Fata mamii, cum ești? Cum e băiatul? Apropo, i-ai dat nume?
N-are nume. Să-i pună nume noii părinți, dacă o fi. O să-l las, mamă… O să-l las… Nu ne vrea nimeni pe lume, am rămas singure, fără sprijin.
Domnișoară Zoia, aduc bebelușul la alăptat?
Nu, am spus deja. O să semnez actele de renunțare.
Asistenta a dat din cap și a ieșit. Zoia s-a întors către perete și a izbucnit în plâns. Celelalte mame din salon s-au privit între ele, apoi și-au continuat treaba, fiecare cu copilul ei.
Zoia a ajuns la maternitate noaptea. Totul a mers repede. Băiețelul avea trei kilograme și jumătate, sănătos, frumos. Când l-a privit, inima i s-a frânt, și-a dat drumul la lacrimi, dar nu de bucurie.
E bine, ce plângi? Ai un flăcau de toată isprava, viguros! Ai fi vrut fată, poate? Lasă, o să mai vii și după fată.
O să-l las… Nu-l iau acasă.
Ei, dar de ce? Cum să faci una ca asta, e copilul tău, nu te lasă inima?
Maricica, colega de salon a Zoiei, vorbea cu soțul pe hol. Povestea despre cum fetița lor râde când trage cu năsucul, râdeau cu poftă amândoi. O femeie cu o sacoșă a intrat și a rugat-o pe Maricica să o cheme pe Zoia.
Fata s-a dus în salon și a adus-o.
Fata mamii, cum ești? Cum e băiatul? I-ai pus nume?
N-are nume. Să-i pună alții, dacă-l vor lua. O să-l las, mamă… Nu avem pe nimeni, suntem singure pe lume.
Zoia și-a acoperit fața cu palmele, plângând. Maricica s-a simțit stânjenită, și-a luat soțul și s-au retras.
Nu ești singură, copila mea. Eu sunt aici. Iar Costel e un netrebnic, ce să mai zic… L-a învățat vreuna că nu ar fi copilul lui, așa a prins mânie… Lasă, o să-i treacă, va reveni. Ți-am adus ceva de-ale gurii, ia, să ai lapte bun pentru micuț. Pune-i numele Ionel.
Zoia a intrat în salon și a pus sacoșa în noptieră. Se auzeau voci de copii pe coridor. A ieșit să vadă.
E băiatul meu acela?
Al tău…
Dați-l să-l alăptez.
Asistenta i l-a adus. Bebelușul plângea, fața lui era roșie de cât se străduia să respire printre suspine.
Ei, nu mai plânge… Mami te hrănește acum.
Zoia, fără prea multă pricepere, a încercat să-l alăpteze. Maricica a sărit și a ajutat-o. Copilul s-a liniștit, și totul a decurs firesc. Fața Zoiei s-a luminat, parcă îl vedea prima dată, micuțul ăsta care se chinuia, dar se lupta.
De atunci, la fiecare masă, îi aduceau lui Ionel la mama lui. Zoia se topea privind năsucul lui apretat, sprâncenele adunate.
Zoia, era mama la tine? Pare femeie de treabă.
Ei, nu… era soacra mea. Mama s-a dus de când eram mică, iar tata bea și umbla ba pe-acasă, ba pe drumuri. M-a crescut mătușa. Pe urmă m-am măritat și am mers la casa bărbatului. Stăteam bine cât n-a apărut amanta.
A plecat după ea, pe mine nu mă mai știe. Am rămas stană de piatră, și gata, s-au pornit durerile.
Și acum unde pleci cu copilul?
Soacra zice să rămân la ea, e singură, bărbatul s-a dus, iar fiul ei tot așa. Femeie bună, tot timpul mi-a fost sprijin.
Și rămâi, cu nepot s-o vezi, ajutor ai vreunul… Poate și bărbatul se întoarce.
Așa a făcut Zoia. Ana Petrovna a ajutat-o la toate, s-a îndrăgostit de nepot din prima zi.
Când Ionel a făcut o lună, a apărut tatăl. Zoia nu era acasă, a mers până la magazin.
Mamă, plec cu Catrina la muncă în Italia, am găsit. Am venit doar să spun și să mă iertați. Și… poate ai ceva bani, să-mi dai cât se poate.
