Așteptându-l pe soțul să se întoarcă de la muncă, Anca stătea la masa din bucătărie și sorbea încet ceai cu cimbru, savurând fiecare înghițitură. Când a auzit sunetul cheii în gaura ușii, s-a ridicat și a rămas pe plug în deschiderea ușii. A intrat Andrei, solemn și tăcut.
Bună, a fost prima lui replică, din nou ai întârziat, iar eu am mâncat deja, așteptândute
Bună, a răspuns Andrei. Nu trebuia să mă aștepți, nu-mi e foame și, de fapt, nu rămân mult, voi strânge lucrurile și plec, a spus el fără să-și dea jos pantofii. S-a dus în camera noastră, a deschis dulapul și a scos valiza.
Anca a rămas cu gura căscată. Fără să înțeleagă niciun lucru, a privit cum el aruncă în valiză primele lucruri pe care le avea la el.
Andrei, explică-mi ce se întâmplă?
Nu vezi? Mă dau la o parte, a rostit el clar, fără să-i privească ochii.
Unde?
La o altă femeie
Aașadar, la o tânără, deși și eu încă sunt tânăr, patruzeci de ani nu contează a zis Anca, cu un zâmbet ușor ironic, revenind încet din șoc. Nu mă voi uda de lacrimi, nuși va vedea el că am plâns, s-a convins, apoi a strigat cu voce tare, și de cât timp e cu ea?
De aproape un an, a răspuns Andrei cu calm și, observândui mirarea, a adăugat, asta e treaba ta; dacă nai observat, nu ai bănuit, înseamnă că am fost foarte discret.
Vei pleca complet sau a întrebat ea brusc.
Anca, nu înțelegi deloc? Ascultă-mă bine, a început el. Mă duc la altă femeie, iar cu ea vom avea un copil. Nu am putut să avem unul noi, așa că Ana îmi va naște un băiat. Îţi dau o lună să te muţi din apartamentul meu. Unde și cum să te duci, e problema ta. Vom locui cu Ana și copilul, în timp ce ea va sta întrun apartament închiriat.
Andrei a plecat. Anca a rămas singură, pereții o apăsau, liniștea din casă era apăsătoare. A aprins televizorul, să nu fie total tăcere. Trăiseră împreună doisprezece ani, a revenit la realitate abia după o săptămână, dar sa descurcat.
De la părinţii ei, care au murit tineri, a moștenit o casă din sat. Totuși nu și-a dorit să rămână singură acolo.
Nu pot să locuiesc acolo, gândea Anca, e departe de civilizație, fără facilități și fără muncă; la treizecicinci de ani nu-ţi place să trăieşti la țară. Așa că am decis să vând casa. Banii pe care-i voi primi îi voi cheltui pe o cameră în blocul municipal sau în cămin, iar viaţa îmi va arăta drumul.
Așa a hotărât Anca și, de îndată ce a ajuns în sat, a vândut casa. Vecina ei, Vasilica, era deja la poartă.
Draga mea, bine că ai venit, deja ne pregăteam să mergem în oraș să te căutăm.
Ce sa întâmplat? a întrebat Anca.
Ei bine rudele mele vor să cumpere casa ta. Au venit din nord, le trebuie un cătun mic, nu le costă să rupe și să construiască ceva nou pe același loc. Vreau să fie lângă noi, sora mea cu soțul ei
Doamne, Vasilica, tocmai de asta am venit. Dacă prețul e potrivit, să încheiem afacerea. Țiam lăsat și numărul meu de telefon
În zece zile banii erau pe mâna ei, o sumă modestă, dar suficientă să cumpere o mică cameră în căminul cu apartamente. Bucătăria era comună, iar în două camere locuiau vecinii, a treia era a ei. Așa că a considerat că e o locuință municipală.
Vecinii păreau liniștiți, oameni respectabili. Anca nu îi întâlnea prea des, zi și noapte la muncă, și în acel loc a prins o poveste de dragoste cu colegul ei, Timur. Totul părea să meargă bine, cel puțin așa îi părea lui Anca.
