Ce copil la patruzeciunu de ani! striga Ion la Anca. La vârsta ta deja devii bunică. Anca, nu te mai joci cu nebuniile.
Bine, poți să te dezmiţi, eu am înţeles deja. Dar ai gândit şi la bebeluşul ăsta? răspunse ea, cu glas stins. Nu vreau să dansez la nunta lui cu o picătură de apă sub braţ!
Dacă ne va cădea ceva în timp ce e mic, ce vom face? adăugă Ion, întunecat. Rezolvă sau mă las de tine!
Anca trăia cu Ion de deja douăzeci de ani. S-a căsătorit cu el când era tânără, încă studentă la Universitatea din Bucureşti.
Toţi aceşti ani ea a crezut că soţul e stânca ei, sprijinul şi ocrotirea ei. Nici în vis nu s-ar fi gândit că Ion ar putea să se întoarcă împotriva ei.
În urmă cu puţin timp, familia lor a fost zguduită de un scandal serios: o sarcină tardivă, neaşteptată.
Ion a refuzat categoric să accepte un alt copil:
Anca, ai pierdut mintea? Vrei să devii mamă la bătrâneţe? Avem trei băieţi minunaţi: Andrei, student, şi fraţii Ilie şi Vlad, la clasa a opta. ţiau fost destul?
Dar ce o să creadă alţii despre noi? Ceva dacă părinţii înnebuni?
Ion, toată viaţa miam dorit o fetiţă, insistea Anca. Dacă Domnul ne-a trimis acest copil, de ce să nu vină pe lume?
Dacă e şi el băiat, vom mai face loc pentru al cincilea? se agită Ion. Eu cred că va fi fată.
Copiii nu au fost de acord cu mama lor. La vestea unui frate în plus, Ilie şi Vlad au strigat că nu vor împărţi camera cu altcineva.
Cel mai mare, Andrei, şi el a avut de spus:
Mamă, nu îţi este teamă la vârsta asta? Ce dacă ţise întâmplă ceva?
Totul va fi bine, ia liniștit Anca, nu sunt nici pe departe bătrână!
Întradevăr, o întâmplare asemănătoare ia mai căzut pe cap lui Anca. Când a aşteptat primul copil, şi atunci Ion nu a fost încântat.
Atunci Andrei avea trei ani şi jumătate, banii erau strîmtoraţi. Trăiau cu părinţii lui Ion, iar Anca se certa des cu soacra, Maria.
Dar când doctorii le-au spus că vor fi gemeni, lucrurile sau schimbat. Soacra ia împrumutat lui Ion bani pentru avansul la un apartament. Ion a devenit mai grijuliu.
Ilie şi Vlad sau dovedit a fi copii liniştiţi, şi Anca a dormit bine. Andrei sa bucurat să aibă cu cine să se joace, iar mama a avut puţin timp să se odihnească.
Aşteptaţi, în această rundă, Anca se gândea că, ca prin magie, totul se va rezolva de la sine.
Dar la săptămâna a treia a sarcinii au început probleme: la lucru îi venea grea. Anca lucra de peste zece ani ca manichiuristă, aşezată în faţa fiţelor de lac şi uleiuri. Dintrodată mirosul acelor sticle strălucitoare ia dat grea și a început să se simtă rău.
Pastilele nu făceau minuni, starea ei nu seameliora, iar venitul a început să scadă. Anca se întindea toată ziua pe pat, nu mai reuşea să spele vasele, mult mai puţin să ţină curăţenia. Mâncarea familiei trebuia cumpărată şi, desigur, Ion şi băieţii nu erau mulţumiţi.
După demiterea ei, banii casei au devenit puţini. Ion, care era medic de ambulanţă, a început să lucreze două ture pe rând pentru a aduce bani suplimentari. Andrei sa însumat la un spital de noapte şi, pe timpul zilei, vindea aparate electronice în magazinul din cartier.
