Atât copiii, cât și nepoții din ziua de azi au devenit egoiști – toți cer atenție, dar nu oferă nimic în schimb.
Ce fel de atitudine consumistă față de persoanele în vârstă este aceasta? De parcă nu am propriile noastre interese și singura noastră menire ar fi să avem grijă de nepoți. Iar când am și eu nevoie de ceva, brusc toată lumea este ocupată.
Fiica mea are doi băieți – unul are 12 ani, iar celălalt 4 ani.
Nu știu cum își educă fiica mea și soțul ei copiii și ce părere are școala despre asta, dar băieții cresc leneși – niciodată nu își fac curat după ei, nici măcar nu își aștern patul. Nici nu vor să mănânce orice. O adevărată tortură.
Când nepoții erau mici, o ajutam pe fiica mea în toate modurile posibile. De cinci ani sunt pensionară și nu mă mai ocup de copii.
Anul acesta, înainte de vacanța de toamnă, eram mai liniștită: am verificat calendarul și am înțeles că la începutul lunii noiembrie nu sunt zile libere suplimentare – ceea ce înseamnă că fiica mea și soțul ei nu vor pleca nicăieri.
Dar m-am bucurat prea devreme.
Chiar înainte de ultima săptămână din octombrie, duminică, soneria a sunat. În prag stătea fiica mea cu copiii ei.
– Mamă, bună! Primește-ți nepoții, a început vacanța – a spus ea de cum a intrat.
– Elena, de ce nu m-ai avertizat? – am întrebat, surprinsă.
– Dacă te avertizam, ai fi găsit o mie de motive să scapi de rolul de bunică! – mi-a răspuns ea, ajutând băieții să se dezbrace. – Plecăm cu Nicolae o săptămână la un sanatoriu, nu mai avem putere! Sunt epuizată!
– Stai puțin, dar anul acesta nu sunt zile libere suplimentare. Dar cu serviciul cum rămâne? – am întrebat, încercând să îmi revin.
– De parcă nu avem concediu! Nicolae și-a luat trei zile din concediu. Mamă, nu avem timp, – a spus fiica mea, m-a sărutat și a plecat.
În casă, televizorul deja bubuia la volum maxim, iar hainele băieților erau împrăștiate prin toată casa. Am încercat să îi aduc la ordine, să îi fac să își strângă măcar hainele, dar nici măcar nu mă ascultau.
Nici supa mea nu au vrut să o mănânce, spunând că mama lor le-a promis pizza. Atunci nu am mai rezistat.
I-am telefonat fiicei mele:
– Elena, copiii tăi cer pizza. Nu am de gând să le cumpăr așa ceva!
– Îți comand pizza imediat. Mamă, pur și simplu nu vor mânca terciul tău – mereu sunt certuri pe tema asta. Scoate-i undeva, distrați-vă, mâncați ceva normal! Tu singură ai spus că te vor epuiza acasă! – mi-a răspuns iritată Elena.
– Și cu ce bani să le organizez distracții? Din pensia mea? – m-am indignat.
– Dar pe ce altceva vrei să o cheltuiești? Sunt nepoții tăi, nu niște străini! Pur și simplu nu pot să cred! – a pufnit fiica mea și a închis telefonul.
Și atât!
Toată viața m-am străduit pentru fiica mea iubită, am economisit fiecare bănuț, am lucrat în două locuri. Iar la bătrânețe primesc un asemenea „mulțumesc”!
Nu, îmi iubesc foarte mult nepoții. Dar și ei obosesc de mine, și eu de ei – până la urmă, diferența de vârstă este uriașă! Iar fiica mea consideră că bunica este o bonă gratuită și că acum singura mea datorie este să am grijă de nepoți.
Egoiști, vă spun!