Cu puțin timp înainte de Ziua Femeii, 8 martie, Timur ia spus:
Trebuie să mă gândesc mult, nu-s sigur de sentimentele mele, hai să luăm o pauză în relația noastră.
Hai să luăm și, de fapt, du-te departe în pădure, sa enervat ea.
Seara aceea sa întors acasă supărată, avea treizecișase de ani și nu avea timp de pauze. A decis să-și alunge stresul cu mâncare. A deschis frigiderul, acolo era o felie de șuncă, dar nu a găsit-o. Un fior ia străbătut brațele.
Cine a luat șunca mea? a strigat ea în toată bucătăria.
Draga mea, am aruncat-o acum două zile era înverzită și mirosul era rău am crezut că nu vei mânca, că nu riscă săți strice sănătatea, a spus calm și puțin subrepticios vecina, Vira Ionescu.
Nu ştiţi că nu trebuie să atingi ce nuți aparţine, a exclamat Anca. Nu e treaba voastră ce mănânc eu.
Anca sa scurs în furie și la înjurat pe vecin. Nu doar că sa despărțit de soț, și-a pierdut locuința decentă, și colegul a luat o pauză, iar acum vecinii îi furau și alimentele.
Vira Ionescu, nu fi supărată, a intervenit Ilie Ilieș, vecinul din cealaltă cameră.
Era un bărbat de șaizeci de ani, cu părul cărunt, intelectual, cu ochelari, mereu așezat în colțul bucătăriei, pe un scaun vechi, cu ziarul sau o carte în mână. Vira Ionescu părea întradevăr supărată.
Anca e furioasă acum. Se descarcă pe tine pentru că altcineva ia supărat pe alții. Nu lua personal, a spus Ilieș întrun ton de învățător, fără să lase ziarul.
Ce știți voi? a răspuns ea, nimeni nu va întrebat, a replicat cu asprime.
Credeţi-mă, știu ceva.
Dacă eşti atât de înțelept, de ce locuieşti întrasta cămină săracă? Anca nu se mai opri din vorbit.
Așa că a hotărât să ceară iertare. Vira Ionescu și Ilieș sau privit și a plecat în camera ei, departe de păcat. Anca a bătut puternic în ușa camerei și sa așezat pe canapea.
Tot acolo stă un filosof al bucătăriei, dă și sfaturi, și parcă mă învață cum să trăiesc, se gândea ea, furioasă și flămândă.
După aproape o oră, Anca sa liniștit puțin, a deschis laptopul și șia amintit că șunca aceea era cumpărată cu mult timp în urmă; sa gândit cum arătase atunci și a simțit rușine.
Am luat-o și am insultat-o pe Vira Ionescu fără motiv, iar ea, cum să nui fie, mia făcut un gest de răscumpărare. Nervele misau dat peste cap; nu vreau să devin o melodramă sau o isterică. Probabil că au format o părere proastă despre mine. Trebuie să mă cer scuze, a hotărât ea.
A găsit pe Vira Ionescu în bucătărie.
Îmi cer iertare, Vira Ionescu, nu ştiu ce ma cuprins. Pur şi simplu misa căzut totul peste cap Și are dreptate Ilie Ilieș.
Vecina a zâmbit și a îmbrăţişat-o:
Se întâmplă, draga mea, am înţeles. Hai să ne așezăm la masă, să bem ceai cu prăjituri şi bomboane. Tu ar trebui să-ţi ceri iertare și pe Ilie Ilieș, căci şi el a fost nedreptată. De fapt, el a fost profesor la universitate, locuia în centrul orașului, cu un apartament mare și o slujbă pe placul lui. Dar Vira Ionescu a făcut o pauză, apoi a continuat. Viața lui sa schimbat când soţia lui a fost diagnosticată cu cancer la creier. Medicii iau zis că e prea târziu. A găsit o clinică în Israel, dar tratamentul a costat o avere. Ilie Ilieș a împrumutat o sumă imensă, a plecat cu soţia lui, operaţia a ieşit bine, dar nu a adus prea multă îmbunătăţi. Soţia a trăit puțin, apoi a murit. El a renunțat la job, a îngrijit-o, iar după deces a vândut apartamentul și a plătit datoriile. Așa a ajuns aici.