În fiecare zi Anca simţea privirile de dezaprobare ale familiei, părinţii şi vecinii îi şopteau la spate când intra în magazin, iar ea se simţea tot mai nesigură.
Al doilea trimestru a sosit și a venit și controlul de rutină. Doctorul, cu faţa serioasă, a privit ecograful și a discutat cu asistenta. Anca, temătoare, nu se mişca, de teama să nu-şi piardă energia.
După o jumătate de oră, nu putând mai să ţină, a întrebat:
Domnule doctor, avem băiat sau fată?
E fetiţă, dar există un aspect neplăcut, a răspuns el, cu glas grav.
Ce sa întâmplat? a strigat Anca.
Nu vă panicaţi, dar trebuie să ştiţi: copilul are defect de dezvoltare a tubului neural, o patologie gravă. La săptămâna 23 tubul ar trebui să fie închis, iar al dumneavoastră rămâne deschis. Copilul ar putea rămâne cu handicap.
Anca a izbucnit în plâns:
Nu există nici o şansă să salvăm copilul? Există tratament?
Doctorul a plecat privirea şi a tăcut. Anca a ieşit din cabinet, a umblat încet pe holul spitalului, cu timpul parcă oprit. A avut senzaţia că se află întrun vis, că maşina nu vrea să pornească şi a început să plângă în hohote.
După ce sa liniștit şi şi-a şters lacrimile, a intrat în casă. Ion era acasă, încălzea supa la microunde şi urmărea ştirile la televizor. Copiii nu erau acolo.
Cel mai bun moment să vorbesc cu soţul gândise Anca.
Am fost azi la ecografie, a început ea. Doctorul a zis că va fi fată, dar are probleme de sănătate.
Ce fel de probleme? a întrebat Ion, îngrijorat.
Defect de dezvoltare a tubului neural.
Şi ce a zis doctorul Alexei Petrovici?
Nimic Mia propus să renunţ la copil, dar eu nu am acceptat. Nu pot să-l las pe al meu. E totuşi fetiţa mea!
Te-ai înnebunit! Ştii ce înseamnă? Copilul ar fi invalid, dacă supravieţuieşte. Mâine mergem la doctor, îţi iau eu scrisoarea de recomandare.
Nu merg nicăieri, Mihai. Nu mă convinge
Atunci nu te mai baza pe mine! Nu pot să te văd cum te chinui şi să suferi alături de copil!
Ion a sărit din scaun, a mers în dormitor, a scos un rucsac sportiv din dulap şi a început să-şi împacheteze lucrurile.
Mihai, ce faci? a strigat Anca, plângând. Mă părăseşti? Fugim de problemă? Copilul nu e doar al meu, e şi al tău! Cum poţi fi atât de nepăsător?
Nu mai pot tolera aşa! Am fost de acord când ai zis că vrei să renunţi la copil, crezând că totul va sta bine. Dar acum nu voi înghiţi capriciile tale!
Teai gândit la fraţii noştri mari? Ai văzut vreodată un copil cu handicap? Mama mea a avut, după şapte ani, un băiat cu o patologie congenitală. El a trăit doar şase luni.
Încă îmi amintesc groaza acelei perioade. Mama, de altfel, nu a mai vrut copii. Aşadar nu voi pleca. Şi îi voi lua pe băieţi cu mine!
Ion a luat rucsacul, a dat slujba pe uşă, a plecat. Anca nu a putut să-l oprească.
Tudoriţa Maria, mama lui Ion, a rămas uimită când la văzut pe fiul ei cu bagajele la prag.
Ce sa întâmplat? Vaţi certat cu Anca?
Am certat Vreau să cer divorț! Anca vrea să nască un copil bolnav, iar părerea mea nu contează.
Fiule, mama şi copilul sunt una, nu e treaba doar a ei. Linişteştete, ia săţi fac un ceai.
