Femeie adevărată
Mariana, unde ești?! Adu castraveții! Mai am mult să te aștept?!
Soțul e vizibil nerăbdător, ridică deja tonul, dar Mariana e prinsă cu altceva. Își aplică atent rimelul scump și nou pe genele ochiului stâng, admirând rezultatul la fiecare două mișcări. Ochiul drept, infrumusețat cu farduri și tuș, de care prietena ei, Anișoara, i-a spus că-s de mers numai la baluri în centrul Bucureștiului, pare acum de două ori mai mare decât celălalt și aproape te sperie. Dar Mariana n-are de gând să se oprească aici.
De castraveții care se deapană în apă la baie nici nu-i pasă acum.
Toată povestea de fapt a început acum o săptămână, când Tudor, soțul Marianei cel care acum împachetează castraveții la borcane pentru iarnă în bucătărie a afirmat, fără niciun avertisment:
Vreau să devii o adevărată femeie!
Și i-a dat Mariei cardul cu economiile adunate pe ascuns, de-a lungul anului.
Mariana a rămas cu gura căscată.
Primul instinct a fost, desigur, să pornească scandalul. Cum se poate, dacă Tudor a pus bani deoparte fără să spună nimănui, înseamnă că cine știe ce a mai ascuns. Și cine știe la ce se mai poate aștepta? Gânduri, câte-n lună și-n stele! Dar pentru așa ceva merită scandal?
Dar, înainte să apuce să zică ceva, a venit al doilea gând. S-a prăbușit pe taburetul din bucătărie și a uitat complet că borșul de pe aragaz risca iar să dea în foc.
Ce înseamnă să fii adevărată femeie?!
Asta da…
O apucase un chef să țipe de s-o audă toată strada și să spargă serviciul cel nou, primit cadou de la soacră: tacâmurile la care visa de când era copil. Dar soacra, Maria Elena, i l-a dăruit pur și simplu, spunând șotios:
Vai, Mărioară, dar ce copil te-am găsit la băiatul meu! Pentru tine orice, numai fericiți să fiți!
Motivul gestului i-a rămas necunoscut Marianei. Soacra nu a mai explicat nimic, ci a cuprins-o, a sărutat pe Tudor și pe nepoți, după care s-a dus acasă. Niciodată nu-i plăcea să stea mult la altcineva, mereu spunea că gospodăria nu se îngrijește singură.
Mariana nu insista. Își lua copiii la sfârșit de săptămână, le ducea la bunică și mereu încerca să aducă cu sine ceva pentru femeia care o primise în familie blând, fără reproșuri.
Și Mariana avea pentru ce fi mustrată. Dacă și rudele o mai vedeau cu ochi răi uneori, pe soacra nu avea să o convingă niciodată. Prima dată când s-a dus la ea, cu fiul în brațe, i-a zis lui Tudor, plângând:
Poate nu ar trebui să intrăm… Ce să-i spun? Dacă mă dă afară? Cu copilul?
Haide, nu te teme! Poate te va surprinde.
Și chiar a surprins-o. Maria Elena a privit-o atent, apoi a luat copilul Marianei în brațe și l-a dus să-l adoarmă la ea în dormitor.
Oli, fiul Marianei, i-a spus bunica chiar când a rostit cuvântul pentru prima dată. Fapt care pentru totdeauna a deschis inima Marianei către Maria Elena.
Mariana îl născuse pe Oli devreme, la 18 ani. Târgul știa cu cine rămăsese însărcinată: cu Mitrea Bodârlău, cunoscut pentru nepăsarea lui față de fete. Mariana îl evita, dar Mitrea știa cum să spună cuvinte dulci și să cucerească până fata nu mai avea pe unde scăpa.
Așa s-a întors Mariana, spre noapte, pe jos de la oraș, când s-a întâlnit cu Mitrea și n-a avut scăpare. A ajuns acasă sfâșiată, cu rochia ruptă, și s-a spălat ore-n șir la lighean, ca să șteargă ce nu se mai putea șterge. Plângea, blestema, dar știa: mama ei, bolnavă de inimă, nu trebuia să fie supărată.