Anca, auzind povestea, era pe punctul să vâlcească în lacrimi.
Vă mulțumesc că miaţi povestit, a spus ea, mâine cu siguranţă mă voi cere iertare.
A doua zi, după muncă, Anca a bătut timid la ușa lui Ilie Ilieș cu un cadou în mână. El a deschis.
Bună seara, Ilie Ilieș, ia întins ea cadoul, vă rog, iertaţimă, pentru Dumnezeu, iertaţimă. Am greșit să vă jignesc ieri, aveaţi dreptate.
El a ascultat fără să întrerupă, iar când a terminat, a spus:
Ce surpriză plăcută. Cadoul şi scuzele tale le accept dacă sărbătoreşti alături de mine; azi este ziua mea de naștere.
Oh, felicitări, și cadoul e potrivit, a răspuns Anca, cu drag îl primesc. Cu ce vă pot ajuta?
Împreună cu Vira Ionescu au pus masa. În timp ce aranjau farfurile, Anca sa deschis cu vecina și ia povestit totul. Cum, fiind o tânără naïfă la facultate, a crezut în soțul ei, a rămas însărcinată, iar el a rezolvat problema dundoarte la spital și a plătit toate cheltuielile. Au divorțat, iar din cauza sterilității, el a plecat.
Masa era gata când la ușă a bătut un bărbat de patruzeci de ani, înalt și zâmbitor.
Bună ziua, sunt fiul Virei Ionescu Radu a spus el.
Bună, Anca, eu locuiesc aici. Intraţi.
Discuția la masă a fost animată; lau felicitat pe Ilie Ilieș, iau dorit sănătate și toate cele bune, râzând din toată inima. Radu sa dovedit a fi un interlocutor plăcut, plin de poveşti. Fost miner geolog, acum transportator lungimetrist, avea poveşti la tot pasul.
Anca nu ştia multe despre aceşti oameni ieri, iar azi stătea la aceeași masă, ca și cum ar fi fost familie.
După câteva ore, Ilie Ilieș și Vira Ionescu sau retras în camerele lor. Radu a spus:
Hai să ne plimbăm, îmi povestești despre tine. Sunt un străin pe aici, nu mam mai întâlnit cu voi. Am un apartament în oraș, plec des, iar mama nu vrea să se mute de acasă. Îţi spun un secret: îi place puţin pe Ilie Ilieș, şi se pare că şi el la fel, a glumit Radu. Eu nu stau mult acasă; când am fost geolog, în lipsa mea altcineva a preluat locul.
Pe oraș tocmai intrase iarna, totul era alb și nămeţi mari cădeau lin, fără vânt. Anca și Radu au vorbit ore în șir și nu a fost frig deloc. După aceea sau despărțit.
După trei zile, Radu a plecat în drum cu camionul, cum ia spus Anca.
E pe termen lung? a întrebat ea.
Nu, doar o săptămână, apoi mă întorc. Mă aștepţi?
Desigur, voi aștepta cu nerăbdare.
Așa a început povestea lor, care sa transformat în iubire adevărată. S-au căsătorit, Anca sa mutat la el, iar după un an sa născut micuțul Andrei. Când Radu pleacă pe drum lung, Anca și băiatul se întorc temporar la căminul municipal.
Zilele de așteptare trec repede. Iar Vira Ionescu și Ilie Ilieș îi ajută și îl îngrijesc pe nepotul lor, iar nu există nevoie să cauți alte bonde pentru Andrei.
