Lenuța, nici nu-ți poți imagina! Eu cu Mihăiță am hotărât să mergem iar vara viitoare la mare, în Bulgaria! Nicu, tatăl ei vitreg, radia de fericire. El tot spune că vrea la același hotel cu vedere la mare. Ce să-i faci, e băiatul meu
Chiar fără să-și dea seama, a accentuat băiatul meu.
Mă bucur pentru voi, i-a răspuns Lenuța, amintindu-și cât de bine era înainte să apară Mihăiță în peisaj. Băiatul tău Dar tu mereu mi-ai spus că noi suntem familie. Că nu contează cine e copilul biologic și cine nu.
Așa spunea. Că ea e fiica lui, nu contează dacă nu-i din sânge.
O iei de la capăt Ce-ai, Lenuțo! Ești copilul meu, nici nu se discută! Știi bine că te iubesc ca pe a mea. Dar vezi tu, Mihăiță
Nici nu și-a dat seama că astfel i-a dat dreptate.
Mihăiță e fiu. Eu, probabil, doar o cunoștință
Lenuța, ce ai? Ți-am spus, te iubesc ca pe fata mea!
Ca pe fata Da pe mine m-ai dus vreodată la mare, de când îți spui tată de cincisprezece ani?
Nu o dusese niciodată. Nicu repeta mereu că nu e nicio diferență între ea și Mihăiță, dar Lenuța, văzând cât face el pentru băiat, știa diferența era uriașă.
N-a fost chip, Lenuțo. Știi bine, cu banii era greu înainte. Nu ești copilă, înțelegi și tu cât costă două săptămâni la un hotel de cinci stele E scump.
Înțeleg, i-a ținut isonul Lenuța. Eforturi. Ar fi fost prea costisitor să merg și eu. În schimb pentru Mihăiță despre care abia ai aflat de jumătate de an vrei deja să-i iei apartament cu credit, să aibă unde să-și aducă mireasa. Asta nu-i prea mult, dacă e pentru băiat?
N-am zis că iau apartament Cine ți-a spus?
Lumea bună.
Zi-le să nu ducă vorbe!
Lenuța zâmbi amar.
Deci nu iei?
Nu, bre! Hei, ghici unde mergem sâmbătă? s-a grăbit să-și răspundă singur: La karting! Mihăiță chiar a mers la niște curse când era la facultate. Eu doar din pasiune, de companie
Karting, a repetat Lenuța. Sună palpitant.
Păi da!
Pot veni și eu cu voi? Întrebarea îi scăpase fără să se gândească.
Nicu, vădit încurcat, îi reproșă timid:
Eh, Lenuță Acolo te plictisești. Sincer! E o treabă mai bărbătească. Noi, cu Mihăiță, vorbim acolo de-ale noastre, de tată și fiu.
Ce lovitură
Deci, pentru tine e interesant, pentru mine nu?
Nu-i chiar așa Nicu se foia nervos. Noi doar încercăm să recuperăm timpul pierdut. Vrem să mergem doar noi. Înțelegi?
Înțelegi. Cu înțelegi ăsta nou, ți se dădea de înțeles că de sânge contează mai mult decât de suflet. Trebuia să-ți găsești locul după gard.
Mihăiță chiar era un om minunat. Crescut fără tată, căci mama lui n-a vrut să-i spună lui Nicu de existența lui, deși a avut viață grea, a reușit peste tot: deștept, chipeș, cu suflet mare.
Tată, am ajutat azi la adăpost, am renovat cuștile câinilor.
Tată, tu știi că am diplomă cu foarte bine?
Tată, am reparat telefonul tău
Nu era doar fiu era fiul perfect.
Seara, după ce Nicu a mai stat la ea și a plecat la el acasă, Lenuța răsfoia fotografii vechi Nunta lui Nicu cu mama ei (cea care n-a mai fost alături de ei de cinci ani), concediul la casa de la țară poza de la absolvirea liceului
Nimic nu va mai fi ca înainte.
***
Lenuțo, nu dormi? Am o întrebare, urgentă! Nicu a venit la ea la ora opt dimineața.
Ce s-a întâmplat de e așa urgent?
Lenuța și-a dat părul într-o parte și a pornit cafetiera.
Despre apartamentul lui Mihăiță.
Deci era adevărat a oftat ea.
Scuză-mă, dar da. Adevărat.
Și pe mine m-ai mințit.
Nu voiam să te superi. Dar am nevoie de părerea ta! Trebuie să mă grăbesc. O să se însoare mai devreme sau mai târziu. Știi cum a fost și la mine Cât e tânăr, să aibă măcar un loc al lui. Să nu treacă prin ce am trecut eu
Ia-ți credit, a spus Lenuța, cu silă ce noroc pe Mihăiță!
Știu Dar tu știi cu istoricul meu bancar Mihăiță trebuie ajutat, mai ales că nu l-am avut lângă mine. Merită să-l sprijin.
Și ce vrei de la mine?
Să te rog ceva. Am două sute de mii de lei ajunge de avans. Dar banca nu-mi dă credit. Ție îți dă, că ești curată. Să facem pe numele tău, credităm pe câțiva ani. Plătesc eu tot, normal.
Iluzia că nu e nicio diferență între voi s-a fărâmat. Diferență există. Nu-l punea pe Mihăiță la înaintare.
