Numai sub acoperirea anonimatului pot destăinui lucruri ca cele de astăzi. Sunt atât de plină de supărare, încât sufletul nu-mi mai încape în mine. Voi fi, poate, osândită, dar îmi fac curaj sperând că alte mame mă vor înțelege, ele care au crescut copii ce, deodată, s-au trezit adulți.
Dumnezeule mare, ai grijă de copil, îl crești cu drag, treci printr-un divorț, căci nu mai puteai duce viața lângă un om pe care nu-l mai iubeai. Îl plimbi în parc, faci tot posibilul ca băiatul tău să nu simtă lipsa unui părinte, muncești pe rupte la două slujbe, stai seara la cratiță de parcă stai la tura a treia, îi iei telefoanele dorite, plătești școala, iar la final ajungi aici:
Mamă, Sorina va veni să stea cu noi.
Cu cine, mă întreb? În apartamentul nostru de 44 de metri pătrați? Fata va locui în camera băiatului meu? Va mânca și ea din puținul nostru? Va spăla și rufele? Ori devin deodată două gospodine?
Băiatul meu radia de bucurie când mi-a spus asta, crezând c-o să zâmbesc larg, poate chiar să sar într-un picior de fericire și să mă grăbesc să eliberez dulapurile pentru Sorina, nu-i așa?
Sorina este o fată bună, nu neg, dar nu asta înseamnă că vreau prietena copilului să trăiască aici, cu mine. Dacă-s adulți, să-și caute propria căsuță, să-și ia credit imobiliar măcar, ori să închirieze un apartament! Să economisească bani, ca să nu plătească chirie? Dar sănătatea și liniștea mamei merită această economie?
Așa am simțit și eu atunci, dar până la urmă am lăsat-o să intre în casă. Până la urmă, băiatul meu are tot atâta drept să locuiască aici și să aducă pe cine dorește. Am mințit, dar am promis că spun adevărul. Prietenele m-au certat: Nu te gândești la fericirea fiului tău? Ce fel de mamă ești?
Și uite-mă azi, când vin acasă și mă supără orice lucru. De la intrare simt cum mă apasă: pantofii împrăștiați pe hol, aragazul murdar din bucătărie semn clar că Sorina a gătit. Păi și cu ce, cu mâncarea ce am cumpărat-o eu? Nu sunt zgârcită, dar parcă doare când vezi că ai rămas fără făină chiar când gătești. Și cozile nesfârșite la baie?
Recunosc, o vreau pe Sorina plecată din apartamentul meu. Nu-mi trebuie încă o femeie în casă.
Și m-a urmărit un gând: ce-ar fi dacă mi-aș aduce și eu un bărbat în casă? Ani de zile am crescut copilul singură, deși aș fi putut avea pe cineva și eu. El are camera lui dar dacă și-ar aduce bagajul aici, cum ar fi să stăm toți înghesuiți pe 44 de metri pătrați?
Așa scrisoare am primit de pe la o mătușă sau o mamă de aici, de la noi, din țară. Eu, având un băiețel încă mic, mi-e greu să mă pun în pielea doamnei, de aceea sunt curioasă de părerile celor ce citesc.
Ce spuneți, dragi români, moldoveni, ați trecut prin ceva asemănător? Cum v-ați înțeles cu prietenele sau prietenii copiilor voștri? Are sau nu dreptul mama să o roage pe Sorina să-și caute alt loc?