Mama a trecut la cele veșnice când Mariana era însărcinată în cinci luni. S-a stins în somn, lăsând-o pe fata ei singură pe lume.
Tanti Ileana, mătușa ce venise chipurile să ajute, s-a lepădat instant de nepoată și copil:
Ai făcut-o cu mâna ta, descurcă-te! De ce n-ai spus de la început, să se rezolve totul legal?!
Mariana, cu ochii plini de lacrimi, nici nu a priceput la început ce vrea tanti Ileana. Când a înțeles, după câteva zile, că nu are pe nimeni, a mers la milițianul din sat, povestind tot.
Mitrea a ajuns la pușcărie. S-a aflat că avea copii cu încă șase fete din sat. Mamele lor la început n-au vrut să spună nimic, rușinea dar încet, încet, toți au povestit.
Mama lui Mitrea a blestemat-o pe Mariana în mijlocul drumului, dar sătenii au ținut de partea fetei. Au dat cu păcură pe poarta Bodârlăilor și după încă două luni familia lor a vândut casa și a plecat.
Mariana l-a născut pe Olică, băiat sănătos și zvăpăiat, leit familia Starostin adică a Marianei: nas și urechi de la tatăl ei, ochi ca cireșele de la bunica.
Sătenii o ajutau cu ce puteau; cineva a adus leagăn, care pentru Mariana era aur curat. Dar banii nu țineau mult. Pe ce i-a lăsat mama, a chibzuit cât a putut, căci știa: naști copilul, dar să-l crești… asta e cu adevărat greul vieții.
A venit apoi iar mătușa, cu frații mamei sale, să-i spună Marianei că trebuie să plece:
Casa e a noastră. Vom vinde și îți dăm partea ta, restul… descurcă-te!
Cu banii aceia nu avea să-și ia nici măcar o cameră dărăpănată, așa că a trebuit să se gândească la oraș. Unde nu știa pe nimeni…
Dar norocul tot a venit. Polițistul a venit cu vești bune: într-un sat apropiat, o văduvă bătrână vindea jumătate dintr-o casă mare. Polițistul a dus-o să o cunoască.
Nu te teme de mine, Mărioară, îi zice bătrâna, Tanti Tamara. Sunt liniștită, dar nu tolerez dezordine. Dacă-i treabă bună la tine, nu avem de ce ne certa. Și te ajut cu băiețelul, dacă vrei, când ieși la lucru, dar la plimbări să nu te bazezi pe mine!
Cu ajutorul Tamarei, Mariana și-a găsit loc de muncă la magazin, și tot acolo l-a întâlnit pe Tudor, care venise să cumpere ceva pentru mama lui.
Mariana i-a povestit totul fără să-și dea seama, iar Tudor ținea minte ochii ei de vișine și vocea blândă.
El însă nu a revenit imediat. Viața lui nu era ușoară: soția îl părăsise, lăsându-i doi copii mici, dintre care cel mic avea doar trei luni. Mama lui Tudor era prinsă cu îngrijirea soțului bolnav, și Tudor muncea singur cu ambii copii.
N-a știut cum să îi povestească Marianei toate acestea, așa că a tot dat târcoale magazinului, fără să îndrăznească să intre. Mariana însă, curioasă și ea, a aflat de la Tanti Tamara totul despre el. Când Tudor a revenit, ea era deja la curent.
Câți ani are cel mare? l-a întrebat Mariana din ușă.
Trei face curând.
Iar cel mic?
A făcut un an.
Ca al meu Olică.
Mari…
Adu-i la mine. Vom vedea pe urmă.
Și s-au cununat simplu, cu petrecere în familie. Au plecat cu copiii la mare pentru Mariana, era prima vacanță.
Dar fericirea amestecată cu încercări: băiatul lui Tudor s-a îmbolnăvit grav și Mariana stă aproape două luni cu el în spital, lăsându-l pe Tudor să vegheze restul copiilor.
A reapărut apoi, după mult timp, fosta soție a lui Tudor să ceară copiii. Atunci, Mariana a luptat pentru ei cu toată ființa: a mers în satul natal să ceară sfatul polițistului, a trecut prin tot hățișul legal, și la final copiii au rămas cu ea nu doar sufletește, ci și pe acte.
