Hai, chiar nu poți? E doar pentru trei zile. Larisa are o situație fără ieșire, a prins un sejur last minute la Mamaia, n-a mai fost în concediu demult, iar eu… bine, știi tu, cu tensiunea mea, și-n week-end la țară m-am blocat de spate de abia mă îndrept. Și Doru este bunicul lor, e datoria lui să-i ajute.
Vocea de la capătul firului era atât de sonoră încât lui Doru nici nu-i trebuie difuzor. Ileana, la aragaz, amesteca o tocăniță de legume, dar auzea perfect fiecare cuvânt. Timbul acela înalt, cu o umbră de răzgâială autoritară, l-ar fi recunoscut dintr-o mie. Margareta Viorel. Prima, și din păcate, imposibil de uitat soție a bărbatului ei.
Doru aruncă o privire stânjenită către Ileana, ținând telefonul cu umărul la ureche și încercând să taie pâine însă bineînțeles, feliile ieșeau strâmbe.
Marga, stai, încercă să intervină. Ce treabă am eu cu sejurul Larisei? Eu și Ileana avem planuri în weekend…
Vai de mine, ce planuri puteți avea voi! îl întrerupse brusc fosta soție. Să pliviți în grădină? Să mergeți la Muzeul Satului? Doru, e vorba de nepoții tăi. De Vlad și Denis. Au nevoie de exemplu masculin, nu de blegoseli de femei. Nici nu i-ai văzut de-o lună. Unde îți e conștiința? Sau domnișoara ta ți-a interzis și copiii de la fosta?
Ileana lăsă lingura pe suport și opri aragazul. Domnișoara… Ei sunt căsătoriți de opt ani. Ani liniștiți, dacă nu pui la socoteală aparițiile intempestive ale uraganului Margareta. Ba vroia pensie alimentară mai mare pentru o Larisa deja adultă, ba bani de reparat baia, ba pentru dentist, ba mașină. Doru, suflet blând, încă plătea, simțindu-se vinovat că și-a lăsat familia… deși plecase când Larisa avea douăzeci și el cu Margareta locuiau ca doi străini într-una din acele vechi apartamente comuniste.
Margareta, nu vorbi așa despre Ileana. Problema nu e la ea. Trebuia să ne anunți din timp. Băieții au șase ani, necesită supraveghere, iar noi nu mai suntem tineri…
Tocmai de-aia! jubila Margareta. Bătrânețea nu-i bucurie, iar mișcarea face bine! Aleargă după nepoți, poate-ți revii! Deci așa rămâne. Larisa ți-i aduce mâine la zece fix. Eu nu pot, te-am zis cu spatele la pământ. Și fără discuții, Doru! Ăsta e familia ta.
Ton… Ocupat. Doru a pus lent telefonul pe masă, oftează și nu îndrăznește să-și ridice privirea spre soție.
O liniște deasă coboară peste bucătărie. Ticăie ceasul de pe perete. Afară, orașul se animă sub ploaia măruntă de vară. Ileana se apropie de masă, ia un șervețel și adună firimituri invizibile.
Așa, deci, mâine la zece? întreabă ea apăsat.
În ochii lui Doru, cere iertare înainte să rostească ceva.
Ilenuța, iartă-mă. Ai auzit și tu… El e ca tancul. Larisa pleacă, Margareta din nou cu spatele… Unde să-i lase? Sunt nepoții mei…
Doru, Ileana se așază vizavi de el, încercând să fie calmă. Sunt nepoții tăi, nu ai mei. Nu am nimic cu ei ca persoane. Dar să fim sinceri: nici măcar numele nu mi-l spun, doar “tanti”, așa cum i-a învățat bunica. Fiecare vizită e haos, pentru că Larisa crede că unui copil nu-i poți impune niciodată vreo limită.
Mă ocup doar eu! Jur! Nu trebuie să te implici. Merg cu ei prin parc, la film, la distracții. Doar să faci o supă, niște chiftele le plac, chiar dacă n-o recunosc!
