Iuliana Popescu se întoarse, privind cu neliniște femeia din fața ei, incapabilă să-și amintească de unde o cunoștea.
Femeia se apropie, alunecând ușor pe trotuarul înghețat, dar Iuliana o prinse din timp. Ochii i se umplură de recunoștință.
— Andreea? Andreea Stan? Doamne, de unde?
— Mergeam pe lângă școlia nr. 13 și te-am zărit. Credeam că mi s-a părut! Cum ești? Unde-ai dispărut? Plecaseși atât de ambitioasă…
— Cum adică „dispărut”? Ți-am scris, dar numărul era inexistent…
— Am pierdut telefonul… apoi viața m-a învârtit ca un vârtej. Dar spune-mi despre tine!
— Hai la noi! Mâine avem o mică petrecere cu prietenii. Vii?
— Nu vreau să deranjez…
— Prostii! Am crescut împreună din grădiniță. Uite adresa. Unde stai?
— La hotel.
— De ce nu vii la noi? Avem un apartament cu trei camere, l-am cumpărat anul trecut.
— Când? Oh, scuze… obicei de agent imobiliar. Compania îmi plătește cazarea, dar mulțumesc.
— Măcar mâine?
— Încerc. Spune-mi, soțul tău… mai sunteți împreună?
— Bineînțeles! Am împlinit opt ani de căsnicie. Avem doi copii: Mihai și Ancuța. Dar tu?
— Vin sigur. Ne vedem mâine.
La cină, Iuliana îi povesti lui Borică despre întâlnirea cu Andreea.
— O ții minte? Ne plimbai cu bicicleta prin copilărie. Eu pe cadru, ea pe portbagaj. Credeam că e îndrăgostită de tine!
— De ce o aduci în discuție acum?
— A sosit în oraș pentru un curs. Lucrează ca agent imobiliar.
— Agent? Nu studia dreptul?
— Nu știu. Mâine aflăm.
Petrecerea începu veselă, până când soneria îngheță atmosfera. Andreea intră ca un uragan: părul strălucind cu fulgi artificiali, parfumul ei intens umplând încăperea.
— Vă prezint pe Andreea, prietena noastră din copilărie, rosti Iuliana cu glasul tăiat.
Toată seara, Andreea fu regina. Povesti anecdote penibile despre Iuliana, transformând amintirile în arme subțiri. Când glumele deveniră prea acide, Iuliana se retrase în bucătărie. Acolo, auzi șoaptele de pe balcon:
— Ai reușit să-ți cumăperi apartamentul ăsta, dar eu trăiesc într-o garsonieră! Vrei copii? Atunci asigură-mi și mie o locuință decentă!
Iuliana păși în living cu fața de piatră. Oare și Borică era implicat?
După plecarea oaspeților, confruntarea izbucni:
— Când voiați să-mi spuneți adevărul? Dacă e iubire mare, du-te la ea!
— Nu e ce crezi! strigă Borică. În adolescență, după o noapte beată, a pretins că e însărcinată. I-am dat bani ani la rând pentru un băiat pe care n-am văzut niciodată!
— Cum îl cheamă? întrebă Iuliana cu glas tăios.
— Alexandru! spuse Borică.
— Andrei! răspunse Andreea în același timp.
Iuliana râse amar:
— Dosarul tău „AAAAA” cu pozele actorului din filme vechi? Crezi că-s proastă?
Andreea încercă să plece, dar Iuliana o opri:
— Vei returna fiecare leu primit!
— Nu ai dovezi! râse Andreea. În instanță, voi dovedi că banii erau daruri. La revedere, „prietenă”!
După ce ușa se închise, tăcerea se lăsă grea.
— De ce n-ai spus?
— Mă temeam să nu mă părăsești…
— Am fi rezolvat împreună. Niciodată din nou secrete, promisi?
Borică încuviință, cu ochii în podea.
În zilele următoare, Iuliana se concentră pe lucrul la școală, unde copiii o îmbrățișau cu bucurie autentică. Acasă, discutară deschis, reparând lent încrederea spartă. Iar dosarul „AAAAA” fu șters pentru totdeauna.
