Mădălina laudă casa voastră, vreau să văd la ce aţi cheltuit atâţia bani cu un zâmbet arogant spuse Lara Petrovă.
Patru ani de zile Doina şi Vasile au muncit neobosit la ridicarea unei case cu două etaje la marginea oraşului Iaşi. În fiecare weekend, în orele libere, erau pe teren, şlefuiţi şi zugrăviţi fiecare colţişor. În sfârşit, după ore de sacrificiu, familia sa mutat în noua locuinţă.
Împreună cu cei trei copii Mihai, Andrei şi Ilinca Doña şi Vasile sau instalat în căminul proaspăt construit, așteptând cu nerăbdare o viaţă de familie fericită. Totul ar fi fost perfect dacă nu sar fi trezit ingerăoaica de la mama Vasilelui, care încă credea că ridicarea unei case era o nebunie şi o risipă de bani.
De îndată ce sau mutat, rudele au început să sune şi să se îndrepte spre vizită. În două luni, toţi au păşit prin casă, cu excepţia mamei lui Vasile Lara Petrovă.
Rudele şi cunoştenii nu sau putut abţine să nu vorbească laude despre locuinţă, iar vestea a ajuns şi la urechile doamnei.
La Vasile şi Doina nu e doar o casă, e un basm! lăuda sora Larei, înrădăcinată în sânul familiei. Ai văzut?
Încă nu, nu am ajuns acolo, răspunse Doina cu un ton fals de indiferenţă.
În acea seară, nerăbdătoare, Doina scrise un mesaj fiului şi io ceru să îi trimită fotografii.
Mădălina laudă casa voastră, vreau să văd la ce aţi cheltuit atâţia bani spuse Lara Petrovă cu zâmbetul său arogant.
Vasile, fără să se gândească la ce ar putea urma, itrimise mamei câteva poze. Primind imaginile, mama nu întârzie să-şi arate nemulţumirea:
Întrebarea care mă macină: de ce nu sunt invitată la cină? Toţi ceilalţi au fost deja la voi, iar eu nu
Poate pentru că credeai că nu ne ocupăm de construcţii, ci de prostii, îi răspunse Vasile.
Ah, nu îmi mai aduci aminte de trecut! Ce să priveşti înapoi, când ochii nu mai sunt la fel de buni, zâmbi nervos mama, iar Vasile, cu un aer de tăcere, adăugă:
Cine uită, primeşte două răspunse el aspru.
Fără să mai dea accent pe ceartă, Lara schimbă subiectul:
Trimite-mi pe mesaj adresa, vreau să vin, comanda ea cu o voce autoritară.
Vasile îşi îndeplineşte promisiunea, iar a doua zi Lara Petrovă sosise la vizită.
Doina, care nu ştia că mama a sunat şi a cerut să vină, rămase şocată de apariţia ei neaşteptată.
Vasile, de ce nu ştiam? întrebă ea încruntată.
Nu mam gândit că se va hotărî să vină aşa de repede, răspunse el, ridicând din umeri, surprins şi el că mama nu întârzie să apară.
Lara a venit cu daruri pentru nepoţi. Pe drum a cumpărat trei tablete de ciocolată, lucru ce nu a scăpat ochilor Doinei.
Totuşi, comportamentul mamei nu o surprindea pe Doina, căci Lara nu căuta să se apropie prea mult de copii. Mama lui Vasile a inspectat cu atenţie casa, atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară, şi din chipul ei se citea nemulţumirea.
Vasile nu ştia imediat ce anume nu îi plăcea doamnei. Însă a înţeles câteva momente mai târziu, când a fost chemată la masă şi a sorbit două pahare de şampanie.
De ce ar trebui eu să locuiesc întrun apartament ca un cerşetor, în timp ce această doamnă trăieşte întro casă mare ca o regină? îl întreabă Lara, cu o voce tremurândă de mâhnire.
Ce nu e în regulă cu apartamentul? ţiam vândut vechea garsonieră, am cumpărat una cu două camere. În plus, îţi trimit lunar şapte şi jumătate de sute de lei. De ce te consideri un cerşetor? se apăra Vasile, simţind că cuvintele îi ies din mână.
Crezi că nu îţi sunt recunoscătoare? Îţi mulţumesc! Dar şi eu vreau să locuiesc întro casă! replică Lara, înfuriată.
