Fiul nu e pregătit să devină tată…
Desfrânată! Porc nerecunoscător! răcnea mama la fiica ei, Catrina, cum o vedea. Burtica rotunjită a Catrinei nu făcea decât să-i stârnească şi mai tare furia. Dimpotrivă, îi întărea năduful.
Ieşi din casa mea şi să nu te mai prind pe aici! Să nu-ţi văd ochii cât oi trăi!
Mama o mai alungase şi altădată, pentru crize mărunte, dar acum, că fiica ei căzu-se în păcat, o izgonise de tot. Catrina, plânsă, cu o valiză mică în mână şi sufletul făcut bucăţi, a plecat la băiatul pe care îl iubea Andrei. Din păcate, Andrei nici măcar nu a spus părinţilor lui că fata e însărcinată cu el. Mama lui Andrei a întrebat, fără menajamente, dacă nu se poate face ceva. Dar era deja prea târziu sarcina era vizibilă. Catrina, copleşită de ruşine şi frică de viitor, nu mai avea voce să protesteze.
Băiatul meu nu e pregătit să fie tată, a spus fără nicio ezitare mama lui Andrei. E tânăr, îi vei distruge viaţa. Sigur, te vom ajuta cu ce putem. Deocamdată am vorbit cu o prietenă să te primească la un centru maternal pentru fete în aceeaşi situaţie ca tine, fetelor lăsate de izbelişte…
La centrul maternal Catrina a primit o cameră mică, unde a simţit pentru prima dată că poate respira fără frică. Acolo s-a liniştit cât de cât, s-a odihnit, nimeni nu o condamna sau agresa, psihologul o pregătea moral pentru ce urma. Când, în sfârşit, şi-a strâns în braţe fetiţa nou-născută, pe micuţa Ilinca, teama a pus stăpânire pe ea. Apoi, privind-o atent, uimirea şi dragostea au luat locul panicii. Ce minune de copil, fetiţa ei!
Venea Crăciunul, dar vestea sărbătorii n-a fost prea bună: Catrinei i s-a spus că trebuie să plece, căci locul îi era deja promis altcuiva. Cu Ilinca în braţe, care abia împlinise o lună, stătea şi nu ştia unde să se ducă, ce va face, de unde va avea bani. Mama ei nici măcar nu a vrut să vadă nepoata, a tăiat orice legătură cu ele.
Uite, micuţo, ce Ajun trist avem noi şopti Catrina, mângâindu-şi copila. Îşi amintea cu dor că iubea să colinde în copilărie. Ştia toate colindele, mergea cu vecinii din mahala şi primea colaci, mere, lei, bomboane. O cuprinse un dor nebun să trăiască din nou acea atmosferă să meargă din poartă-n poartă, cântând, poate va aduna un bănuţ de pâine pentru Ilinca. Dar de ce nu? şi-a zis. Copila e liniştită, o strâng bine la piept şi merg la colindat. Cine nu-mi va deschide, să fie sănătos.
A doua zi, după Ajun, Catrina a ales o zonă cu case frumoase din Chişinău. Nu o primea nimeni cu drag nu erau obişnuiţi să vadă la colindat fete tinere, şi încă mame. Dar, pe unde reuşea să intre, cânta atât de frumos şi cu inima curată, încât oamenii o răsplăteau nu doar cu lei moldoveneşti, ci şi cu mere coapte, colaci sau câte un pacheţel de dulciuri. Mulţi zâmbeau, emoţionaţi de pruncul mic: înţelegeau că nu din belşug colinda ea, ci de nevoie.
Mergea greu, dar încet-încet, în buzunar îi încolţise o sumă bunicică. Mai intru la vila aceea şi gata! Par oameni avut, poate-i norocul meu, îşi zise. Senzaţia de pace se cuibărise în sufletul ei.
Primiţi cu colinda? a rugat Catrina, când stăpânul casei i-a deschis. Dar reacţia bărbatului a uimit-o: a privit-o lung, apoi s-a uitat la copilă, s-a făcut livid şi a căzut fără vlagă pe canapea.
Nadejda? a şoptit el.
Poftim? Nu, eu sunt Catrina, cred că mă confundaţi.
Catrina? Eşti leit soţiei mele Şi fetiţa asta. Şi noi am avut o fată Dar au murit într-un accident. Iar zilele trecute am visat că revin acasă şi acum apăreţi voi Oare chiar se poate aşa ceva?
Eu nu ştiu ce să spun
Intraţi, vă rog! Spuneţi-mi povestea dumneavoastră…
La început, mi-a fost teamă de bărbatul necunoscut, dar până la urmă unde să merg? Am văzut poze cu soţia şi fiica, ambele semănau cu mine şi cu Ilinca. M-am aşezat şi am început să povestesc tot nu-mi mai puteam opri cuvintele: tot necazul, toate fricile, toate întâmplările. Pentru prima dată, cineva asculta. Fetiţa dormea liniştită şi zâmbea în somn. Parcă şi eu, şi ea, găsisem într-un final un adăpost unde să ne simţim în siguranţă.
Am învăţat că, oricât de grea ţi-ar fi soarta, dacă nu te dai bătut şi îndrăzneşti să mai baţi la o poartă, poate ţi se dă şi ţie o şansă la un nou început.