Ileana zâmbește cu tristețe. Știe cum va fi: după două ore Doru va fi epuizat, îl va durea capul și se va întinde pe canapea “doar cinci minute”. Iar gemenii, dezlănțuiți, vor rămâne pe capul ei: sărind pe mobilă, cerând desene animate, făcând mizerie și ignorând orice observație că “bunica Margareta a spus că aici e permis orice, pentru că Doru e stăpân”.
Aveam bilete la teatru sâmbătă, îi amintește. Și voiam să mergem la țară, să pregătim trandafirii pentru iarnă.
Teatrul nu fuge, dăm biletele înapoi… Iar trandafirii, Ilenuța, hai, ajută-mă! Ultima dată, promit. O să vorbesc cu Larisa să nu mai facă așa.
“Ultima dată” i-a zis asta de vreo douăzeci de ori. De fiecare dată ea accepta, din compasiune pentru el, evitând scandalul. Azi însă în sufletul Ilenei s-a declanșat ceva. Poate e vorba de tonul Margaretei, care n-o întrebase nimic, doar ordonase, ca și cum timpul și resursele Ilenei îi aparțin.
Nu, Doru, spune ea încet.
El clipește uimit, ca și când ar fi uitat ce-nseamnă “nu”.
Cum adică… nu?
Nu, nu îi primim. Nu de data asta. Nu renunț la planurile mele, nu returnez biletele, nici nu gătesc trei zile la rând pentru niște copii care data trecută mi-au zis că “supa mea miroase urât”, iar mama gătește mai bine.
Ileo, hai, sunt copii! Unde să-i lase Larisa? Are bilet nefolosit la Mamaia…
Asta e problema Larisei. E femeie adultă, are soț, soacră, bonă dacă vrea. De ce să se rezolve totul prin efortul meu?
Prin al nostru, corectează Doru.
Nu, dragul meu, prin al meu. Eu fac ordine după ce pleacă, eu gătesc, eu spăl. Tu ești bunicul drăguț două ore, apoi stai pe pastile. N-am semnat nici un contract să fiu babă de copii pentru cineva care mă disprețuiește oricum.
Doru încremenește. De obicei, Ileana e răbdătoare ca o sfântă.
Și ce vrei să fac? Să sun și să spun “nu”? Margareta îmi face un scandal de-mi sare inima.
Nu suna, Ileana se ridică și se duce spre geam. Să-i aducă.
Deci ești de acord? Doru învie de speranță.
Nu. Să-i aducă. Și vedem atunci.
Sâmbăta vine cu o dimineață senină, spre deosebire de atmosfera din apartamentul lor. Doru forfotește de colo-colo, tot aranjează pernele și se uită la ceas. Ileana însă e liniștită. Își termină micul dejun, îmbracă rochia ei de in preferată, își face un machiaj lejer și își pregătește o poșetă.
Pleci undeva? întreabă Doru suspicios, văzând-o punând cartea și umbrela.
Avem teatru la șapte, nu-i așa? Și până atunci voiam să trec la coafor și să mă plimb pe malul Bâcului. Vreau să-mi limpezesc mintea.
Ileana! Ei vin în cincisprezece minute! Ce mă fac singur cu ei? Nu știu ce mănâncă, ce hainuțe au…
Te vei descurca. Ești bunic așa cum spune Margareta.
Atunci sună la ușă, apăsat şi lung. Doru fuge să deschidă, Ileana rămâne să-și încheie sandalele.
Din hol se aud voci.
Slavă Domnului, n-a fost trafic! este Larisa, fiica lui Doru. Tata, iată-i. Sacoșa cu haine aici, tableta încărcată, sunați dacă e ceva. Mamă, grăbesc, taxiul mă așteaptă!
Larisa, stai, ce mănâncă ce program au? bâiguia Doru.
Care program, e weekend! Faci niște găluște, găsești tu ce. Pa! Băieți, ascultați de Doru!
Ușa trântită. Apoi tropăit de piciorușe și strigătul: Atenție, atacăm!.
Ileana intră pe hol. Scena e năucitoare: doi băiețandri energici deja săreau pe dulăpior, încercând pălăria lui Doru. Pe fundal, Doru cu o geantă sport părea complet copleșit. Dar cel mai curios era altceva: în ușă, rămăsese Margareta Viorel.
