Fratele meu mi-a fost un exemplu încă din copilărie. De fiecare dată, mă uitam la fratele meu mai mare, Andrei, și îl consideram un model de urmat. El era mentorul, protectorul și exemplul meu de conduită.
Când se apropia ziua nunții mele, Andrei m-a sfătuit:
– Ține minte un lucru, frățioare. Niciodată să nu îi spui soției tale câți bani ai cu adevărat. Dacă le dai femeilor libertatea de a ști, îți vor goli buzunarele. Ține-o din scurt și nu îi permite să se lase dusă de val!
Atunci mi s-a părut că exagerează, dar Andrei avea cu cinci ani mai mult decât mine, era deja căsătorit, așa că am decis că știe el despre ce vorbește.
Din fericire, soția mea, Maria, nu era așa. Nu alerga după branduri, nu cerea cadouri scumpe și nu visa la un trai în lux.
Cu timpul, drumurile mele și ale lui Andrei s-au despărțit; soțiile noastre nu se tolerau, iar Andrei era ocupat cu afacerea lui. Eu cântam într-o orchestră, el deținea ferme și terenuri agricole. De fiecare dată când ne întâlneam, mă pregăteam pentru criticile sale. Andrei mereu găsea ceva pentru care să mă certe.
Banii erau mai importanți decât familia. Fratele meu îmi spunea frecvent:
– Ești iresponsabil! De ce trăiești de pe o lună pe alta? De ce îi permiți soției tale să cheltuiască bani pe prostii?
Nu mă certam cu el, dar cuvintele lui mă răneau. După astfel de discuții, încercam să economisesc, dar în scurt timp uitam și trăiam la fel ca înainte.
Andrei avea o fiică, Elena. O ținea sub control strict: fără bani de buzunar, fără haine la modă, fără machiaj. Fata creștea în severitate. Uneori venea la noi și eu, împreună cu Maria, îi dădeam pe ascuns niște bani.
Când Elena a împlinit 16 ani, a fugit de acasă doar ca să scape de sub controlul tatălui său. Andrei considera acest lucru un rezultat al metodei sale stricte, spunând că el nu e de vină, că n-a prevenit.
Dar cel mai groaznic lucru l-am văzut mai târziu…
Vacanța care s-a transformat în chin. Acum doi ani, am decis să mergem cu toții la mare. Și atunci am văzut totul.
Fratele meu își chinuia soția pentru fiecare leu cheltuit.
– Iar cafea? Nu poți să bei acasă?
– Pizza? Ești nebună, asta e o risipă de bani!
– Ce înghețată pentru copii? Să bea apă!
Era atent la fiecare cheltuială, fiecare leu, fiecare chitanță. Era imposibil să te plimbi cu el pe faleză. Copiii noștri, ca toți copiii, își doreau vată de zahăr, baloane colorate, suveniruri… Dar Andrei doar se încrunta și murmura:
– O să vă ruinați părinții, înțelegeți?
Deși avea mult mai mulți bani decât mine, îi era frică să îi cheltuiască. Maria nu a mai rezistat și a spus:
– Hai să mai rămânem câteva zile aici. Fără ei.
Am fost de acord. Andrei a plecat cu soția sa în acea noapte. Se grăbea – avea o licitație de echipamente agricole.
Dar dimineața am primit un telefon… au avut un accident. După asta, m-am schimbat pentru totdeauna. Se spune că a adormit la volan. Am pierdut un frate.
De atunci, sunt alt om. Nu mai economisesc „pentru bătrânețe”. Nu mai stau să mă gândesc cât costă o ceașcă de cafea. Îi cumpăr copiilor daruri, soției lucruri frumoase, mie însumi costume bune.
Da, banii sunt necesari. Dar care este rostul dacă îi strângi și nu trăiești cu adevărat? E o prostie să te agăți de bani de parcă i-ai lua cu tine în mormânt.
Cel mai important este să nu îi pierzi pe cei dragi. Pentru că nu îi poți cumpăra. Oricât ai avea.
