FERICIREA MULT AȘTEPTATĂ
Ziua de azi a fost cea mai fericită pentru Ecaterina. Radia! Și nu avea cum să fie altfel, căci trecuseră doisprezece ani în care nu a reușit să devină mamă. Astăzi însă, o veste care i-a umplut sufletul de bucurie! Va avea un copil. Ce poate fi mai minunat pentru o femeie decât această veste? Oricine a trăit bucuria maternității poate înțelege asta.
Ecaterina plutea de fericire. Din când în când își atingea burtica și zâmbea, vorbind cu bebelușul ce avea abia două luni și jumătate.
S-a cunoscut cu Ion încă din vremea liceului, la Chișinău. Au urmat împreună cursurile Universității de Stat din Moldova și au absolvit împreună facultatea. După trei luni de la obținerea diplomei, și-au făcut nuntă mare acasă, cu rude și prieteni. Erau foarte fericiți împreună. Dar la jumătate de an după ce s-au căsătorit, Ecaterina a început să se neliniștească. Ion o liniștea cum putea, asigurând-o că nu e nimic grav, că au timp și că sigur vor avea copii.
După încă doi ani, speranța Ecaterinei s-a risipit treptat. A cerut ajutorul medicului, însă nu i-au descoperit vreo problemă serioasă. Ion îi înțelegea starea, încerca să-i distragă atenția: ieșeau la plimbare prin Parcul Valea Morilor, o răsfăța cum putea, însă zi de zi Ecaterina devenea tot mai tristă. Așa au trecut doisprezece ani. Fericirea completă de familie tot nu i-a găsit.
Într-o bună zi de iulie, caldă și însorită, Ecaterina a ieșit la o plimbare cât timp Ion era la serviciu. Pășea încet, adâncită în gânduri, fără să observe ce e în jur. Mergea cu capul plecat, absorbită total de propriile frământări.
Deodată… a auzit o voce plină de speranță, aproape de ea:
Oare tu ești mama mea?
Ecaterina s-a oprit brusc, parcă lovită de fulger. Ridicând privirea, a zărit un băiețel de vreo trei ani care se ținea strâns de gratiile unui gard din fier, privind-o cu ochi mari și sinceri.
Bulversată, Ecaterina a rămas nemișcată. Și-a revenit cu greu, apoi s-a apropiat încet de copil. Era în fața unui orfelinat. În depărtare, alți copii se jucau veseli.
Ecaterina privea băiețelul cu drag, încercând să găsească cuvintele potrivite. Era conștientă că acest moment putea schimba totul pentru ea. După ce l-a privit îndelung, l-a întrebat cu grijă:
Nu-ți amintești nimic despre mama ta? Cum era?
Nu, nu am văzut-o niciodată. De aceea stau aici și aștept. Poate dacă va trece pe lângă mine, mă va recunoaște.
Da, ai dreptate, a spus Ecaterina, sperând în suflet că poate va fi ea acea mamă.
Cum te numești?
Mă cheamă Ștefan.
Ecaterina s-a hotărât pe loc. Nu mai avea dubii că va face orice e nevoie să-l înfieze pe acest băiețel. Poate destinul a adus-o la gardul acela.
Am avut un băiețel acum câțiva ani, dar l-am pierdut, i-a spus blând. Îl chema tot Ștefan și îl caut mereu. Poate ești tu?
Băiețelul s-a luminat brusc la față și a strigat entuziasmat:
Da, da! Tu ești mama mea! Tu! Te-am recunoscut! Ești tu!
Mânuțele lui s-au întins printre gratii, iar Ecaterina, cu lacrimi în ochi, l-a strâns la piept cât a putut de tare.
Haide acum să mergem la director să-i spunem că ne-am regăsit! Te iau acasă!
Uraa! a strigat băiețelul de bucurie.
Ecaterina, cu inima plină de speranță, a intrat în clădirea orfelinatului împreună cu micul Ștefan.
Să vezi că în sfârșit micul nostru Ștefănel va avea o mamă! a spus moașa, bucuroasă din suflet pentru ei.
Au urmat formalități, dosare, comisii, multă așteptare toate au trecut pentru Ecaterina ca prin ceață. Ștefan simțea și el, și avea încredere că mama sa l-a găsit. Între timp, Ecaterina l-a pregătit și pe Ion pentru venirea noului membru. Împreună au amenajat camera copilului, au cumpărat mobilier din piața centrală, și tot ce era nevoie. Văzând fericirea soției, Ion nu a avut nici o împotrivire în privința adopției.
În fine, ziua mult așteptată a sosit! Ștefan era acum fiul lor. Au pornit spre casă, ținându-se de mână, radiind de fericire. Casa lor s-a schimbat. Liniștea ce domnise doisprezece ani a fost alungată de gălăgia pașilor micuți și de veselia Tati, privește!. Ecaterina a prins viață. Toată dragostea pe care n-a putut să o ofere până atunci, i-a dăruit-o lui. Ion a devenit pentru Ștefan cel mai bun tată.
Timpul a trecut, băiatul a crescut și le-a adus multe bucurii. Într-o dimineață, Ecaterina nu s-a simțit bine. Ion s-a îngrijorat și împreună au mers la medic. Acolo li s-a dat o veste incredibilă: Ecaterina va deveni mamă! Fericirea n-a putut fi descrisă în cuvinte.
Cu toții așteptau cu nerăbdare apariția unui nou copil în familie. Și ziua a venit: s-a născut o fetiță sănătoasă, și au decis să o numească Doinița. Familie era acum completă.
Ecaterina știa un lucru: miracolul apariției Doiniței s-a întâmplat doar pentru că nu a trecut nepăsătoare pe lângă băiatul singuratic de la gard. Faptele bune primesc mereu răsplată. Fericirea nu vine la oră fixă ea vine la cei care își deschid inima pentru iubire necondiționată.