Deși cu “spatele blocat”, arăta neașteptat de vioaie: machiaj puternic, coafură impecabilă, aur mult.
Ah, iată-te, Margareta o privește pe Ileana superior. Sper că te-ai pregătit? Pentru Denis fără prăjeli, Vlad nu mănâncă ceapă, supa să fie proaspătă, iar la telefon n-au voie mai mult de-o oră.
Vorbea ca o boieroaică în casă de slugă. Doru se strânge și el.
Ileana se apropie de oglindă, își urnește părul și își ia poșeta.
Bună dimineața, doamnă Margareta. Bună băieți.
Gemenii au o clipă de pauză, apoi reîncep nebunia.
Mulțumesc pentru indicații, i se adresează Margaretei cu un zâmbet calm. Să i le transmiteți lui Doru. El e “șef” azi.
Cum adică? ridică Margareta sprâncenele. Tu unde te duci?
Am liber. Am treburi, întâlniri, teatru. Revin târziu sau mâine dimineață.
Margareta se încrunta, blocându-i calea.
Ai înnebunit?! Cum să pleci? Ești datoare…
Sunt datoare numai față de cei cărora le-am promis ceva, răspunde ferm Ileana. N-am promis nimănui să fiu dădacă nepoților. Nu i-am născut, nu i-am crescut, nu mi-am oferit serviciile. Au mamă, tată, două bunici. Dvs sunteți la pensie, nu aveți de lucru.
Mă doare spatele! țipă Margareta.
Iar eu am viață. Nu vreau s-o consum pe dorințele altora, mai ales cerute cu tonul acesta.
Doru! răcnește Margareta. O auzi? Ești bărbat sau un papuc? Pune-o la punct!
Doru calcă între ea și Ileana, nehotărât.
Marga Ileana a spus dinainte că e ocupată. Credeam că pot, dar
Ce să poți? sare Margareta. Te întinzi la oră! Cine spală copii, cine-i hrănește? Uită-te la ea: s-a dichisit, se duce la teatru în timp ce familia e în criză!
Familie? Ileana își schimbă tonul. Margareta, hai să lămurim: eu și Doru suntem familie. Tu, Larisa și nepoții rudele lui. Am suportat telefoanele nocturne, cererile de bani și jignirile. N-o să mai transform casa mea într-o gară și pe mine într-o servitoare gratuită.
Cum îndrăznești? Ăsta e apartamentul soțului meu! Bine, fost, dar tot are dreptul!
Are drept să aducă oricine. Dar nu să mă oblige să servesc invitații. Doru, alegerea ta. Poți rămâne cu nepoții și Margareta, care sigur te ajută. Eu plec.
Ileana face un pas, Margareta o prinde brusc.
Stai, nu pleci până nu le faci supă! Larisa a plecat deja la aeroport! Ce fac cu ei?
Ileana îi dă jos mâna, hotărât.
Nu e problema mea, doamnă Margareta. Comandă un taxi, mergi acasă și fierbe supă. Sau sun-o pe Larisa să revină. Și să nu mă atingi. Altfel chem poliția și declar agresiune. Să știți că o fac fără ezitare.
E tăcere totală. Gemenii se opresc, intuitiv. Doru își privește soția cu frică și admirație. E pentru prima oară când vede femeia de lângă el ca pe o oțelită cu principii, nu doar pe blânda Ilenuță.
Margareta rămâne fără cuvinte, șocată.
Ești un monstru, șuieră. Egoistă. O să afle toți ce om rău ești.
Perfect, ridică din umeri Ileana. Spuneți oricui.
Ileana deschide ușa, iese pe scară.
Doru, ai cheia. Dacă rezolvi problema sună. Dacă nu vin când nepoții pleacă.
Ușa liftului o smulge din scandal. Afară, Ileana inspiră aerul curat după ploaie. Îi tremură puțin mâinile, dar sufletul pare eliberat. Făcuse pasul. A spus, în sfârșit, nu.
Ileana își petrece ziua perfect: expoziție, cofetărie favorită, plimbare prin parc. Telefonul e la mod silențios ca să nu-i fie stricat echilibrul.