Fosta soție a dispărut la fel de repede cum venise, fără să aștepte decizia definitivă a tribunalului. Iar după proces, când soacra a îmbrățișat-o, Mariana a simțit prima dată că acum chiar pot sta liniștită!
Anii au trecut, copiii au crescut, Mariana a fost la fel: sfioasă, liniștită și mereu zâmbitoare; dar toți știau dacă i-ai atins familia, devine leoaică.
Și acum, Tudor a zis că ea nu e femeie?!
Toată noaptea de după ce-i dăduse cardul, Mariana se foia, ba privind la oglindă, ba întrebându-se ce nu e bine la ea. N-a vrut să îl întrebe direct, era supărată. A doua zi, după ce copiii au plecat la grădiniță și școală, a mers la Anișoara, cea mai bună prietenă.
Anișoara, ce-ar trebui să fac?!
Anișoara, la fel de visătoare, a decis să apeleze la revistele pentru femei: ce spun oamenii aceia deștepți din pagini? După jumătate de oră de răsfoit, știau: femeia adevărată trebuie să mănânce corect, să se îmbrace elegant, să se machieze și să facă TOTUL perfect, altfel nu-i femeie, sau e ca la cartea de povești un accesoriu inutil.
Mariana nu și-a luat fundiță, dar a mers cu Anișoara la Chișinău, a cumpărat cosmetice scumpe, o cămașă de noapte nouă și pantofi de-ți tremurau genunchii de frumusețe, pe care nici nu i-a scos din cutie acasă, ca nu care cumva să-i deterioreze copiii.
Doar că Tudor n-a observat aproape nimic.
Mariana tocmai termina machiajul când Tudor a intrat în baie și ea s-a împuns cu pensula direct în ochi! Imediat a răcnit că nu mai vrea să fie femeie adevărată!
Măriucă, ce-ai pățit?! Tudor s-a alarmat, văzând-o dansând pe un picior și ștergându-și ochii plini de lacrimi.
E vina ta! a rostit printre dinți. Ți-ai vrut femeie?! Femeie?! Dar atunci eu ce sunt?!
Tudor, realizând ce se întâmplă, a luat-o în brațe:
Hai, măi fata mea! Stai blândă, lasă să te șterg! Eu, Prisăcaru, sunt un prost, dar nici tu nu ești mai prejos! Știi bine că nu mă pricep la vorbe, nu era mai ușor să mă întrebi ce vreau să spun? Ți-ai închipuit, te-ai supărat singură!
Dar de ce mi-ai dat banii și ai zis că nu-s femeie destulă?
Pentru că, de când suntem împreună, niciodată nu-ți vezi de tine! Totul dai pentru copii și pentru mine, pe mama chiar o răsfeți, iar pentru tine niciodată nu ți-ai luat nimic! Nu e drept! Am vrut să-ți dau banii și să-ți iei ce poftești, cum fac toate femeile din oraș.
A fost rândul Marianei să râdă un râs sincer, aproape lacrimogen. Copiii, neînțelegând ce se petrece, au dat buzna țipând, și a trebuit ceva timp să-i calmeze.
Seara, după ce i-a culcat, Mariana iese pe prispă, cu fața proaspăt spălată, zâmbind amintindu-și vâlva de peste zi.
Gata! Ultimii puși la culcare! vine și Tudor pe prag.
I-ai acoperit bine?
Ce întrebare! Castraveții-s de nota zece!
Perfect! O să-mi trebuiască în curând! zâmbește Mariana și își pune mâna lui Tudor pe burtă.
No, ia stai! Și tu nu mi-ai zis nimic tot timpul?! izbucnește Tudor, cuprinzând-o.
Da’ ce să-ți mai zic? Ba cu castraveții, ba cu pretențiile tale… la mine nu te mai uiți!
Ea vrea să mai spună ceva, dar Tudor nu îi dă voie.
O sărută, ca să-i amintească ce nu trebuie să uite o femeie, apoi o ține strâns să știe că acolo e locul ei: la inimă, ușor de-a curmezișul. Acolo unde sufletul respiră.