Mamă, noi am construit împreună casa visurilor noastre, aţi construit-o. Ce legătură are asta cu tine? îi spuse Vasile.
Ce legătură am eu? Eu te-am născut şi te-am crescut! Nu merit să trăiesc în lux? De ce nu mă inviţi aici? nu dădea înapoi.
Doina, care nu credea că Lara ar fi deschisă o asemenea discuţie, adăugă cu un ton îngrijorat:
Vasile, argumentele tale nu dau silă. Doamna este doar geloasă pe fericirea şi casa noastră. Pentru ea contează doar să se simtă superioară
Vasile privea spre soţia sa, înţelegând că punctul ei este corect, dar simţea totuşi vinovăţia faţă de mamă:
E greu să aud aceste vorbe, mamă, sincer. Dar casa aceasta am construit-o pentru noi. Tu ai un apartament frumos cu două camere, în care trăieşti bine
Bine trăiesc? Atunci să locuiască soţia ta acolo, pe sănătatea lui, iar eu să stau aici şi să domnesc! răspunse Lara, muşcată.
Atitudinea mamei nu se încadra nicăieri. Cuvintele ei stârneau în Doina disconfort şi resentimente:
Vezi, dragă, cum îşi exprimă Lara recunoştinţa pentru ajutorul nostru? Cer tot timpul, se enervează, ne critică, îmi diminuează rolul în familie
În loc de un răspuns, Lara ţopăi un ţipetuş şi, cu ochii închişi, se îndreptă spre sticla de şampanie.
Pentru a vorbi serios cu mama, Vasile o cheamă pe terasă.
Mamă, să fiu sincer: îmi este greu să suport presiunea şi nemulţumirea ta constantă. Nu eşti o bună bunică, iar firea ta face convieţuirea cu tine insuportabilă. În special Doina suferă, iar copiii încearcă să evite să vorbească cu tine, așa că nu pot să vorbim de a locui împreună sau de aţi da casa.
Ah, sunt o bunică rea? Poate că nu poţi săţi pui în ordine propria mamă? şuieră ea.
Ascultă-mă cu atenţie, mamă. Casa noastră este simbolul fericirii noastre şi nu îţi voi permite să o distrugi!
De ce ar trebui eu să o distrug? E asta o gândire de femeie? Am înţeles că sentimentele mele nu interesează pe nimeni! Toţi sunt nevinovaţi, doar eu sunt vinovată! Lara Petrovă, cu o ostilitate deschisă, privea spre fiu şi muşcă buza. Te am auzit, nuţi face griji! adăugă, hoţiind, şi cheamă un taxi.
După o jumătate de oră, femeia furioasă şi rănită părăsi casa cu două etaje, fără să-şi ia rămas bun.
De atunci relaţia dintre Lara şi fiul ei a rămas tensionată. Ea nu avea de gând să îi ierte pe Vasile pentru că a pus interesele propriei familii mai sus decât ale ei.
A trecut o lună când Lara, pe neaşteptate, îl sună pe Vasile şi declanșă un scandal monumental.
Se dovedi că mama plănuise săşi vândă apartamentul cu două camere şi, cu banii obţinuţi, să cumpere o casă. Găsise chiar cumpărători, dar când a venit vorba de finalizarea tranzacţiei, sa aflat că proprietarul apartamentului era Vasile.
Mai înşelat! Miai vândut apartamentul vechi, iar apoi lai înregistrat pe numele tău! izbucni Lara, cu ochii plini de lacrimi. Mai lăsat fără nimic!
Poate pentru că am adăugat mulţi bani ca să cumpăr acea locuinţă cu două camere. Crezi că am dreptate să fac asta? replică Vasile, întorcând întrebarea.
Toţi am fost jefuiţi! Toţi! exclama, aruncând telefonul.
După aceea, Lara nu mai dădusem vreun semn de viaţă, iar Vasile încercă din răsputeri să o contacteze, dar ea îl ignoră cu stricteţe.
Astfel, familia învăţă o lecţie importantă: banii şi casele nu pot înlocui dragostea şi respectul dintre generaţii. Cel mai preţios coborâţi este să rămânem uniţi, să ne ascultăm şi să ne înţelegem, altfel orice construcţie, oricât de frumoasă, se va sfărâma în cele din urmă.