Aș avea pentru tine, dar ai plecat de lângă nevastă gravidă, mârșave, ia să fi fost taică-tu, ți-ar fi dat o chelfăneală… Nu-ți dau niciun ban, am nepot, el are mai multă nevoie, tu te descurci.
S-a auzit plânsul lui Ionel, Ana Petrovna a fugit la leagăn.
Nici la fiul tău nu vrei să arunci o privire? Ești leită tu.
Ce fiu, mamă! Nu-i al meu, altul l-a făcut cu Zoica, eu nu vreau străini.
Fugi de-aici, Costel. Nevrednic ai rămas…
Ana Petrovna a ieșit la pensie, iar în locul ei au luat-o pe Zoia la serviciu. Ionel a mers la grădiniță, și-au dus bine, în înțelegere, toți trei.
Ano, nora ta nu vrea să plece? Unde s-a pomenit ca soacra să stea cu nora și să-l scoată pe fiu afară?
Zoia îmi e mai dragă ca fiul, și nepotul e comoara vieții mele. Pentru ei trăiesc, Mario. Și mai bine ai povesti de-ale tale.
Vecina Mario a dat din cap și a plecat. N-a priceput niciodată pe Ana. La ea fiul era pe primul loc, oricât nu i-ar fi plăcut, asta-i firea.
Ana Petrovna a observat că Zoia a început să se îngrijească, să iasă mai des seara.
Zoia, și cum îl cheamă?
Pe cine, mamă?
Pe cel la care mergi… Hai povestește, mi-e drag să știu.
E doar o plimbare… Ne-am întâlnit din întâmplare, a venit la rude pe-aici.
Și știe de Ionel?
Bineînțeles, știe.
Adu-l acasă, să nu-l mai ascunzi. Dacă-i om bun, așa să fie.
Pe băiat îl chema Alexe. A venit la ei cu un coș de zmeură și o plăcintă făcută de mătușa lui. Lui Ionel i-a adus o mașinuță și o minge.
Seara a decurs cu haz, Alexe povestind fel de fel de întâmplări, Zoia râdea din inimă, iar Ana Petrovna râdea cu ochii în lacrimi. După ce l-a condus Zoia acasă, l-a întrebat pe Ana:
Ce zici de el, mamă? Ți se pare om de treabă?
Om bun, fata mea… Respectuos, vesel, are bun-simț. Dar cel mai mult, se vede că te iubește. Ține de el!
După o lună, Alexe a venit s-o ceară pe Zoia de soție de la Ana Petrovna.
Să fiți liniștite. Mergem la Chișinău, acolo am casă. Ne iubim, și Ionel mi-e ca fiu. Dați-ne binecuvântare.
Ana Petrovna i-a petrecut cu ochii în lacrimi pe Zoia, Alexe și Ionel. Au pornit la oraș, au promis că scriu, că vin în vizită… Dar casa a rămas goală fără ei.
După un an, s-a arătat iar fiul, Costel. Nu arăta a om îngrijit, era prăfuit, în haine ponosite.
Of, Doamne, Costele, ce chip ai… Cămașa aia n-o spală nimeni? Unde e Catrina?
N-o mai am… M-a lăsat pentru altul cu bani… Eu am cheltuit tot ce aveam, m-am pomenit pe drumuri… Mi-am adus aminte că am mamă și acasă la mine…
Cam târziu ți-ai adus aminte. Ani la rând n-ai întrebat dacă mai trăiesc.
Și de băiat… Mi-a zis Catrina că a mințit, să mă rupă de familie, și eu am crezut-o. Acum vreau să cunosc băiatul… Unde-i?
Ți-ai pierdut fericirea cu mâna ta. Zoia e măritată cu un om bun, e fericită. Pe Ionel l-au trecut pe numele lui, nu e fiul tău. Eu îmi strâng lucrurile și plec la ei, Zoia a născut o fetiță, vreau s-o ajut și s-o văd pe nepoțică. Tu stai și ai grijă de casă, ai înțeles?
Ana Petrovna mergea cu trenul și se gândea cât de ciudat e uneori destinul. Ce noroc e să fii de folos cuiva, să poți sprijini, cum a ajutat-o pe Zoia atunci… Dacă n-ar fi fost umărul ei, cine știe ce s-ar fi ales de toți…