Ion sa aşezat, a tras adânc din respiraţie şi a întrebat:
Mamă, ai fi adus pe lume pe Ionuţ dacă ştiai că el e grav bolnav?
Desigur! Până la capăt aş fi sperat că există şanse de salvare. Atunci nu se făceau intervenţii la inimă. Şi ecograful nu greşeşte niciodată, nui așa?
Ion şi-a amintit de vecinul lor, Ilie, care anul trecut ia povestit că doctorul Alexei Petrovici spusese că copilul are o anomalie la inimă, dar băiatul sa născut perfect sănătos. În jurul acelui medic circulau multe plângeri.
Aşa că Ion a decis să afle adevărul pe cont propriu. Dimineaţa a mers la policlinică, a urcat la etajul aldoilea, la cabinetul de ecografie, dar uşile erau închise. Sa apropiat de cabinetul alătgă şi a întrebat pe infirmieră:
Astăzi nu e doctorul Petrovici?
Nu, astăzi nu e, a răspuns ea. Toate programările au fost mutaţi, aparatul sa stricat. A mai căzut de trei ori. Şeful a cumpărat un aparat ieftin, tot se rupe. Azi așteptăm tehnician de la judeţ.
Ion a rămas cu mari îndoieli în legătură cu diagnosticul. Un fost coleg de-al său lucra la o clinică privată, aşa că a hotărât să o ducă pe Anca acolo.
Când Anca sa întors din magazin, nu se aştepta să-l vadă pe Ion acasă. El a privit-o serios şi a spus:
Hai, pregăteştete, mergem la clinică privată. Vrem să vedem ce spun ei.
Anca a luat imediat cardul de schimb, ia îmbrăcat hainele şi au plecat în tăcere pe străzile din Iaşi.
La clinica privată au primit-o rapid. Medicoasa a privit mult timp la monitor, apoi a anunţat:
Toate indicatorii sunt normali, copilul se dezvoltă potrivit săptămânii. Niciun defect, o fetiţă foarte ageră. Doriţi să auziţi inima?
Ion şi Anca au încuviinţat. Ion, neaşteptat, a început să plângă. Anca a cerut să vadă din nou raportul anterior.
Ni sa spus că fetiţa are defect de tub neural.
Tubul este închis, copilul este sănătos şi se dezvoltă la termen. Vă imprim imediat rezultatul.
Uşor, povara sa ridicat din sufletul Ancii. Ion a strâns-o în braţe, ia sărutat obrazul, şi şiel a simţit o uşurare.
Desigur, Anca a făcut şi alte controale complete, iar de fiecare dată a primit confirmarea că totul este în regulă.
Fetiţa lor, pe nume Daria, sa născut perfect sănătoasă. La externare au fost prezenţi toţi prietenii şi rudele, chiar şi cei care odinioară o îndemnau să renunţe la copil.
Cât de mult seamănă cu tine, a exclamat bunica Maria, când a prins-o pe nepoată în braţe. Ce ochi albaştri are! Mândră sunt de tine, Mihai! Sunt fericită că ai o fiică!
Mihai ia iubit pe Daria din prima clipă şi a petrecut tot timpul liber alături de ea.
Hai să vedem un film împreună, a glumit Anca, că nu stai tot cu Ilie şi Vlad.
Mai târziu, a răspuns Mihai, că am multe de făcut cu Daria, frumoasa mea!
Fraţilor mari, care la început strigau că nu le trebuie un nou bebeluş, le-a fost încredinţat un program de plimbări cu mica soră. Anca îi lăsa în siguranţă, știind că băieţii vor avea grijă de Daria.
Aşa am rămas, am povestit şi am învăţat că viaţa, chiar şi când pare că se rupe ca un fir de păr, poate să revină cu un nou început.
Dacă vreţi să citiţi şi alte amintiri din viaţa noastră, lăsaţi un comentariu şi nu uitaţi de likeuri. Ele ne încurajează să scriem în continuare.