Seara, după teatru, pornește telefonul: zece apeluri pierdute de la Doru. Un mesaj: Margareta a luat copiii. Sunt acasă. Iartă-mă.
Ajunge pe la unsprezece. În apartament liniște și ordine. Doru stă la bucătărie, cu o cană rece de ceai. E epuizat, dar liniștit.
Salut, șoptește el.
Salut. Copiii?
Margareta i-a luat la ea. A făcut scandal mare. A țipat la Larisa să-și ia copiii, să-și returneze banii de la sejur… Apocalipsă.
Și tu?
Doru o privește adânc.
Azi i-am zis prima dată să tacă. Când te-a insultat, m-am ridicat de la masă, i-am spus că, dacă te mai calcă cu vorba, nu mai primește nimic în plus față de pensia alimentară. Că nu mai intră pe la noi.
Ileana îl îmbrățișează. El își găsește loc cu capul pe burta ei, ca un copil.
A plecat, i-a răpit pe băieți, a trântit ușa de a tremurat casa. Că nu-i mai suntem rude.
Supraviețuim, zâmbește ea, mângâindu-i părul grizonat. Și Larisa?
Mi-a scris pe WhatsApp din aeroport, plângea. I-am trimis niște lei să-și ia bonă în vacanță. Până la urmă, a plecat cu copiii. Margareta s-a dat lovită de nervi.
Vezi, s-a găsit soluție. Mama merge cu copiii în concediu: așa e firesc.
Ileana, Doru se uită sincer la ea, mulțumesc.
Pentru ce? Că te-am lăsat singur cu toată furtuna?
Pentru că, finalmente, m-ai făcut să mă simt bărbat, nu slugă la fosta nevastă. Tot timpul mi-a fost teamă să n-o supăr Azi mi-am dat seama că nu datorez nimic altcuiva decât ție. Tu ești familia mea. Sprijinul meu. Am fost laș.
Esențial e că ai înțeles, zâmbește Ileana. Hai la ceai și prăjitură. Am adus cu vișine, preferata ta.
A doua zi, liniște. Margareta nu sună. Larisa anunță sms că au ajuns cu bine. Viața revine la normal, dar ceva s-a schimbat: aerul pare mai limpede, ca și cum mirosul vechilor frustrări s-a topit.
Trece o săptămână. Ileana are grijă de trandafiri la țară, Doru sfredelește lângă ea.
Știi, îi spune el, sprijinindu-se în sapă, ieri a sunat Margareta.
Ileana ridică sprânceana.
Și ce vroia?
Bani de medicamente, cică s-au scumpit grozav.
Și i-ai dat?
Nu. Am spus: avem buget, ne facem reparații, poate-ți iau și o haină de blană… În fine, am refuzat.
Ileana râde.
O blană? Ai imaginație, dar îmi place stilul.
A trântit telefonul, și zâmbește, zâmbet curat, fără vinovăție. Și surpriză, n-a căzut cerul.
Deloc, afirmă Ileana. Doar că pare mai senin!
Epopeea cu depozitul de nepoți a fost un punct de cotitură. Ileana a înțeles că demnitatea nu înseamnă scandal, ci a ști să spui calm nu când ești călcat pe suflet. Iar Doru a înțeles că respectul soției lui valorează mai mult decât pacea cu o femeie ajunsă străină demult.
Sigur, au mai venit nepoții, dar totul se stabilea înainte, pe program clar. Margareta n-a mai trecut pragul. Doru lua singur băieții, îi plimba pe la zoo, îi aducea înapoi. Și toți erau mai mulțumiți: copiii aveau un bunic prezent, nu un moș nervos prins între două fronturi. Iar Ileana avea ceea ce merita: liniște și un soț care, în sfârșit, a ales-o cu adevărat.
Uneori, stând seara pe terasă la țară privind apusul, Ileana își amintea ziua aceea: a luat poșeta și a plecat la teatru. Cel mai frumos spectacol din viața ei, deși nici titlul nu-l mai știa. Drama s-a jucat în holul de la ușă și a avut final fericit.
