lui? Poate că această iubită crede că voi ceda săi dau tatăl meu. Parcă nu știe de existența mea
Un zgomot de ușă deschisă o întrerupse.
Scuze, iubita mea! Ziua a fost grea, auzi Anca vocea tatălui.
De obicei zilele grele erau doar la sfârșitul lunii, replică mama, iar tensiunea se ridică.
Dragă, acum sunt în pană! exclamă tatăl, intrând în camera ei, dândui sărută, dar Anca îl respinse.
Pleacă, că mâncarea se răcește!
Ce sa întâmplat, copilă?
Nimic. Tu?
Tatăl o privea atent, voia să spună ceva, dar se abțină și sa dus în bucătărie.
Întreaga seară, Anca rămâne în camera ei, planificând cum săși ia dânsul înapoi. Când se trezi dimineața, auzi sunetele părinților:
Vasile, unde te duci?
La muncă. Trebuie să fie urgent.
E sâmbătă, poți săl petreci cu familia.
Nu o să dureze mult. Înapoi până la prânz, apoi facem ceva împreună.
Anca ieși din cameră, se întinde și se prefăcu că abia sa trezit.
Unde mergi, mamă? întrebă mama, surprinsă.
Trebuie sămi iau lecțiile, o să întârzii.
Ceașa, și tot timpul sunt ocupați! clătina mama.
Anca se strecură repede spre baie, apoi se îmbrăcă și se grăbi spre coridor, unde tatăl se sprijinea la perete, zâmbind ușor.
Anca, iați o cafea! Am făcut una! strigă mama din bucătărie.
Hai săo bei, eu îţi fac loc, răspunse tatăl, căutând să raspe vinovăția cu un gest de blândețe.
Anca se repezi la masă, sorbi rapid cafeaua și, cu o mână tremurândă, se întoarse spre ușă:
Hai, tata!
Au mers câțiva pași în tăcere, apoi tatăl deschise discuția:
Copilă, e ceva ce te deranjează?
Nu, tata! Poate că cresc prea repede, dar te iubesc.
Și eu te iubesc, doamnă! răspunse el, cu ochii strălucind.
Cemai mult în lume? întrebă ea.
Tatăl ezită, apoi spuse: Cel mai mult în lume!
Zâmbind, ei se uitau unul în ochii celuilalt, dar fiecare simțea cum furișează un dor nespus.
Bine, tata, ne vedem la prânz. Ai promis că weekendul îl petrecem împreună.
Anca se îndreptă spre școala ei, se ascunse în spatele unui tufiș, așteptă să nu fie observată. Credea că tatăl va pleca la serviciu, dar el mergea în altă direcție.
Mergând de zile întregi, tatăl nu se întoarse niciodată. Ajunseră în fața unei case dintrun cartier necunoscut, cu străzi pustii. Tatăl se opri lângă un pom, scoase telefonul și sună.
Femeia ieși după cinci minute. Anca, din umbră, murmură:
Ce frumoasă e! Oare este mai scumpă decât noi, cu mama?
Femeia-l săruta pe tată și plecau ținânduse de mână. Încet, se plimbau printrun parc de lângă bloc, stând pe o bancă, vorbind serios, apoi se sărutau lung.
Anca îi urmărea de departe, cu inima plină de amar. Când se ridică și pleacă, ea rămâne pe lângă cotitura, gândinduse la ce să facă mai departe.
Dintro dată, iubita lui Vasile ieși din intrare cu un sac plin de gunoi și se îndrepta spre containere. Anca o interceptă:
Bună! o opri la drum, în timp ce femeia arunca resturile și sîndrepta spre casă.
Bună! Ceva făcut? răspunse femeia, surprinsă.
Ascultă! Dacă te mai întâlnești cu Vasile, îţi dau o lecție.
Cine eşti tu?
Nu înţelegi? Sunt fiica lui.
Ia telefonul!
Uitel.
Sunăi și spunei să nu mai vină. Eu sunt fiica lui, el iubeşte pe mama mea!
Anca a format numărul și a sunat. Vocea lui Vasile răspunde:
Diana, ce sa întâmplat?
Vasile, nu mai trebuie să ne mai vedem.
De ce?
Nu există viitor pentru noi. Tu ai familia, eu merg la facultate din Chișinău.
Diana, dacă
Anca auzi în vocea tatălui un fir de bucurie.
Bine, Diana! Nu mai veni și nu mai suna!
În regulă! spuse Vasile, hotărât.
Când Anca se întoarse acasă, părinții erau la masă, vorbind calm.
Cete face să zâmbești așa? întreabă mama, ridicânduse de la masă.
Mă voi întinde! răspunse ea.
Copilă, ești cu adevărat fericită? întrebă tatăl.
Tată, mă iubești? întrebă ea, cu ochii strălucind.
Te iubesc!
Și pe mama?
O scurtă pauză, apoi răspunse el:
Și pe mama te iubesc!
Eu chiar vă iubesc amândoi! exclamă Vasile, cu un zâmbet larg.
Dacă va plăcut povestea, lăsaţi un comentariu și daţi un like asta ne încurajează să scriem mai multe!