Deci, Mihăiță e cu apartamentul, eu cu datoria la bancă? Așa vine?
Nicu clătină din cap supărat, ca și cum ea îl rănea.
Ce vorbești! Plătesc eu! Nu vreau să te pun la plată, doar să fie pe numele tău! Gândește-te
Știi, Nicu, nu mă gândesc dacă iau credit. Mă gândesc doar că pentru tine nu mai sunt copilul tău. Ai fiu acum. De-abia îl știi de jumătate de an, pe mine de cincisprezece ani, dar pentru tine asta nu contează. Contează doar că e sângele tău.
Nu-i adevărat! Vă iubesc la fel!
Nu, nu la fel.
Lenuțo, nu-i corect! Mihăiță e băiatul meu
Cortină. Nu-i mai era fiică. Era comodă doar până când a apărut fiul adevărat.
Înțeleg, a încercat ea să nu fie prea aspră. Nu pot, Nicu. Și eu o să am nevoie în viitor de casă. Cu două credite, nu m-oi descurca.
Abia atunci păru că-și amintește că și ea n-are casa ei.
A, da, și tu ai nevoie s-a uitat la ceasul de la mână. Dar, vezi, până nu-ți iei tu ceva, ai putea măcar să mă ajuți acum. Doar doi ani maximum.
Nu. Nu pun nimic pe numele meu.
N-a sperat niciodată că Nicu are să înțeleagă.
Bine, a zis Nicu. Dacă nu poți să mă ajuți ca o fată nu-i nimic. Mă descurc eu cumva.
Dacă a iubit-o vreodată ca pe fata lui, nu mai conta. Rămăseseră doar pozele cu el.
Într-o seară, butonând telefonul, i-a sărit în ochi o fotografie.
Făcută la aeroport. Nicu și Mihăiță, amândoi în geci deschise la culoare. Nicu cu mâna pe umărul lui Mihăiță, iar sub fotografie scria: Plecare la Dubai cu tata. Familia e totul.
Familia.
Lenuța a pus telefonul deoparte.
Deodată i-a revenit în amintire o întâmplare din copilărie, de dinainte să se căsătorească mama cu Nicu. Avea cinci ani. Trăiau foarte modest, și i s-a rupt păpușa primită de la bunica. Plângea cu foc, dar tatăl ei i-a spus: Lenuță, nu mai plânge pentru prostii. Nu mă deranja!
Nu trebuia să-l deranjeze niciodată. Îl interesa doar sticla. De fapt, Lenuța nu a avut niciodată tată adevărat. A crezut, poate, că Nicu a umplut golul acela
Peste câteva zile, Nicu a mai încercat s-o convingă.
Lenuțo, ar trebui să facem ceva în privința neîncrederii tale
Care neîncredere, Nicu? Ți-am spus clar: nu.
Nu pricepi, Mihăiță n-a avut tată. Trebuie să recuperez, să-l ajut cu un acoperiș. Și nu te costă nimic, doar să fii de față. Garantat, nu-ți cere nimeni bani.
Oare cine are să-mi umple mie golul?
Se enervă subit.
Lenuțo, gata! Nu vreau scandaluri. Te iubesc, chiar te iubesc! Dar înțelege Mihăiță e adevărata mea familie. Când o să ai și tu copii, ai să pricepi. Da, vă iubesc diferit, dar asta nu înseamnă că nu am nevoie de tine.
De folosit, poate.
Las-o baltă, Lenuțo! Exagerezi.
În jumătate de an, toată atenția ta s-a mutat la el, Nicu, a șoptit Lenuța. Nu-ți cer să alegi. Oricum ai ales deja. Adevărul e că Mihăiță îți e copil adevărat. Eu, niciodată n-am fost
A trecut jumătate de an. Nicu nu a mai dat niciun semn.
Într-o zi, navigând pe Facebook, i-a apărut altă poză.
Nicu și Mihăiță, pe fundal de munte. Nicu, în echipament modern de schi. Textul: Îl învăț pe tata să facă snowboard! E cam bătrân pentru asta, dar cu fiul orice e posibil!
Lenuța s-a uitat mult la acea poză.
Apoi s-a apucat de raportul pentru serviciu, când i-a sunat telefonul. Mesaj de la un număr necunoscut.
Bună, Lenuța. Sunt Mihăiță. Tata mi-a dat numărul tău, dar nu îndrăznește să sune. Să știi că a găsit soluție să ia apartament fără tine și îi pasă de tine. Te roagă să vii la noi de 1 mai. Nu știe de ce, dar vrea mult.
A scris răspunsul, l-a șters și rescris de câteva ori.
Bună, Mihăiță. Spune-i lui Nicu că mă bucur sincer pentru el. Și eu mă gândesc la el. Dar nu vin. Am alte planuri de 1 mai. Merg eu la mare.
N-a menționat că singură și-a cumpărat biletele și că marea nu era în Bulgaria, ci la Constanța. Și nu cu tata, ci cu prietena ei.
A apăsat trimite.
Și a realizat că poate fi fericită și fără el.
Viața a învățat-o că uneori cei pe care îi consideri familie nu sunt legați de tine prin sânge sau prin acte, ci de modul în care te simți lângă ei. Și nu trebuie să-ți fie teamă să mergi pe drumul tău, chiar dacă, uneori, el duce într-o altă direcție decât ai visat odinioară.
